Democrația și libertatea de după 1989 au dat posibilitatea ca fiecare dintre noi să ajungă un mic om de afaceri. Ideea a fost fie să facem bani, fie să-i înmulțim pe cei care îi aveam. Unii și-au înființat societăți comerciale, alții și-au plasat economiile la diverse bănci, asociații sau fonduri mai mult sau mai puțin viabile. Unii au apucat să cîștige ceva, alții au rămas cu pierderea și deznădejdea. Dar vorba poporului: „pierzi-cîștigi, negustor te numești”, deci ești în rînd cu lumea. În ultima perioadă de timp a apărut o nouă modalitate de plasare a banilor – cumpărarea de creanțe de la bănci, în limbaj juridic cesiunile de creanțe. De regulă, băncile aflate în faliment folosesc în mod uzual cesiunile de creanță pentru recuperarea măcar în parte a creditelor acordate și neachitate. Dar ce este cesiunea de creanță?
După cum rezultă chiar din denumirea generică, cesiunea de creanță reprezintă un mijloc de transmiterea a obligațiilor care se concretizează într-un acord de voință contractual, în virtutea căruia creditorul (de exemplu o bancă) transmite cu titlu oneros dreptul său de creanță în beneficiul altei persoane ce devine astfel creditor în locul lui și dobîndește îndreptățirea să încaseze creanța cedată de la debitor (persoană juridică sau fizică) sau de la giranții acestuia. Vă veți pune întrebarea: și unde este afacerea? Un exemplu cred că va fi elocvent. O societate are de achitat un credit și dobînda aferentă, în valoare totală de 4 miliarde de lei, credit care este garantat cu o ipotecă pe o fabrică de pîine. Banca vinde această creanță contra sumei de 1,5 miliarde. Cumpărătorul este în drept să solicite debitorului plata creanței de 4 miliarde lei. Dacă acesta nu o va achita, cumpărătorul are posibilitatea ca pe calea executării silite să scoată la vînzare bunurile cu care a fost garantată creanța de către debitor sau giranții acestuia și să le cumpere în contul creanței. În prealabil, însă, cumpărătorul creanței sau banca va trebui să notifice debitorul despre cesiunea de creanță și să îi aducă acestuia la cunoștință cine este noul creditor. Nefiind parte în contractul de cesiune dintre bancă și cumpărător, pentru valabilitatea acestuia nu este necesar acordul debitorului cedat.
Totul ar fi minunat dacă debitorul sau giranții acestuia nu ar avea nici o reacție la executarea pornită de cumpărător. Din experiența oferită de clienți pot afirma cu certitudine că, de regulă, cei mai sus arătați formulează contestație la executare, iar instanțele, în mod surprinzător, se lasă impresionate de datornici și dispun suspendarea executării, le admit tot felul de cereri și dau termene de judecată de parcă ar dori să ne lăsăm păgubași de realizarea dreptului pe care l-am cumpărat. Și timpul trece, dosarul merge și în recurs și după un an ne dăm seama că mai degrabă puneam banii la bancă și chiar dacă este mică dobînda tot aveam un cîștig cert.
În concluzie, tot norocul fiecăruia este cel ce decide cît de profitabilă este afacerea de cumpărare de creanțe. Dar cum încercarea moarte n-are, și dacă mai cerem și sfatul unui specialist competent, poate că, pînă la urmă, este totuși o afacere. (Avocat Gabriel CRÎȘMARU)
Lasă un răspuns