Eugen VERMAN
Bătrînul Ion Adam, din satul Holt, comuna Letea Veche, a adus la piață două bidonașe de lapte. Adică patru litri. Cere zece mii pe litru și, astfel „e cel mai ieftin”, așa zice bătrînul Ion Adam din satul Holt. „Ai fost pe la noi. Te-am mai văzut”. Nu știu dacă m-a mai văzut, dar așa le spune tuturor celor care trec prin dreptul lui și-mi dau seama că vrea să-i ademenească la vorbă și să le vîndă „marfa” cu care a venit la tîrg. Pe mine chiar m-a ademenit și, preț de vreo jumătate de oră, stăm de vorbă, că omul nu se grăbește, de fapt „o butelcuță” a dat-o, o mai are pe asta pe care mi-o va vinde mie „cu tot cu recipient”. Așa zice, „recipient” și adaugă că a auzit cuvîntul din gura unei „cucoane” și de atunci îl ține minte și chiar îi place să-l folosească. Îl privesc îndelung, are un zîmbet cuminte, părintesc, aproape se roagă să-i cumpăr „recipientul” și, cînd îl întreb de vîrstă, zîmbește și mai tare și-mi zice că are 83 de ani „pe muche”. Îl întreb dacă a luptat în război și atîta a așteptat, întrebarea asta. Își scoate căciula și întoarce ceafa spre mine: „vezi dunga aceea roșie, pe acolo m-a șters un glonț, l-am auzit cum țiuia și, deodată, am simțit ceva fierbinte în ceafă și am știut că-i glonțul neamțului, da’ am avut zile, am ajuns pînă la Praga, Doamne, ce oraș frumos, să fi văzut statuia lui Napoleon, ai fost la Praga?, nu, n-ai fost, să te duci neapărat”, așa mă îndeamnă bătrînul Ion Adam din satul Holt. Și iar zîmbește, cu zîmbetul lui părintesc și de copil, în același timp, ai auzit de băiatul meu, de Ionel, e director la Soma, a ajuns om mare, eu am cinci urmași, unul mi-a murit, asta-i viața. Și-l privesc din nou. Are căciula aceea destul de veche pe cap, pe el o haină și ea veche, iar în picioare nelipsitele cizme de cauciuc, despre care, un fost coleg de-al meu, ziarist de mare vocație, îmi zicea odată, bă, cizmele astea de cauciuc ne-au terminat portul nostru tradițional de la sate, le ura colegul meu, dar, iată, vrînd-nevrînd, cizma de cauciuc și-a luat un loc statornic aici, în satele noastre, înlocuind opinca. I-am cumpărat, deci, „recipientul” cu cei doi litri de lapte și i-am urat drum bun bătrînului Ion Adam, care a plecat bucuros că are bani „de-o țuică” sau „de un pahar cu vin”, cum a ținut să-mi spună.
Lasă un răspuns