Funcționarii publici, cei mai săraci din județ
• mai bine de o treime dintre funcționarii din administrația publică locală nu au un acoperiș deasupra capului • „Nu poți face administrație publică locală cu funcționari cu burta goală”, este de părere Vasile Ailincăi, primarul din Moinești • „Dacă o vom ține tot așa, ne vom trezi în cîțiva ani că nu vom mai avea cu cine face administrație locală”, este de părere și Laurian Lucaș, viceprimarul Bacăului
Timp de aproape trei săptămîni, averile demnitarilor au stat în centrul atenției opiniei publice și a ziariștilor. Declarațiile de avere semnate de primarii marilor orașe din județ au fost întoarse pe toate părțile. Și situația materială a consilierilor locali a fost atent studiată de cei care au accesat pagina web a Consiliului Județean. La declarațiile funcționarilor din aparatul propriu al primăriilor nu s-a uitat nimeni. La drept vorbind, nici nu era mare lucru de văzut în aceste declarații. Aproape o jumătate dintre acești funcționari publici au declarat că au fie o garsonieră, fie un apartament de două, maxim trei camere. În aceste condiții, cei care au recunoscut că mai au și o mașină deja sînt niște oameni avuți. În cele mai multe dintre cazuri este vorba despre familiști trecuți de 35-40 de ani care au avut norocul să prindă o repartiție de apartament înainte de ’89 sau care s-au trezit cu o moștenire de la părinți sau rude mai mult sau mai puțin îndepărtate. Restul funcționarilor publici din primării, de regulă cei care nu au împlinit încă 35 de ani, au trecut cîte o linie în dreptul fiecărei rubrici din declarațiile de avere. Asta înseamnă că acești oameni nu au chiar nimic. Nu au mașini, nu au case, iar despre depozite bancare nici nu poate fi vorba.
Din cei 250 de funcționari aflați în aparatul propriu al Primăriei Bacău, mai bine de o treime se află în această situație. Un procent similar se înregistrează și în rîndul salariaților primăriilor din celelalte orașe ale județului. Mai bine de o treime dintre cei 75 de funcționari care își desfășoară activitatea la Primăria Onești, 55 de la Moinești, 30 de la Buhuși, 24 de la Comănești, 20 de la Dărmănești, 20 de la Slănic Moldova și 25 de la Tîrgu Ocna nu au nici măcar un acoperiș deasupra capului. Stau cu chirie sau, în cel mai bun caz, la părinți fără să poată sta liniștiți că poartă în buzunar cheile de la propriul lor apartament.
Luxul de a fi funcționar public
Lucian are 27 de ani și peste puțin timp va termina și cea de a doua facultate. În urmă cu aproape doi ani, cînd s-a angajat la Primăria Bacău și-a închipuit că un om cu educația lui nu are cum să nu avanseze, dacă își face munca cinstit. Așa că s-a pus sîrguincios pe treabă. Îi plăcea să meargă în controale și i se părea că este un om important, dacă spune că este inspector la primărie. În primele șase luni a crezut că este firesc ca în ziua de salariu să plece acasă cu ceva mai bine de un milion de lei în buzunar. După alte cîteva luni a început să își pună întrebarea dacă mai are rost să își dea silința atît de tare, de vreme ce colegi de ai săi de facultate au salarii de trei patru ori mai mari pentru un volum de muncă cel puțin egal cu al său. În plus, după ce l-au purtat atîția ani prin școală, părinții au început să îi reproșeze că nu contribuie și el la cheltuielile familiei. „Nu am cu ce. Dacă aș primi acum printr-o minune o casă, aș refuza-o. Cu ce să o întrețin? Cu salariul pe care îl am acum nu aș putea să îmi achit nici măcar factura la întreținere din lunile de iarnă”, recunoaște, sincer, Lucian. Deocamdată nu îl bate gîndul să își caute o altă slujbă. Încă îi place ceea ce face și se simte mulțumit că stă în preajma unor colegi de la care are ce învăța. Peste cîțiva ani, însă, nu are certitudinea că va mai pe aici. Dacă i se va propune un loc de muncă mai bine plătit, va pleca din administrație, chiar dacă o va face cu o oarecare strîngere de inimă.
Nici Gabi Ioniță, șeful de cabinet al primarului, nu poate spune cu mîna pe inimă că este foarte mulțumit de felul în care este retribuit. „În ziua de astăzi a ajuns un lux să fii funcționar public în administrația locală. Nu poți avea un corp de funcționari publici de elită, dacă nu îi și plătești pe măsură. Acum, după apariția Legii 161, funcționarii publici nu mai au voie să mai facă nici o activitate în afara profesiei de bază. Nu cred că este corect să pui atît de multe restricții fără să îi și oferi ceva în schimb. Eu nu mă plîng. Părinții mei încă mai pot să mă sprijine. Am însă colegi care au de întreținut familii din salariul de funcționar public. Pentru ei este mai greu”, mărturisește Gabi Ioniță.
„Nu poți face administrație cu funcționari cu burta goală”
Situația cu care se confruntă acum funcționarii publici din primării nu îi lasă îndiferenți nici pe liderii administrațiilor publice locale. „Funcționarii publici din administrațiile locale au cea mai slabă salarizare din întregul sistem bugetar. Nu poți să motivezi un om să îți muncească bine dacă nu îl și plătești corespunzător. Oriunde în lumea asta, funcționarul din administrație este răsplătit în funcție de sumele pe care le gestionează. La noi există același plafon de salarii în toate administrațiile publice locale, indiferent de mărimea localității pe care o administrează. Dacă un funcționar din Occident trăiește destul de bine cu 4.000- 5.000 de dolari pe lună, la noi, un funcționar este nevoit să se descurce uneori cu mai puțin de o sută de dolari”, a spus viceprimarul Laurian Lucaș.
Situația de la Bacău este întîlnită și în rîndul salariaților de la celelalte primării din județ. „Nu poți face administrație publică locală cu funcționari publici ce stau cu burta goală. Ceea ce este mai grav este că nu avem cum îi ține pe oamenii buni care vor să plece. Este omenește să îți dorești un nivel de viață mai ridicat”, este și părerea primarului municipiului Moinești, Vasile Ailincăi. Liderul administrației moineștene mai spune că singurul sprijin real pe care îl poate oferi acum salariaților tineri din primărie este o repartiție în unul dintre cele 50 de apartamente ANL care vor fi date în folosință în toamna acestui an. „Și aici, însă, este vorba despre criterii destul de stricte, iar apartamentele de acest gen pot fi atribuite doar familiilor care respectă anumite criterii de vîrstă și pregătire profesională”, mai spune primarul Ailincăi.
Și Ștefan Șilochi, primarul din Tîrgu Ocna, speră să îi poată ține mai mult la primărie pe salariații ce au pînă în 35 de ani, dacă le oferă o locuință într-unul din blocurile ANL. „Trebuie să dai dovadă de o corectitudine ieșită din comun să poți face încasări de zeci de milioane de lei pe zi în condițiile în care tu primești un salariu de trei milioane de lei pe lună. Marele nostru noroc este că avem în instituție astfel de oameni, însă dacă nu vom avea cum să îi și răsplătim pe măsură nu vor sta prea mult timp lîngă noi”, spune primarul Șilochi.
O situație specială se întîlnește în Buhuși. Chiar dacă și-ar dori să plece în altă parte, funcționarii primariei nu ar avea unde. „Buhușiul este acum un oraș mort din punct de vedere industrial. Cei care au fost mai tineri au plecat unde au văzut cu ochii. Au rămas cei care au trecut de vîrsta medie și au de întreținut familii. Un serviciu mai bun nu își pot găsi în Buhuși, iar ca să faci navetă pentru un milion două de lei în plus este cam peste mînă”, este de părere Petru Oancea, viceprimarul orașului Buhuși. Fie că au în subordine sute de angajați, cum este cazul Bacăului, sau doar cîteva zeci, toți liderii administrațiilor publice locale au recunoscut că se află acum în mare impas. „Dacă această stare de fapt se va menține, în doi, trei ani vom avea un corp al funcționarilor publici format din oameni care vin la serviciu numai ca să plece de acasă”, a atras atenția viceprimarul Laurian Lucaș. (E. SOLOMON)
Lasă un răspuns