• obligația se referă la firmele cu peste 100.000 de euro cifră de afaceri anual • micile firme răsuflă ușurate că au scăpat de această obligație • comisionul este zero, chiar și la plata prin cardurile de credit
Firmele sînt obligate să accepte, de la 1 iulie 2003, ca mijloc de plată și cardurile de debit sau de credit, dacă desfășoară activități de comerț cu amănuntul. Această obligație este prevăzută în Ordonanța de Urgență 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. Noutatea este că acest act normativ a „trecut” prin Parlament, unde aleșii au stabilit și valoarea minimă a cifrei de afaceri anuale peste care este valabilă acceptarea cardurilor: 100.000 euro. Pentru firmele care vor refuza la plată cardurile electronice, amenzile care vor fi aplicate se situează între 10 și 50 de milioane de lei. Anunțarea pragului de 100.000 de euro este primită cu satisfacție de micii comercianți, reticenți la acest sistem, și, pînă acum, speriați de un mai vechi anunț al Guvernului conform căruia pragul ce urma a fi introdus era de 30.000 de euro, cifra de afaceri anuală. „E bine că s-a mărit pragul, pentru că nu-mi convenea deloc să accept card la stand”, ne-a declarat Constantin Popa, proprietarul unei firme cu stand comercial în Piața Centrală. Reticența comercianților vine de la comisionul de doi la sută din volumul tranzacțiilor care se fac prin card, procent mediu perceput de băncile comerciale care instalează POS-uri la firme. POS-ul (Point of Sales) este terminalul electronic ce face posibilă „citirea” cardurilor cu care se face plata. „Comisioanele percepute de băncile comerciale pentru POS-urile instalate nu sînt mari. Ca să puteți evalua dacă acesta e mic sau mare, trebuie să comparați cu comisionul perceput pentru tichetele de masă, a cărui valoare ajunge la șapte la sută din volumul tranzacțiilor prin respectivul sistem”, a precizat Ciprian Mazilu, purtător de cuvînt al Banc Post Bacău.
În județul Bacău, au fost emise pînă acum aproape 140.000 de carduri electronice, marea lor majoritate fiind folosite pentru plata salariilor. De asemenea, în județ există mai bine de 100 de POS-uri instalate la magazine, hoteluri, restaurante, benzinării etc. Marii comercianți au înțeles din timp utilitatea acceptării plăților electronice, lanțurile cele mai importante de magazine avînd deja instalate POS-uri. Clienții care plătesc prin card nu au de plătit nici un comision suplimentar.
Comisionul este zero și la cardurile de credit
Condițiile în care posesorul unui card de credit poate beneficia de împrumuturi sînt acum mai drastice comparativ cu acum un an. Dacă în urmă cu 12 luni puteau fi găsite pe piață trei tipuri de carduri care acordau o perioadă de grație (perioadă în care beneficiarul cardului folosea împrumutul fără a plăti dobînda) de maximum 45 de zile, în prezent nu mai există nici unul. Dispariția perioadei de grație a fost însă compensată de diminuarea comisioanelor la retragerile de numerar (de la 6-10 procente la 0,5-1 la sută). Măsura poate fi considerată justă, în condițiile în care numărul de comercianți acceptatori de carduri este încă destul de redus. Statisticile arată că, în străinătate (unde numărul de comercianți este mare), românii folosesc cardul în proporție de 75 la sută pentru cumpărături și de doar 25 la sută pentru retrageri de numerar. Proporția este exact inversă în țară, unde cardurile sînt folosite în 80 la sută din cazuri pentru retragerea de numerar. În sistemul românesc, se păstrează un oarecare stimul pentru folosirea cardurilor de credit la cumpărături, prin faptul că la comercianți nu se percep comisioane, spre deosebire de retragerile de numerar, unde comisionul este de 0,5-1 la sută din suma totală. Există și excepții, în sensul că în cazul folosirii cardului de credit la comercianții din afara granițelor României, unele bănci rețin un comision de un procent din valoarea achizițiilor, comision mai mic însă decît cel perceput la retragerile de numerar efectute în străinătate.
Un stimulent pentru utilizatorii împrumuturilor obținute prin intermediul cardurilor este scăderea dobînzilor, evoluție datorată fenomenului general de scădere a dobînzilor, înregistrat la nivelul întregii piețe românești. Dacă în urmă cu un an dobînda la creditele pe carduri în lei se situa în jurul a 42-45 la sută, acum aceasta este de 29-30 de procente. În ciuda creșterii numărului de carduri de credit, numărul de bănci emitente de astfel de instrumente a rămas nemodificat față de acum un an. Doar patru bănci emit în prezent carduri de credit. O a cincea bancă, Banca Transilvania, emite un card de debit prin intermediul căruia, în anumite condiții, se poate obține un credit a cărui valoare este de șase ori salariul net al solicitantului. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns