Urmele zăpezilor de altădată încep să se șteargă, să dispară făcînd loc primăverii zîmbitoare și biruitoare. Totul începe să se adapteze la noile vibrații ale vieții pline de un verde crud, de lumina și căldura soarelui. Și sufletele noastre încep să se dezmorțeasă, să se umple de iubire și credință. Mai ales că viața noastră fugară prin erternitatea timpului, demențială în acoperirea ei materială, devine falsă și urîtă în lipsa sentimentelor adevărate ale sufletelor nobile și curate. Totul depinde de interiorul nostru, de modul cum punem sau nu la suflet încercările la care ne supune viața. Și de faptul că fără dragoste de viață, de oameni și de Dumnezeu, totul este deșertăciune, iar existența ne apare ca un non sens. Ce repede se așterne peste noi, în gropile sufletelor noastre, răul și nepăsarea față de cei din jur, față de frumusețea vieții și bucuria de a trăi! Ce rost mai au toate zbaterile noastre dacă nu putem zîmbi răsăritului de soare, dacă nu putem să ne bucurăm în fața curcubeului ce apare după ploaia senină de primăvară, menit a ne aureola ființele? Uităm, de regulă, de noi, de semenii noștri, de credință, de frumos și de adevăr. Tocmai de aceea, în această Săptămînă Mare cu adevărat, în apropierea sfintelor sărbători de Paște, avem o mare obligație, o mare datorie: aceea de a întrerupe șirul răutăților, al nedreptăților, al minciunilor, al umilințelor, al vorbelor și faptelor urîte, al defăimărilor, al murdarelor compromisuri, al împroșcărilor cu noroi, al arătărilor acuzative cu degetul, al frustrărilor, al schimonisirilor, al răbufnirilor orgolioase, al loviturilor date pe la spate, al necredinței. Este o săptămînă a purificării prin rugăciune și credință într-o deplină și binecuvîntată pace sufletească. Aceasta trebuie să fie o săptămînă a regăsirii sufletelor noastre bîntuite de păcatele lumești. Este și trebuie să fie o săptămînă a tăcerii și meditației. A încrederii în sine și în viitor. O săptămînă în care trebuie să dovedim că sîntem plini de bunătate, și pe care trebuie să o oferim nu numai celor disperați de soartă, dar și familiilor noastre. O săptămînă în care trebuie să fim mai puțin nervoși și mai răbdători cu toți cei de lîngă noi și în care să încercăm să fim curați la inimă, să rămînem fiii curați ai lui Dumnezeu. O săptămînă pe care trebuie să o sădim și să o purtăm veșnic în sufletele noastre, ca pe un simbol, ca pe un reper fundamental al vieții, ca pe o punte de legătură între generații.
Încercați să acordați un pic de timp reflecției atente, profunde și obiective asupra a tot ceea ce ați făcut pînă acum, dar și la ceea ce aveți de făcut în viitor. E momentul unei astfel de analize. În care să punem întrebarea nu ce facem pentru noi, ci doar ce facem pentru ceilalți, pentru semenii noștri. Doar așa Dumnezeu își va întoarce privirea spre noi. Pentru că, mai presus de închinăciuni și omagii, Dumnezeu iubește oamenii. Și doar făcînd bine oamenilor, mîngîi inima tatălui Ceresc.
Tuturor, multă sănătate și un Paște fericit! (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns