REPORTER ÎN PIAȚĂ Domnul Mușețel

Domnule Mușețel, ai venit, iarăși, în oraș, adus de pe cîmpiile și văile bătute de soarele cel veșnic tînăr. Ești frumos ca o mireasă. De cînd te aștept! Știu că, o dată cu tine, fiecare muritor salută sănătatea regăsită, dar și siguranța în apărarea atîtor și atîtor dușmani care ne pot umbri existența. Științific, porți un nume care poate fi cîntat: Matricaria chamomilla. Prin cărțile de specialitate ți s-au închinat pagini întregi și totul spune că dumneata poți vindeca răni, poți dezinfecta, acțiunea ta poate fi și antispasmodică, și antiinflamatorie… Domnule Mușețel, cel puțin mie îmi trezești dulci amintiri. Pentru că am bătut și eu văile și dealurile pe unde crești din belșug, am cules și eu, în copilăria-mi de mult apusă, florile tale galbene aureolate de petalele acelea albe, iar iernile, cînd răceam la săniuș și cînd mama – fie-i țărîna ușoară – fierbea apa în oală și punea peste ea o mînă din florile tale uscate și o acoperea ca, după un timp, să înhalez din aburii aceia cu miros specific aromat, aș zice de drog, ce bine mai era cînd simțeam că răceala dispare și că răsuflu, iarăși, ușor, și nu mai tușesc…! Sau, cînd jucam fotbal în mijlocul drumului și luam cîte o trîntă de se cutremura pămîntul, iar genunchii se umpleau, imediat, de sînge, și cînd fugeam acasă zbierînd și mă lua mama și mă spăla cu „ceai de Mușețel” și, a doua zi, eram…nou! Ei, dar cîte întîmplări de astea n-au mai fost în care tu, domnule Mușețel, ai făcut minuni! Și, iată, a venit o nouă primăvară, și iată, ai ieșit, iarăși, fără să te fi semănat și fără să te fi udat nimeni la rădăcină. Așa a dat Dumnezeu ca Sfînta Natură să ne mîngîie cu daruri pe care nu știu dacă le merităm întotdeauna… M-am grăbit și, am cumpărat, și în această primăvară, florile tale și le-am întins pe un jurnal pe masa din sufragerie și nu mă mai satur de mirosul lor ca un balsam. Așa se vor usca, fără a-și pierde din calitățile lor naturale, iar la iarnă, mai bine zis atunci cînd va fi nevoie, voi apela la proprietățile lor miraculoase… Și voi aștepta să te salut, din nou, cu emoție, la sfîrșitul următoarei primăveri… (Eugen VERMAN)