• Inspectoratul Școlar vrea să comaseze alte opt școli gimnaziale din județ • dacă intențiile vor fi puse în practică, 343 de elevi de gimnaziu vor face naveta la alte școli • totul depinde de numărul microbuzelor școlare date de Ministerul Educației și Cercetării • în vizorul ISJ s-a aflat și Școala din Cîrligi – Filipești, dar protestul sătenilor a dus la scoaterea ei de pe listă
Învățămîntul băcăuan va fi mai sărac, odată cu debutul anului școlar viitor, cu opt școli gimnaziale, dacă intențiile Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) vor fi puse în practică. Concret, ISJ vrea să comaseze clasele de gimnaziu de la școlile din Negulești – Dealu Morii, Benești – Stănișești, Crihan – Măgura, Petrești – Pîncești, Schineni – Săucești, Mărăști – Filipeni, Grigoreni – Scorțeni și de la Școala nr. 1 Brătila – Helegiu cu școlile din Blaga – Dealu Morii, Stănișești, Măgura, Soci – Pîncești, Săucești, Filipeni, Scorțeni, respectiv Școala nr. 2 Brătila. Inspectorul general Ghiorghi Iorga spune că, deocamdată, nimic nu este bătut în cuie în ceea ce privește comasarea școlilor, dar dacă „mișcările” prezentate mai sus vor deveni realitate, peste 340 de elevi din clasele V – VIII vor trebui să facă naveta la noile școli. Elevii din cele opt localități vor face drumul zilnic dintre casă și școală cu ajutorul microbuzelor școlare, care se presupune că vor veni pînă la începutul anului școlar viitor. De altfel, microbuzele școlare sînt o condiție esențială a acțiunii de comasare a gimnaziilor din localitățile izolate cu școlile de centru, lipsa mașinilor ducînd, de regulă, la anularea comasării. „Totul depinde, practic, de prezența microbuzelor școlare. Și anul trecut au fost propuse pentru comasare zece școli, dar, din același motiv, s-au comasat doar șase”, ne-a declarat profesorul Dumitru Cojocaru, inspector teritorial în cadrul Inspectoratului Școlar. Amintim că cele șase gimnazii „dispărute” de la 1 septembrie 2002 au funcționat la școlile din Călugăreni – Dămienești, Itești – Berești Bistrița, Poiana Sărată – Oituz, Bogdănești – Traian, Lehancea – Podu Turcului și Țepoaia – Motoșeni.
Protest preventiv la Cîrligi
Interesant este însă că, potrivit declarațiilor profesorului Petru Botezatu, ofițer de relații publice al ISJ, lista inițială cu școli gimnaziale ce ar fi urmat să fie comasate cuprindea și Școala din Cîrligi – Filipești, elevii din clasele V – VIII de aici trebuind să se „mute” la Școala din Filipești. Pînă la urmă, ISJ a decis ca aceștia să învețe și anul viitor în școala din sat, motivul oficial al hotărîrii fiind legat de starea foarte proastă a drumului ce leagă satul Cîrligi de Filipești. Pe timp ploios, microbuzul școlar n-ar mai fi putut pătrunde în localitate. Inspectorul Botezatu a spus însă, că, în momentul în care cîrligenii au auzit de intențiile Inspectoratului Școlar, nu au ezitat să-și manifeste dezacordul prin diverse memorii trimise pînă și pe adresa Președinției. Împotrivirea locuitorilor din Cîrligi nu este nouă, aceștia fiind, la începutul anului trecut, în pragul unei adevărate revolte, iscată datorită unei prime încercări a ISJ de a comasa clasele gimnaziale ale Școlii din Cîrligi cu Școala din Filipești.
Inspectorul Petru Botezatu a recunoscut că anumite probleme există și la Scutari – Mănăstirea Cașin. „Scutari e, de fapt, un cătun cu vreo două sute de suflete, provenit dintr-o fostă colonie de muncă. În sat există în prezent o școală cu clasele I – IV, în care învață opt copii. În plus, aceasta nu are nici curent electric și stă să cadă peste copii, motiv pentru care cred că ar fi bine dacă școala ar fi comasată cu Școala nr. 2 Mănăstirea Cașin”, a declarat ofițerul de relații publice al ISJ. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns