Mai multe întrebări sosite pe adresa redacției noastre, cît și propria experiență profesională ne-au făcut să ajungem la concluzia că anumite probleme legate de desfacerea căsătoriei, partajul bunurilor, abandonul de familie, etc. au fost recepționate de cititorii noștri în mod incomplet sau eronat. De aceea ne-am propus să inițiem un șir de articole pentru clarificarea acestora. În numărul de astăzi ne vom apleca atenția asupra desfacerii căsătoriei.
Mulți dintre noi nu au uitat că înainte de Revoluție ni se spunea că „familia reprezintă celula de bază a societății”, motiv pentru care cel care avea curajul să solicite desfacerea căsătoriei era privit ca un paria de cei din jurul său. Revoluția și democrația au adus odată cu dorința de integrare în Europa și spiritul de independență și de nonconformism. Exodul românilor peste hotare, ca și afluxul de cetățeni străini la noi au schimbat optica noastră despre familie și fidelitate. Dintr-un om conservator, românul a devenit un om libertin. Aceste schimbări au atras după sine și adaptarea legislației în domeniul dreptului familiei.
Conform prevederilor art.38 cod familiei, căsătoria se poate desface prin divorț atunci cînd, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sînt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Dacă nu există copii minori rezultați din căsătorie și pînă la data cererii de divorț a trecut cel puțin un an de la încheierea acesteia, divorțul poate fi pronunțat și numai pe baza acordului ambilor soți. Cererea de divorț este de competența instanței în circumscripția căruia se află cel din urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul din ei nu mai locuiește în circumscripția instanței în care se află cel din urmă domiciliu comun, instanța competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pîrîtul, iar când pîrîtul nu are domiciliu în țară, este competentă instanța în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul.
Ce se întămplă în cazul în care unul dintre soți este cetățean străin? În acest caz, divorțul se judecă după legea națională comună, iar în cazul în care soții au cetățenii deosebite, după legea domiciliului lor comun. În lipsă de cetățenie comună sau de domiciliu comun, divorțul se judecă după legea statului pe teritoriul căruia soții au ori au avut reședința comună. Dacă legea străină nu permite divorțul ori îl admite în condiții deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soți este, la data cererii de divorț, cetățean român.
Cererea de divorț, la care se vor alătura copii după certificatul de căsătorie și certificatele de naștere ale copiilor minori și taxa judiciară de 342.000 lei cu timbru judiciar de 3.000 lei, se va prezenta personal de către reclamant președintelui judecătoriei. În fața instanțelor de fond, este obligatorie prezența părților, afară de cazul cînd unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate. În aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar, respectiv printr-o persoană căreia i s-a dat o procură în acest sens. Dacă soțul este în străinătate, procura poate fi eliberată de un notar, caz în care dacă este într-o limbă străină va fi tradusă, sau de amabasada sau consulatul român.
Cu ocazia soluționării divorțului, instanța de judecată soluționează și cererile accesorii acestuia și care se referă la numele soților, încredințarea copiilor, stabilirea pensiei de întreținere. Soții se pot înțelege cu privire la aceste probleme, caz în care învoiala lor va produce efecte dacă a fost aprobată de instanța de judecată. De regulă, după divorț fiecare soț va purta numele ce l-a avut anterior căsătoriei. Dacă se dorește păstrarea numelui dobîndit în timpul căsătoriei, este necesar acordul celuilalt soț. Pentru motive temeinice, instanța de judecată poate aproba păstrarea numelui și în lipsa acordului celuilalt soț. La încredințarea copiilor se are în vedere poziția părților, opinia autorității tutelare, interesele minorilor și cererea lor, dacă aceștia au împlinit 10 ani. La stabilirea pensiei de întreținere se au în vedere veniturile părților. Cuantumul pensiei nu poate depăși o pătrime din venit pentru un copil, o treime din venit pentru doi copii și jumătate din venit pentru trei copii. Părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta. Dar nu numai copiii pot beneficia de pensie de întreținere. Soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei. Întreținerea poate fi stabilită pînă la o treime din venitul net din muncă al soțului obligat la plata ei. Această întreținere, împreună cu întreținerea datorată copiilor, nu va putea depăși jumătate din venitul net din muncă al soțului obligat la plată. Cînd divorțul este pronunțat numai din vina unuia dintre soți, acesta nu va beneficia de întreținere decît timp de un an de la desfacerea căsătoriei. Dreptul la întreținere încetează prin recăsătorirea soțului îndreptățit să o primească.
Sperăm ca aceste lămuriri să fie utile cititorilor noștri. În articolul viitor vom analiza situația bunurilor dobîndite de soți în timpul căsătoriei.
RĂSPUNS – Cu scuzele de rigoare pentru întîrziere, răspundem conducătorului auto care ne-a semnalat faptul că în nr.27/5 februarie al ziarului nostru, la rubrica „Punctaje și sancțiuni aplicate” a remarcat inadvertențe față de prevederile noului cod rutier. Codul rutier a fost adoptat prin OUG nr.195/2002. Prin HG nr.85/2003 s-a aprobat Regulamentul de aplicare al Codului rutier care la Capitolul IX, art.226 ș.u. privind sancțiunile contravenționale, prevede amenzile și puntele de penalizare. Reporterul nostru a redat în articolul din ziar tocmai aceste prevederi. Este adevărat faptul că amenzile prevăzute de HG nr.85/2003 sînt mai mici decît cele prevăzute de OUG nr.195/2002. Deci inadvertența la care face referire cititorul nostru nu apaține redactorului, ci legiuitorului. (Avocat GABRIEL CRÎȘMARU)
Lasă un răspuns