• 15 firme au fost sancționate pentru că le-au oprit bani salariaților, dar nu i-au mai virat la bugetul asigurările sociale și cel de șomaj • inspectorii Direcției de Muncă au făcut plîngeri penale împotriva a 11 firme din județ • debitul constatat este de 20 de miliarde de lei • din vina patronilor, angajații riscă să-și piardă dreptul la pensie sau șomaj
Sute de salariați de la 15 firme din județul nostru riscă să își piardă dreptul de a primi șomaj, în cazul disponibilizărilor, sau pensie, atunci cînd vor ieși din cîmpul muncii. Motivul: societățile la care lucrează le opresc contribuțiile pentru bugetul asigurărilor sociale și cel de șomaj, însă banii nu mai ajung acolo unde ar trebui. Aceste neajunsuri au fost depistate în urma controalelor efectuate de Corpul de Control din cadrul Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială (DGMSS) din Bacău. „Aceste plăți nefiind făcute, angajații firmelor respective riscă să rămînă fără vechime la pensie sau șomaj, în cazul în care sînt disponibilizați”, ne-a declarat Teodor Agachi, director general la DGMSS Bacău.
Cei zece inspectori ai DGMSS au verificat în primele trei luni ale acestui an 160 de unități economice din județ. În urma controalelor, ei au descoperit la 15 firme un debit total de 20 miliarde de lei, din care 18 miliarde de lei datorii la CAS și două miliarde la fondul de șomaj.
Cele 15 firme prinse că au încălcat legea au primit sancțiuni. Patru au fost amendate, iar celorlalte 11 li s-au făcut plîngeri penale, înaintate Parchetului. S-a acționat cu plîngere penală în cazul patronilor care au oprit contribuția salariatului, dar nu au mai virat-o statului. Este vorba de Serv Prod Gama SRL Bacău, Lyon Impex SRL Onești, Caprisage SRL Bacău, Maria Luiza Co. SRL Bacău, Perom SA Bacău, Cotidian SA Bacău, Cipel SRL Ștefan cel Mare, Comore SA Onești, Domi Design Bacău, Box Club Pătrățanu SRL Onești, Koala SRL Bacău. Cele patru unități au fost amendate cu 48 de milioane de lei, fiindcă nu au depus la termen declarațiile nominale lunare. Este cazul societăților Mopal Comănești, MGM Production Textile SRL Bacău, Maria Luiza Co. SRL Bacău și Antrepriza Lucrări Drumuri și Poduri SA Bacău.
„Aș vrea să le atrag atenția agenților economici incorecți să își achite obligațiile către stat, deoarece dacă pînă acum s-a avut în vedere cu prioritate activitatea de recuperare, dar de acum înainte se va merge, în paralel, și cu aplicarea amenzilor. Nedepunerea la termen a declarațiilor, nerespectarea cotelor de contribuție, a prevederilor privind majorările de întîrziere, nevirarea contribuțiilor pe o perioadă de cel puțin trei luni consecutiv, precum și refuzul de a ne pune la dispoziție actele justificative solicitate se sancționează cu amendă între trei și 100 de milioane de lei”, a atras atenția directorul Agachi. (C.T.)
Lasă un răspuns