• deși gestul lui vine împotriva valului de reduceri de secții din unitățile medicale, Dorinel Miron spune că nu va renunța la idee
În timp ce în mai toaate spitalele din județ s-au dictat reduceri de paturi sau comasări ale unor secții cu acelșai profil, Dorinel Miron, primarul orașului Comănești, și-a pus în minte să reînființeze secția de Chirurgie în spitalul din localitate. „Spitalul are arondate 67.000 de locuitori, aflați în orașele Comănești și Dărmănești, și în comunele Ghimeș, Palanca, Brusturoasa, Agăș și Asău. Deși nevoile sînt mari din partea cetățenilor, spitalul nostru nu are în prezent o secție de Chirurgie, iar oamenii sînt obligați să se deplaseze la spitalul din Moinești, dacă vor să se opereze. Cu sprijinul consilierilor locali am început demersurile și voi lupta să depășesc toate obstacolele pentru ca secția să se înființeze”, ne-a declarat Dorinel Miron.
Ideea primarului a fost bine primită și de medicul Mihail Francisc Kanabe, directorul spitalului din Comănești. „Ființarea unei secții de chirurgie, care a mai existat aici cu ani în urmă, este justificată prin numărul mare al potențialilor pacienți și ar descongestiona secția similară a spitalului din Moinești. Noi avem pațiul necesar pentru sălile de operație, avem și trei medici de specialitate.Impedimente vor apărea din cauza lipsei de dotări, însă am înțeles că primarul are posibilitatea să înlăture și acest neajuns”, ne-a declarat doctorul Kanabe. El s-a arătat și împotriva reducerii numărului de paturi, singura decizie în acet sens acceptată de el fiind cea referitoare la secția de ginecologie. „Dacă reducerea cu 40 de paturi la secția de Obstetrică și Ginecologie făcută recent o consider normală, deoarece o secție cu același profil s-a înființat și la spitalul din Moinești, orice altă decizie în acest sens pe viitor o consider nerealistă și poate afecta grav asigurarea asistenței medicale în zona Comănești. Afirmația este susținută de calculele hîrtiei, care arată că, la 67.000 de locuitori, spitalul nostru are 185 de paturi, ceea ce este foarte puțin”, a încheiat directorul Spitalului din Comănești. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns