În meciul de la Bistrița, cu Gloria, Florin Petcu a fost accidentat serios la glezna dreaptă, un fotbalist bistrițean provocîndu-i o rană urîtă atacantului băcăuan. De atunci, Petcu a strîns din dinți și, în ciuda tratamentelor aplicate, rana nu s-a închis, el evoulînd cu mari dureri în toate meciurile de pînă acum. A cerut schimbarea cu Farul, din cauza durerilor, însă luni, înaintea antrenamentului, Florin Petcu era mult mai optimist. Sub pansamentul de la gleznă, lovitura se cicatrizase aproape în totalitate iar pentru meciul cu Oțelul, de sîmbătă, fotbalistul băcăuan speră să joace fără să mai strîngă din dinți. „Echipa este într-o situație grea și nu mi-am putut permite să refuz introducerea mea pe teren. Am avut probleme în fiecare meci, dar am trecut peste ele. Acum este mai bine și sper să cîștigăm meciul cu Oețelul, indiferent dacă voi fi sau nu pe teren. Asta depinde de Mister”, a spus Petcu. El s-a antrenat cot la cot cu colegii lui, fără să aibă un program cu regim special. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Petcu este aproape vindecat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.