La fiecare patru ani ne păcălim speranțele și așteptăm revigorarea situației noastre, ca niște proști care așteaptă în zadar sosirea personalului într-o haltă, făr-de cale ferată, în timp ce reprezentanții o duc ca-n „1001 de nopți”. Pentru a-i aduce cu picioarele pe pămînt și pentru a-i înhăma la treabă ar fi riguros necesar ca să-i pricopsim cu mandate modeste, mici și dese, ceea ce-ar echivala cu cheia marilor succese. Ca atare, de 12 ori pe an ar fi benefic să trecem prin fața urnelor, în ultima duminică a fiecărei luni, pentru filtrarea severă a celor care trag la cașcaval în loc să tragă la tîrnăcop și care, drept mulțumire că i-am selectat, ne fac viața un calvar. Odată ce am reușit să ridicăm baraje la Bicaz și la Vidraru, tunele și viaducte la Bumbești-Livezeni și Salva-Vișeu, ar fi un mizilic să ridicăm în fiecare cartier cîte două, trei centre de vot, construite din plăci luate de la „Casbeton, centre prevăzute cu cabine, cu tot dichisul de rigoare și cu o comisie de fără șef, formată dintr-un singur membru, pentru a face economie la buget. În duminicile respective, la venirea de la biserică sau înainte de intrarea la meciul de fotbal, pac!, cu toții la urne, pentru desemnarea băieților și a fetelor care, deja, luni dimineață ar putea începe-n plen, cu cvorum de 100%, dezbaterile întru crearea unei societăți multilateral dezvoltate și ridicate pe noi și noi culmi de progres și civilizație. Să vezi nenică, atunci, cum de teama riscului de-a nu mai fi aleși luna viitoare ar lucra pe brînci, cîte 20 de ore din 24, fără a-și permite nici măcar să ațipească, darămite să sforăie și să viseze-n fața camerelor de luat vederi! Prin mediatizarea rezultatelor muncii lor lunare, electoratul ar discerne dacă cei aleși în februarie merită sau nu de a mai fi realeși și-n martie. Algoritmul acesta ar trage după sine un Rolls Royce, ultimul tip, plin cu avantaje și un jeep încărcat cu roade. Timpul lamentabil de scurt petrecut călare pe fotoliile cele mai înalte ale țării ar spulbera „ab initio” legarea amicițiilor între adversarii sau colegii politici și, cu atît mai mult, „pluriînrudirea” lor, întrucît timpul de „rodaj” ar fi insuportabil de mic. Adio deplasări „în interesul serviciului” în Comore și-n Azore, în Canare și-n Baleare, căci la întoarcere mandatul ar fi deja epuizat! Adio vile cu piscine, fiincă-ntr-o lună abia ar reuși să-și cumpere 11 cărămizi și 14 plăci de faianță! Aleluia hoteluri cotate cu toate stelele „Căii Lactee”, adio caviar „Porto”, „Malaga”, șampanii franțuzești și parfumuri scumpe! Aleluia trîndăvie, parale și facilități acordate pe principiul „cine-mparte, parte-și face”! Mai va aroganță, impertinență, nesimțire, lăcomie, glume tîmpite cu umor pueril, suficiență și comportament de țațe de mahala ce-și ridică fustele în cap precum dansatoarele din buric și cele ale Carnavalului de la Rio! Adio participărilor la chiolhanuri sardanapalice, bairamuri de lux și destrăbălare cu uitare a punctului lor de plecare, cînd erau niște inși oarecare și cărora, sub pojghița de eleganță le atîrnă peticele ignoranței și ale educației de două parale! Desfid pe oricine, afirmînd că-n baza acestui „algoritm”, la Revelion am dispune-n frunte de pleiada cea mai distinsă și mai meritorie pe care-a avut-o țara vreodată. Altminteri, mă-ndoiesc să trimit toată suflarea Bacăului în vilegiatură, pe spuzele mele, timp de o lună, la Monte Carlo, ca să stea cu burta la soare. Încet, nu vă-nghesuiți, fiindcă sînt locuri pentru toată lumea, ș-apoi e nevoie mai întîi ca procedura să se aplice, să aflăm rezultatele și de-abia pe urmă se vor elibera biletele! Bineînțeles, numai dacă soluția va fi suferit un fiasco de răsunet, grație celor care se opun vîrtos, deoarece mai au încă un os de ros! (Philip(s) Bituminoiu)
P.S. Se subînțelege că „soluția” este ipotetică și flagrant utopică, însă în condițiile-n care barca e ca și scufundată, privirea și mintea aleargă după oricare pai pentru salvare, căci cu cît acesta dispare sub ape, încet și sigur, posibilitățile de readucere a ei la linia de plutire scad în ritm galopant. Cele de mai sus pot fi luate ca un fel de haz de necaz, dar reflectă o realitate tristă care se ține de noi, ca vagoanele de locomotivă, de 13 ani încoace.
Lasă un răspuns