Aflu, de la radio, cu emoție, că ziua de 25 martie a fost instituită și ca zi a Spanacului. Da, a Spanacului. Nu știu dacă ați auzit toți acest lucru. Pe mine – auzindu-l, m-a emoționat. Și am și tras fuga la bibliotecă, de unde am luat cartea lui Jean Valnet, „Tratamentul bolilor prin legume, fructe și cereale” și ce am citit despre spanac: „Spinacia oleracea…, remineralizant de mare valoare, antianemic, antiscorbutic, tonicardic, activator al secreției pancreatice, anticancer, „mătura” căilor digestive. Indicații – anemie, convalescență, scorbut, senescență, rahitism, creștere, astenie fizică și nervoasă, cancere. Da, ăsta-i spanacul! Și, imediat, am dat fuga la piață. Aici, iată, privesc cu bucurie legăturile de spanac de pe mese și mi-amintesc de anii cînd se aduceau la piață vagoane, nu altceva, de spanac. Și se strica, și era aruncat, fiindcă oamenii nu prea aveau cunoștință de ceea ce înseamnă acest adevărat panaceu universal. Acum, este adus cu zgîrcenie, iar acest fapt vorbește despre suprafețele mici, infime, plantate cu spanac. Și, în consecință, e și foarte scump. Legăturica asta cu cîteva plante costă cinci mii de lei, iar dacă ai vrea să faci o cură cu spanac, ar trebui să dispui de bani, nu glumă. E cultivat mai cu seamă de grădinarii ăștia renumiți care sînt lipovenii. Negustori, nu glumă. Muncesc mult și au pretenția ca munca să le fie plătită. Nu, nu cumpăr, mai aștept. Mai ales că doamna Ilinca Ilisei, horticultoare de carieră, acum pensionară, mă liniștește spunîndu-mi că aduce ea, din Vrancea, spanac de o să sature toată piața. Dar, deocamdată, trebuie să mai aștept, că iarna asta… Plec cu gîndul la spanacul de Vrancea. Și la „bărbatul” acela viteaz, Poppey Marinarul, pe care spanacul îl făcea supraom în luptele sale devenite atît de hazlii. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns