Trec zilnic, de cel puțin două-trei ori, prin dreptul lor. Mai bine zis prin dreptul magazinului lor, deși, în acest caz, cuvîntul „magazin” mi se pare impropriu. E mai mult o „gheretă” care, aici, în Piața Centrală, ar putea trece neobservată dacă „mărfurile” n-ar fi „expuse” afară. Sînt, în fapt, niște saci ce conțin mălai, făină albă, semințe de floarea soarelui, fasole, orzoaică, grăunțe de porumb și alte cereale. El, bărbatul, aduce a morar. Cu hainele „pline” de făină, ai zice că tocmai a măcinat și și-a adus mălaiul sau făina de grîu acasă. Ea, femeia, e vînzătoare, cîntărește, discută cu clienții, încasează sumele cuvenite. Clienți – destul de numeroși. Dar nu tot timpul. Uneori, nu-s decît ei doi în așteptarea eventualilor cumpărători. Așa a fost și într-una din zilele trecute cînd am cumpărat două kilograme de orzoaică. O să mă întrebați de ce orzoaică și de ce numai două kilograme? Iar eu o să vă răspund că am citit, într-o revistă, că semințele respective – de orz sau orzoaică – puse, seara, într-un litru de apă clocotită îți pot oferi, a doua zi, un „ceai” tămăduitor de boli de rinichi, stomac, intestine etc. Un autentic panaceu universal cum am citit în revista de care vă spuneam. Adevărul e că, de la o vîrstă ceva mai înaintată, omul vădește tendința de a crede în toate „minunile”, doar, doar, o scăpa de blestemul bolilor și, astfel, și-ar mai prelungi viața cu un an, doi… Cu gîndul ăsta am venit la magazinul cu pricina și, cum eram singurul client, i-am ținut de vorbă pe cei doi preț de mai multe minute. Plecînd, mi-am zis – cum am făcut această constatare în foarte multe cazuri asemănătoare – că ceea ce s-a numit revoluția din decembrie 1989 a schimbat multe destine. Oameni ce-și croiseră un drum pe care erau convinși că-l vor străbate pînă la sfîrșit, s-au trezit cu drumul acela înfundat, fiind obligați să caute, uneori cu eforturi dramatice, un alt drum care să-i conducă în viață. E și cazul acestor doi oameni, soț și soție, pe numele lor Viorel și Gina Ciocoiu. Calificați electricieni, repartizați la Uzina de Avioane, un gălățean și o buzoiancă, au devenit băcăuani, au muncit ani de zile și au devenit profesioniști ai meseriei lor și, deodată, s-au trezit șomeri. „Copii de țară” – așa cum spune bărbatul – și-au creat, cu eforturi mari, o rețea de colectare a cerealelor din satele județului și așa au început și continuă o afacere. Mai bine zis „o mică afacere” pe care, iată, o administrează doi electricieni de avioane. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns