TENIS DE CÎMP: Majoritatea antrenorilor de tenis din țară se vor întîlni mîine, în București, în cadrul adunării generale a Federației Române de Tenis. Printre alte subiecte care vor fi luate în discuție se va afla și cel cu privire la schimbarea actualului statut al forului amintit. Bacăul va fi reprezentat de Mihai Ciuntea, antrenor coordonator al secției de tenis de la Sport Club Municipal, și de Dorin Arădăvoaicei, directorul grupării sportive înainte menționată. Inițial, adunarea generală a FRT fusese programată la începutul acestei luni. La precedenta întîlnire a oamenilor de tenis din România s-au luat cîteva decizii bune, între care și cea a organizării unor turnee de pe urma cărora să se alcătuiască loturile naționale. Unul dintre acestea, la categoria 14 ani, feminin, va începe mîine, tot în București. Băcăuanca Elora Dabija se numără printre cele opt candidate care aspiră la clasarea pe unul dintre primele două locuri, cele care permit participarea la Campionatul Europei de Est. (M. AMBROZIE)
Lasă un răspuns