REPORTER ÎN PIAȚĂ Lefuri de lumea a treia, prețuri occidentale

La începutul săptămînii trecute am asistat la niște scene tensionate. Revoltați pentru taxele mari impuse – 150.000 de lei pentru metru pătrat de masă, zilnic – comercianții de citrice și alte bunătăți aduse de prin cele țări străine n-au mai „întins”, ca de obicei, mărfurile pentru vînzare, părînd că ne lasă să trăim doar cu amintirea portocalelor, bananelor, lămîilor, strugurilor matusalemici etc Dar „focul” a durat puțin și treburile au reintrat, dacă pot spune așa, în normal. Am înțeles, însă, din discuțiile acelea ad – hoc, purtate de oamenii pe care zilnic, de dimineața pînă seara, fie cald să mori înădușit, fie frig să mori înghețat, îi văd la mesele lor, că prin alte „părți” taxele sînt mult mai mici. La Onești, zicea unul, sînt numai 40.000, la Adjud sînt și mai mici, și tot așa. Iar aici, la Bacău, „cineva” ar dori „să scoată piața nerentabilă, ca s-o cumpere pe nimic”. Și am mai înțeles că „de asta sînt și prețurile mai mari ca prin alte părți, iar cumpărătorul, umilul cumpărător, el suferă în ultima instanță”. Aici, cam așa-i.

Iată, roșiile – aduse, desigur, din import – au ajuns la 55 și 60.000 de lei kilogramul. „Înainte de Paști – mi se plînge un prieten – chiar am îndrăznit să cumpăr roșii. Am dat 35.000 pe kilogram și mi s-a părut enorm. Acum, la 60.000, cine își mai permite să cumpere?” La banane, un om în vîrstă stă și privește cu interes. În fața lui, pe masă, sînt „depozitate” banane mari, proaspete, viguroase, iar prețul lor e 38.000. Alături, banane aproape negre, se vede că-s numai bune de aruncat, dar negustorul le vinde – cine le cumpără? – cu 20.000 de lei kilogramul. „Prin lumea civilizată – spune el, mai mult pentru sine – astfel de produse nu-s nici măcar aduse în piață”. O constatare care-l face pe un altul, aflat în imediata apropiere, să remarce: „Păi, așa ne trebuie. Avem prețuri occidentale!” „Sigur că așa ne trebuie, spune bătrînul, că pensiile noastre sînt de lumea a treia, iar în piață leul nici nu mai contează, totul se calculează în euro, moneda asta nouă care ne mănîncă viața”. Las’ că intrăm noi în Europa, și atunci vom trăi ca la ei!” – se mîngîie cu acest gînd omul, și pleacă bucuros că viitorul lui – și al nostru – e asigurat. (Eugen VERMAN)