Pastorala de Paști (fragment)

Hristos a Înviat!

„Eu sînt învierea și viața”;

Astăzi, întreaga lume și cea văzută și cea nevăzută, luminată de lumina strălucitoare izvorînd cu îmbelșugare din mormîntul lui Hristos, Domnul nostru cel înviat întru slavă, preamărește acest mare eveniment mîntuitor: Învierea lui Hristos Domnul, încununare a dragostei Sale nemărginite față de neamul omenesc, întărire a credinței noastre, garanție a vieții veșnice, cale strălucitoare către această viață și izvor nesecat de bucurie mare. (…) Dispare din sufletele noastre tot ce ne-a apăsat în perioada Săptămînii Patimilor cînd, cu durere, am urmărit drumurile de umilință ale Mîntuitorului, prin locurile de judecată ale Ierusalimului. Dar, în ziua Învierii Domnului, auzim răsunînd, mai tare ca oricînd, mesajul Său: „Și, iată, Eu sînt cu voi în toate zilele pînă la sfîrșitul veacurilor”. (…)

Învierea Domnului este minunea minunilor, actul mîntuitor pe care l-a putut săvîrși numai Dumnezeu Care este viață și adevăr. Învierea s-a petrecut, așa cum istorisește Sfînta Evanghelie, în prima zi a săptămînii iudaice, adică duminica, ceea ce face din acest eveniment „sărbătoare sărbătorilor” și „praznicul praznicelor”. Se adaugă încrederea creștinilor că Hristos a fost Cel ce s-a răstignit pentru noi, a dezlegat pe drepții mai înainte osîndiți de diavol, a înviat pe mulți și mai ales a învins moartea în propriul Său trup, arătînd prin aceasta dumnezeierea Sa. (…)

Prea iubiții mei,

Să ne aducem aminte de cuvintele pe care îngerul lui Dumnezeu le-a rostit către femeile care veniseră la mormînt ca să ungă trupul Domnului cu miresme, în ziua întîi a săptămînii, adică duminică dis-de-dimineață, pe cînd era încă întuneric. Iisus „nu este aici, fiindcă a înviat, precum a zis; veniți să vedeți locul unde a zăcut. Și degrabă mergînd, spuneți ucenicilor Lui că s-a sculat din morți și iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea” (Matei 28, 6-7). Am văzut pe Domnul, I-am auzit glasul, am vorbit cu El, i-am cuprins picioarele și ne-am închinat Lui. Acestea au fost veștile pe care femeile mironosițe, la întoarcerea lor de la mormîntul sfînt, le-au transmis Sfinților Apostoli cu sfială și bucurie.

În sfînta zi a Învierii, Domnul nostru Iisus Hristos S-a arătat celor doi ucenici care mergeau spre Emaus. Pătrunși de bucurie, ei s-au întors îndată la Ierusalim și au istorisit Apostolilor cele petrecute. La rîndul lor, Apostolii le-au spus acestora că, în adevăr, Iisus „a înviat și s-a arătat lui Simon Petru” (Luca 24, 34).

Iată că, în timp ce spuneau ei, unii altora, despre cele întîmplate cu fiecare, Iisus a apărut „în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” Dar, în loc să fie cuprinși de bucurie, Apostolii s-au înspăimîntat de apariția Domnului, părîndu-li -se că văd un „duh”. A fost necesar ca Mîntuitorul să le arate mîinile și picioarele Sale străpunse de cuie și să mănînce în fața lor pentru a-i încredința că este El. (…) După opt zile, Sfinții Apostoli erau iarăși adunați laolaltă. De data aceasta era și Sfîntul Toma împreună cu ei. Neîncrederea lui Toma în cuvîntul celorlalți Apostoli, care mărturiseau că au văzut pe Iisus, L-a determinat pe Mîntuitorul să-i spună: „Adu degetul tău aici și vezi mîinile mele și adu mîna ta și o pune pe coasta Mea și nu fii necredincios, ci credincios. A răspuns Toma și a zis Lui: Domnul meu și Dumnezeul meu”.

Ultima umbră de neîncredere din sufletele ucenicilor s-a risipit atunci cînd Toma a mărturisit că Iisus este Dumnezeu; din clipa aceea misiunea lor de Apostoli s-a contopit cu misiunea de martori și vestitori ai Învierii. De aceea, la a treia arătare a Mîntuitorului în fața Apostolilor, lîngă Marea Tiberiadei, nici unul din ucenici „nu cuteza să-L întrebe: Cine ești? – știind că este Domnul” (Ioan 21, 12)

Ucenicii știau acum că Iisus a înviat. Convigerea lor se formase deplin și definitiv; Îl văzuseră viu după răstignire, cu proprii lor ochi, Îi auziseră glasul cu propriile lor urechi, Îi pipăiseră trupul cu propriile lor mîini; mîncaseră împreună cu El. (…) Lucrarea lui Hristos de mîntuire a lumii nu s-a încheiat, deci, cu moartea pe Cruce ci s-a desăvîrșit prin Învierea Sa „cea de-a treia zi”, Tot așa și viața noastră nu se încheie cu obișnuitul mormînt ci ea va continua cu învierea universală spre fericirea sau spre osînda veșnică. Dacă Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi întrupat și nu ar fi avut loc patimile și moartea pe Cruce, nici Învierea nu ar fi fost un fapt real. Toate însă s-au petrecut în ordinea Proniei divine. (…)

Să ne curățim simțirile și să privim pe Hristos luminînd cu neapropiata lumină a Învierii! Fie ca îndemnul acesta din Canonul Sfintelor Paști să lucreze în noi, încît prin curățirea inimilor noastre, să fim adevărați fii ai Învierii, demni de a primi viața de dincolo și a ne învrednici de învierea din morți, umplîndu-ne „de toată plinirea lui Dumnezeu” (Efeseni 3. 19)

Odată cu acest cuvînt de învățătură creștinească, de dreaptă povățuire și îndemn părintesc, vă transmit tuturor arhiereasca binecuvîntare și calde urări de bine, întîmpinîndu-se cu vestirea: „Hristos a înviat!”

Prea Sfințitul Eftimie, Episcop al Romanului