Copiii și bătrînii trebuie să contracareze efectele asteniei

Redacția Ziarul de Bacău

Principalele grupe sensibile la manifestările asteniei sînt copiii și persoanele în vîrstă. Mulți părinți își acuză odraslele că „se lasă pe tînjală” acum. Realitatea este că puștii nu știu să explice stările lor, iar cei aflați în pragul adolescenței – în clasele a VII-a, a VIII-a – se resimt mai mult. „În perioada de debut a primăverii copiii trebuie protejați împotriva efectelor nefaste ale asteniei, atenționează farmacista Lucia Bogdan, administratorul Diana Farm SRL. Este recomandabil să li se administreze calciu asociat cu vitaminele D, complexe vitaminice și elemente antioxidante”. Trebuie menționat faptul că multe dintre aceste produse au sursă naturală, deci sînt bine suportate. Ca recomandare generală, există calciu efervescent și românesc și de import, calciu cu vitamina D3, cu vitaminele D. Celelalte vitamine se găsesc fie în complexe -cum este cazul vitaminelor B, B1, B6, B12 -, fie singure, cum este cazul vitaminei C. Mai există și complexe asociate, în care cei interesați au cam tot ce este necesar organsimului. Cît despre antioxidanți, pentru vîrstele tinere sînt recomandate complexele multiminerale, care cuprind seleniu, zinc, cupru, fosfor etc.

Un element de bază în aceste cure este fierul, mai ales că anemiile se accentuează în aceste perioade. Fierul poate crea neplăceri la administrare, de aceea este indicat după mese. Totuși, cel mai bine tolerat este cel de proveniență naturală sau cel pe suport organic, cum este Ferro-gradumet. O indicație specială este lecitina, care susține efortul intelectual. Fiind un produs de proveniență naturală, este bine tolerat și asimilat.

Persoanele vîrstnice trebuie să țină cont de problemele de sănătate pe care le au. Cardiacii trebuie să consulte măcar medicul de familie înainte de lua produse pe care nu le cunosc. O atenție deosebită este cerută diabeticilor, pentru că unele produse farmaceutice fortifiante conțin zahăr, care este contraindicat.

Remediile de proveniență naturistă

Unul dintre principalele produse naturale care poate fi utilizat drept fortifiant în astenia de primăvară este mierea de albine. compusul este foarte bine asimilat de organism, așa că este indicat la orice vîrstă. Există o contraindicație majoră, și anume la cei bolnavi de diabet. În afară de miere se mai pot utiliza lăptișorul de matcă, polenul granule sau polenolecitin. Toate sînt indicate în stările de surmenaj, oboseală fizică și intelectuală, insomnii, pierderea poftei de mîncare etc. Dar, după cum am menționat, aceste manifestări sînt caracteristice și asteniei.

„În perioada de primăvară, din dieta de fortificare nu trebuie să lipsească seleniul, calciul și fierul – ne-a spus Iulia Barbu, administrator la Farmacia Naturii. De asemenea, există și complexe vitaminice naturale, și extracte de plante sau alge, așa că gama produselor acoperă toate nevoile”.

Unul dintre produsele la modă este spirulina. Deși reclama pare ușor exagerată, ea este chiar atît de bună pe cît se spune. Unul din susținătorii de efort introduși de puțin timp în diete este coenzima Q10. Cercetările arată că ea este esențială în transferurile energetice celulare și are un puternic efect antioxidant. De aceea, este recomandată ca susținător de efort, însă la vîrste mai mari de 12 ani.

Pentru prevenirea virozelor din această perioadă, se poate recurge la extractul de Echinaceae Purpurea, un foarte important imunostimulator. În această perioadă, și reumaticii se confruntă cu probleme serioase, din cauză că durerile se intensifică. De mare ajutor în astfel de situații este aportul de Glucozamin-sulfat, care protejează și regenerează suprafețele articulare. Amintim că, în medicina naturistă, pentru calmarea durerilor apărute la nivelul oaselor și al articulațiilor se folosesc semințele de țelină. Această plantă originară din America de Nord – este utilă în tratarea alergiilor, a faringitelor și a răgușelii, care apar deseori ca urmare a scăderii rezistenței organismului, specifice în perioada de primăvară.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.