• suma totală depășește 7.000 de miliarde de lei • cu tot cu datoriile bugetul asigurărilor sociale, restanțele marilor contribuabili se apropie de 7.472 de miliarde de lei • RAFO Onești este cel mai mare datornic, cu restanțe de peste 2.439 de miliarde de lei • urmează tot o firmă a lui Corneliu Iacobov, Rafinăria Dărmănești, cu datorii de peste 1.755 de miliarde de lei
Datoriile către stat ale marilor firme băcăuane au atins valori imense. De ieri, băcăuanii pot să vadă, pe pagina de Internet a Ministerului Finanțelor Publice (MFP), lista marilor datornici către bugetul de stat, cu sumele pe care aceștia le aveau de plătit la 31 decembrie 2002. Situația unui datornic cuprinde totalul datoriilor și cuantumul obligațiilor restante, pe principalele tipuri de impozite și taxe. Firmelor aflate în procedură de lichidare judiciară sau de faliment nu li s-au publicat datoriile. Același lucru se întîmplă și în cazul societăților care au contestat datoriile stabilite de fisc, care nu pot fi publicate pînă la epuizarea căilor de atac.
Din datele publicate de MFP reiese că 16 mari firme din Bacău sînt datoare la bugetul de stat cu aproape 7.050 de miliarde de lei. Pentru comparație, suma este mare decît bugetul cumulat pe 15 ani al Consiliului Județean Bacău. Cele mai mari datorii au fost făcute de plătitorii de accize Bere Lichior Mărgineni, Carom, Rafinăria Dărmănești și RAFO Onești, care au acumulat la acest capitol restanțe de peste 3.182 de miliarde de lei, adică 45 % din totalul datoriilor. Pe locul al doilea ca volum se află datoriile la stat reprezentînd „Alte impozite și taxe, inclusiv dobînzi și penalități”, în total, peste 2.372 de miliarde, ceea ce înseamnă 33 % din total. „Fruntașe”, la acest capitol, sînt Bere Lichior Mărgineni (aproape 388 de miliarde de lei), Carom (peste 370 de miliarde de lei), Letea (198 de miliarde de lei), Rafinăria Dărmănești (peste 745 de miliarde de lei), RAFO (aproape 228 de miliarde de lei) și Stofe Buhuși (peste 102 miliarde de lei). RAFO și Carom sînt „campioane” și la neplata TVA, restanțele acestora fiind de cîte 1.059 de miliarde de lei și, respectiv, 220 de miliarde de lei. În total, cei 16 mari datornici au de plătit statului TVA însumînd peste 1.148 de miliarde de lei.
Pe primele cinci locuri într-un top al datoriilor totale se află, în ordine descrescătoare, RAFO Onești (peste 2.439 de miliarde de lei), Rafinăria Dărmănești (peste 1.755 de miliarde de lei), Carom Onești (peste 1.565 de miliarde de lei), Bere Lichior Mărgineni (peste 611 miliarde de lei) și Letea (198 de miliarde de lei). Cele două firme care conduc acest top al restanțierilor aparțin lui Cormeliu Iacobov, iar pentru datoriile RAFO au fost acordate înlesniri la plată. De altfel, de această facilitate beneficiază în acest moment doar încă două firme, Agricola Internațional și Petromec. La alte nouă dintre cele 16 societăți au început deja procedurile de executare silită. Despre două, însă, MFP nu suflă nici o vorbă: Carom și Letea, prima – scoasă la vînzare și a doua – recent intrată în proprietatea lui Dumitru Sechelariu. Conform legislației în vigoare, datoriile la Letea vor fi parte anulate, parte reeșalonate.
Pentru contribuabilii mici și mijlocii, termenele sînt mai mari, urmînd ca publicarea datoriilor acestora să se petreacă pe 18 iulie 2003. Actualizarea informațiilor privind datornicii și sumele publicate se va face trimestrial. De corectitudinea informațiilor publicate sînt răspunzători directorii generali ai direcțiilor generale ale finanțelor publice din teritoriu.
Odată cu publicarea listei datornicilor, ne-am fi așteptat ca șefii Finanțelor băcăuane să organizeze o întîlnire cu presa, la care să facă unele precizări, cum ar fi cele referitoare la perioada înlesnirilor la plată acordate unor datornici. Această problemă, ca multe altele, își va primi răspunsul cu siguranță, dar altădată, pentru că nu în fiecare zi se sărbătorește „Constantin și Elena”, cum a fost ieri. (Florin POPESCU)
Lista marilor contribuabili care înregistrează datorii la bugetul de stat la data de 31 decembrie 2002, neachitate pînă la 19 mai 2003, exprimate în lei
Denumire societate Total datorii, din care: Impozit pe profit TVA Impozit pe venitul din salarii Accize Alte impozite și taxe, inclusiv dobînzi și penalități Observații
Agricola Internațional SA 94,22 mld. 2,80 mld. 35,60 mld. 0 0 55,82 mld. S-au acordat înlesniri la plată
Bere Lichior Mărgineni SA 611,15 mld. 9,41 mld. 45,94 mld. 8,99 mld. 158,83 mld. 387,96 mld. S-a început procedura de executare silită
Carom SA 1.565,30 mld. 0 220,05 mld. 28,19 mld. 947,04 mld. 370,00 mld. –
Cotidian SA 55,21 mld. 0,72 mld 9,31 mld. 5,5 mld. 0 39,67 mld. S-a început procedura de executare silită
Elbac SA 91,64 mld. 3,43 mld. 16,25 mld. 7,83 mld. 0 64,11 mld. S-a început procedura de executare silită
Foraj Sonde Moinești – Total SA 33,51 mld. 0 4,19 mld. 1,71 mld 0 27,60 mld. S-a început procedura de executare silită
Letea SA 198,00 mld. 0 0 0 0 198,00 mld. –
Perom SA 48,31 mld. 2,03 mld. 8,20 mld. 4,47 mld. 0 33,59 mld. S-a început procedura de executare silită
Petromec SA 69,83 mld. 5,38 mld. 20,18 mld. 2,65 mld. 0 41,61 mld. S-au acordat înlesniri la plată
Rafinăria Dărmănești SA 1.775,27 mld 0 42,09 mld. 0 967,52 mld. 745,65 mld. S-a început procedura de executare silită
RAFO Imperial Oil SA 2,43 mld. 0 0,44 mld. 0 0,82 mld. 1,16 mld. S-au acordat înlesniri la plată
RAFO SA 2.439,81 mld. 0 1.059,38 mld. 44,14 mld 1.108,29 mld 227,99 mld. S-au acordat înlesniri la plată
Robinete Industriale SA 2,92 mld. 0,68 mld. 0 0,36 mld. 0 1,88 mld. S-a început procedura de executare silită
Sofert SA 69,26 mld. 0 0 0 0 69,29 mld. –
Stofe Buhuși SA 116,71 mld. 13,08 mld. 0,79 mld. 0 0 102,82 mld. S-a început procedura de executare silită
Subex SA 12,74 mld. 1,22 mld. 5,85 mld. 0 0 5,65 mld. S-a început procedura de executare silită
Lasă un răspuns