Pomenirea Sfîntului Nichita Mărturisitorul
Cuviosul Nichita era din Bitina și a trăit pe vremea luptei împotriva Sfintelor Icoane. După moartea mamei sale, copilul a fost crescut, din fragedă vîrstă, în lumea bisericii și a mănăstirilor. Dornic de viață îmbunătățită și povățuit de un om al lui Dumnezeu, Ștefan sihastrul, tînărul Nichita a fost trimis la mănăstirea Midichiei, a neadormiților, zidită pe muntele Olimp. Și, încă neîmplinind el șapte ani în mănăstire, a fost silit de stareț să ia rînduiala preoției și l-a sfințit, după care i s-a încredințat lui toată rînduiala mănăstirii, ca ajutor al starețului, slăbit de bătrînețe. După moartea acestuia, rugat de frații de obște, Nichita a luat cîrma mănăstirii. Ajuns la bătrînețe, Cuvisoul Nichita a luptat pentru păstrarea cultului Sfintelor icoane, fapt pentru care, împreună cu alți egumeni, a fost închis în temniță și, apoi,trimis în surghiun, timp de șapte ani. Slăbit de suferințe și de bătrînețe, la sfîrșitul prigoanei, fericitul Nichita nu s-a mai întors la mănăstirea sa, ci a rămas într-un schit la marginea orașului, unde a și murit.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfinților: Sixt I, Sixt al II-lea, Sixt al III-lea
Sfîntul Sixt I a fost papă în două perioade: 115-117 și 125-127. Tradiția spune că era de origine romană, fiu al unui oarecare Pastore, din via Lata. În timpul pontificatului său s-a dat decretul ca laicii, îndeosebi femeile, să nu atingă vasele sacre folosite la slujbe, dar, ulterior, această dispoziție a fost modificată. Tot el a orînduit ca la sfîrșitul rugăciunii solemne de mulțumire, preotul să invite tot poporul să cînte întreitul „Sfînt” – „Trisaghionul”.
Papa Sixt al II-lea a murit ca martir în anul 257. Executarea lui a avut loc în baza decretului împăratului Valerian, care hotărîse decapitarea „pe loc” și confiscarea bunurilor aparținînd episcopilor, preoților și diaconilor. Trupul său a fost înmormîntat în cripta papilor, din catacombele Sfîntului Calixt.
Sfîntul Sixt al III-lea a trăit între 432-440. Prin învățătura și energia lui a contribuit la distrugerea unei erezii din acele vremuri, care susținea că omul poate ajunge la mîntuire și desăvîrșire numai prin puterile cu care Dumnezeu a înzestrat firea omenească, fără a fi necesar harul deosebit al lui Dumnezeu, dăruit prin întruparea Cuvîntului. Sixt al III-lea a fost și un mare constructor: lui i se datorește frumoasa bazilică „Santa Maria Maggiore”, precum și zidirea din temelii, ori mărirea altor biserici romane. (C. Gh.)
Lasă un răspuns