Pomenirea Cuviosului Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului
Cuviosul Nechita a ales din tinerețe viața monahală. Pentru faptele sale bune, a fost ridicat la scaunul arhieresc din Calcedon. A împlinit toate poruncile dumnezeiești. Cuviosul Nichita era milostiv cu cei săraci, pe care îi miluia din agoniseala muncii sale. Pe cei flămînzi îi hrănea, îi îmbrăca pe cei goi și îi primea pe cei străini. Le-a apărat pe văduve, a fost „tatăl” orfanilor și i-a mîngîiat prin cuvinte și fapte pe cei nenorociți. În vremea sa s-a ivit în Biserică lupta împotriva Sfintelor Icoane. Creștinii s-au dezbinat. Unii păzeau credința cea adevărată și arătau folosul icoanelor, alții ziceau că nu se cuvine să cinstească niște lemne cioplite și zugrăvite, că aceasta seamănă cu închinarea la idoli. Creștinii înțelepți au arătat că cei credincioși se închină Sfîntului din Cer, al cărui chip se află zugrăvit pe icoană. Rătăciții de la credință scoteau însă Sfintele icoane din biserici, le sfărîmau și le ardeau.
În anii acestei prigoane, Cuviosul Nichita s-a dovedit aprig apărător al credinței în Sfinții Părinți și a mărturisit pretutindeni că icoanele sînt vrednice de cinstirea creștinilor și că alungarea lor este o grea rătăcire. Pentru aceasta, a fost scos din scaun și osîndit la batjocură și la surghiun, iar după multe suferințe, izgoniri și chinuri, a murit statornic în credința sa.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Beda Venerabilul
Numele Beda înseamnă în limba saxonă rugăciune. Sfîntul Beda, „părintele învățămîntului englez”, s-a născut în 672 dintr-o familie de muncitori și și-a desăvîrșit formația sufletească și culturală la două mănăstiri benedictine, din Wearmouth și din Jarrow, unde a fost sfințit preot la 22 de ani. Cele mai mari satisfacții ale vieții sale au fost exprimate în trei cuvinte: discere, docere, scribere; să cunoască el însuși, să-i învețe pe alții și să scrie. Mai presus de toate este un teolog care și-a expus cunoștințele într-un limbaj curgător și limpede. El este unul dintre părinții culturii ce a urmat după dînsul, exercitînd, prin școala de la York și prin școala lui Carol cel Mare, o influență hotărîtoare asupra întregii culturi europene.
Papa Grigorie al II-lea l-a chemat la Roma, dar Beda l-a implorat să-l lase în singurătatea mănăstirii din Jarrow. Din această școală avea să iasă mai tîrziu celebrul Alcuin, maestru la Curtea lui Carol cel Mare, și fondator al primului centru de învățămînt din Paris. După ce a dictat ultima pagină din „Comentariul asupra Evangheliei Sfîntului Ioan”, i-a zis călugărului care terminase de scris: „acum ridică-mi capul și ajută-mă să-mi pot întoarce ochii spre locul sfînt, unde îmi făceam rugăciunea, deoarece simt că mă cuprinde o fericită bucurie”. Au fost ultimele lui cuvinte. Sfîntul Beba a murit la 63 de ani în mănăstirea din Jarrow. (C. Gh.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.