Intru, în ultima vreme, tot mai des în magazinul alimentar „Meola Com”. De obicei cumpăr două sute de grame de „măsline grecești”, la 145 de mii kilogramul, sau o punguliță de o sută de grame de cafea, care costă 15 mii. Zăbovesc mai mult, într-o zi chiar am stat de vorbă cu domnul mai în vîrstă, de la raft, am înțeles că el e șeful acestei societăți comerciale, un anume domn Coman, bărbat apropiat vîrstei mele, cu expresia feței mai degrabă de tată iubitor decît de comersant. Cînd am cumpărat, prima dată, măsline, l-am întrebat dacă nu-s prea sărate, deoarece bolile de inimă nu agrează excesul de sare, iar omul acela m-a invitat, politicos, să gust o măslină, eu am crezut că glumește, era prima dată cînd mi se întîmpla așa ceva, nu, n-a glumit, am gusat o măslină, sîmburele l-am pus într-o cutioară în care mai erau cîțiva sîmburi, semn că nu eram singurul invitat astfel, iar cînd vînzătorul mi-a spus „luați, că n-o fi sărăcie”, mi-am zis că dacă o sută de cumpărători ar face asta, unde ar ajunge magazinul cu pricina… Nu, nu-i nici o sărăcie, și de atunci calc destul de des pragul acestui magazin din Piața cea mare a Bacăului, și mai fac acest lucru și cu nostalgia unui magazin aproape asemănător în care mergeam cu vrea 55 de ani în urmă. Era magazinul evreicei Rașel Șoor – bătrînă, dar foarte de treabă – unde marmelada, bomboanele, măslinele, cafeaua, cîrnații și alte astfel de bunătăți degajau același aer specific pe care l-am întîlnit și în magazinul domnului Coman, dacă așa l-o fi chemînd… De aceea, de cîte ori intru în acest magazin, îmi amintesc de anii aceia de demult, de marmelada – pe atunci de 5,20 de lei kilogramul, pe care o mîncam cu mămăligă rece sau, cînd aveam, cu un codru de pîine. Astfel că „Meola Com” înseamnă, pentru mine, mult mai mult decît un magazin unde cumpăr măsline grecești și cafea, înseamnă dulci amintiri din niște ani de mult apuși… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns