Pînă în urmă cu zece-doisprezece ani, oierii din Asău hrăneau cel puțin jumătate din județ cu produsele îndeletnicirii lor tradiționale: carnea de miel și cașul proaspăt de oaie. De sărbătorile Paștelui, ei „țineau piața” pe întreaga Vale a Trotușului, coborînd și spre Bacău. Aveau cu ce. În zonă existau mari turme de oi, al căror număr trecea de 8 000. Tranziția perpetuă spre așa-zisa economie de piață i-a afectat structural, în prezent efectivele de ovine reducîndu-se la mai puțin de două mii. Și procesul continuă. Vom fi, oare, martori, în următorii cîțiva ani, la dispariția totală a acestei îndeletniciri care a hrănit generații și generații de munteni?
Pe valea mijlocie a Trotușului, la poalele Munților Ciucului și Tarcăului, din Carpații Orientali, la capătul de apus al Depresiunii Dărmănești – Comănești, se află comuna Asău. Străjuită de o parte și de alta de masivi muntoși înalți, așezarea se strecoară printr-o regiune sub-alpină însorită și puternic ozonată. Prin relieful ei variat și decorul montan aproape veșnic verde, comuna ocupă o suprafață record, de 27.000 de hectare, din care pădurile „își au partea” cu aproximativ 23.000 de hectare, iar pășunile și fînețele cu 2.800 de hectare. În aceste condiții, predominante sînt pășunile alpine, astfel că una dintre preocupările de bază ale locuitorilor din zonă a fost, și deocamdată a mai rămas, creșterea animalelor.
De altfel, faptul a fost constatat și remarcat de însuși cronicarul Dimitrie Cantemir, în secolul al XVIII-lea, care descriind bogățiile munților din zonă, scria: „În iarba aceasta din munți se află atîta putere de hrană încît, dacă turmele de oi sînt sus la păscut în această vreme (martie, aprilie, mai), a anului, după puține aste se sufocă de prea multă grăsime; de aceea ciobanii care știau aceasta din faptă își lasă turmele în aceste luni la poalele munților”.
Din păcate, acest lucru nu-l mai putem afirma în zilele noastre atît datorită condițiilor de climă mult modificate, dar și a problemelor apărute în legătură cu zonele de pășunat. Să putem vorbi, oare, acum, de creșterea oilor numai ca despre o activitate pe cale de dispariție? Așa s-ar părea! Dacă la începutul anilor ’90 în comuna Asău existau aproximativ 8 000 de ovine, astăzi numărul lor a scăzut la circa 2 000. Aceasta a făcut ca și oferta pentru piață a ciobanilor să scadă foarte mult. Pentru actuala sărbătoare de Paști ei au pregătit 300 de miei care sînt sacrificați în aceste zile și 500 de kilograme de caș proaspăt. Oieri cu ani mulți petrecuți în munte, la stînă, cum sînt Petrică Ioniță, Ștefan Cotfas, Simion Paloșanu, încearcă să explice fenomenul: una dintre principalele cauze care au determinat diminuarea dramatică a efectivelor de ovine din comună a fost, și este prevederea din art. 37 din Codul Silvic privind interzicerea pășunatului în arealele alpine. Din această cauză, mai spun ei, creșterea oilor a devenit o afacere nerentabilă. Singurul venit sigur, dar mult diminuat și el, provine din vînzarea mieilor și a cașului acum, în preajma Paștelui. Dar oferta acoperă, cu puține excepții, doar consumul local. Datorită cantităților tot mai mici și prețurilor care urcă continuu, există riscul ca aceste produse tradiționale să devină un lux pe masa pascală a românului. Iată de ce – spun aceiași oieri, ar trebui ca de îndată să se ajungă la o înțelegere între Primăria comunei Asău și conducerea Ocolului Silvic Comănești privind inventarierea golurilor alpine din fondul forestier și atribuirea acestora în vederea pășunatului. Altfel, friptura și drobul de miel, ca și cașul proaspăt de oaie riscă să devină amintiri pe mesele asăuanilor, și nu numai ale lor. (Elena POTOROACĂ)
Lasă un răspuns