• este de părere istoricul și ziaristul Lucian Geyer, cetățean german de origine română, cercetător științific și editor la Bukowina Institut din Augsburg – Bavaria
– Stimate Lucian Geyer, sînt realmente fericit să te revăd după 22 de ani, timp în care amîndoi ne-am urmat destinul în ale condeiului, cu toate că am fost în situația de a mai schimba meridianele. Important este, însă, ce faci, cum faci, și mai puțin unde dai curs acestei chemări. Cu ce ocazie la Bacău? Te întreb pentru că te știu legat de Banat, de Timișoara, iar în ultimii ani de ținuturile Bavariei?
– Poate n-ai să mă crezi, dar moldovenii înseamnă pentru mine mult mai mult decît îți poți închipui. Istoria lor, personalitățile lor, cultura și tradițiile lor, oamenii de pe aici exercită asupra mea o fascinație aparte. În plus, la Bacău ființează o comunitate de etnici germani ce numără peste două sute de oameni, cărora li se adaugă membrii lor de familie – soți, soții, copii, nepoți, care, practic, le dublează numărul. Forumul Democrat German de aici, cu care de cîțiva ani buni am statornicit relații de colaborare științifică și culturală, dar nu numai, mi-a adresat invitația de a prezenta expoziția „Heim ins Reich; întoarcerea acasă; strămutarea germanilor din Bucovina – 1940”. Această inițiativă este un act de restituție istorică, de rememorare a acelor ani dramatici din existența etnicilor germani trăitori în Bucovina. Am dat curs invitației și iată-mă aici.
– Cine ești, de fapt, dumneata, domnule Geyer? Te întreb pentru cititorii mei, pentru că eu te cunosc, cum se spune, de-o viață. Așadar?
– Să nu se aștepte că le voi spune cum că au în față un om cu o aură aparte. Nu sînt un tip deosebit și nici nu mi-am dorit vreodată așa ceva. Sînt român de etnie germană, bănățean născut în urmă cu 55 de ani la Gearmata și stabilit, în 1991, la Augsburg – Bavaria, împreună cu familia, soția și fiul. Licențiat în biologie și ziaristică. Peste trei decenii de activitate în presă: redactor la „Banater Zeitung” din Timișoara, apoi la publicații din orașul în care viețuiesc acum. La Augsburg mi s-a oferit marea șansă de a putea face cercetare istorică într-un cadru sistemic, așa că m-am agățat de ea, de șansă adică, și nici că i-am mai dat drumul din mînă. Bukowina Institut, locul în care îmi desfășor activitatea de cercetare și cea publicistică, a fost înființat în anul 1988 , este profilat pe cercetarea istorică, fiind totodată activ și în domeniul științific, cultural și social în cadrul unor proiecte. Totodată, și-a asumat și rolul de a contribui la integrarea etnicilor din Bucovina care și-au găsit o nouă patrie în Germania. Promovează, de asemenea, schimbul intercultural cu statele vecine din estul Europei, inclusiv cu România. Iată, dacă vreți, o altă motivație a prezenței mele la Bacău.
– „Patria este pămîntul pe care ai pășit prima oară, este prima frunză ce te-a umbrit, este apa ce ți-a murmurat cîntecul de leagăn. De aceea, pe oricîte pămînturi ai păși, te întorci la pămîntul cel dintîi”. Are, mărturisirea de mai sus (remarcată din albumul de impresii ce însoțește expoziția pe itinerariul său), vreo legătură cu ceea ce simte, gîndește și face cercetătorul Lucian Geyer?
– O, și încă ce are! Dacă n-ar fi avut, nu aș fi fost astăzi aici! Pentru că, parafrazînd cuvintele altui semnatar, „…e timpul să reflectăm și să judecăm cu adevărat!” Am spus-o și cu alte prilejuri, mi se pare firesc să o spun și aici: cel mai tranșant eveniment din istoria etniei germane din Bucovina a fost strămutarea ei în Reichul german în anul 1940. A fost, practic și factic, sfîrșitul acestei comunități în această regiune. Cum s-a putut ajunge la acest eveniment de dimensiuni istorice și de un tragism rar întîlnit? Răspunsul este unul singur, tranșant: a fost una din consecințele pactului dintre dictatorii Stalin și Hitler, din anul 1939, respectiv a addendei secrete la acest pact, semnată de Ribbentrop și Molotov. Ca și pentru alte regiuni care intraseră în sfera de interes sovietic, URSS-ul și cel de-al treilea Reich au elaborat contracte interstatale prin care s-a decis și s-a organizat strămutarea populațiilor. Aceste mari dislocări umane, de proporții inimaginabile, s-au făcut „cu consimțămîntul” – după cum este consemnat în documentele oficiale – etniilor respective și au început pe teritoriul românesc ocupat, în nordul Bucovinei și în Basarabia. Frica de repercusiunea sovietică și propaganda nazistă au făcut să plece din nordul Bucovinei aproape toți cei care au fost atrași în acel vîrtej, deci nu numai germani, ci și români din ținuturile Herței, ucraineni, reprezentanți ai clerului greco-catolic, chiar și un număr de evrei. Pericolul pătrunderii Armatei Roșii și în sudul Bucovinei, cît și scindarea etniei germane din Bucovina – pentru că, din păcate, s-a întîmplat și acest nedorit fenomen – au determinat conducerea Consiliului etniei germane să ceară Berlinului și guvernului Antonescu aprobarea strămutării germanilor și din sudul acestei regiuni. S-a elaborat în acest sens un acord bilateral, bazat, chipurile, pe consimțămîntul celor implicați. Totuși, aproximativ cinci mii de germani din sudul Bucovinei, îndeosebi cei din căsătorii mixte, nu au putut părăsi țara. Strămutarea s-a efectuat în timp record și în stil militar, cifra totală ajungînd la peste 95.000 de oameni, din care 55.000 proveneau din sud. În aceeași perioadă a fost strămutată și populația germană din Basarabia și Dobrogea. Ce s-a întîmplat cu toți acești etnici, victime ale propagandei naziste și politicii de forță promovată de Berlin și Moscova, este greu de imaginat. Expoziția la care mă refer încearcă să clarifice, să explice și să interpreteze fenomenul din perspectivă istorică.
– În contextul epurărilor etnice practicate la mijlocul secolului XX, întrebarea „Oare unde este patria?” devine una dintre cele mai actuale. Firesc este să ai dreptul la o patrie, oricum ar arăta ea, unde s-ar afla ea. Nici o putere în stat nu are dreptul să conteste această realitate profund umană și morală. Acesta este mesajul actual al expoziției?
– Te-aș ruga să-mi permiți ca la această întrebare să-ți răspund apelînd la cîteva versuri ale poetei bucovinene de naționalitate germană, Rose Auslander: „Oare unde este patria? / Nimeni nu știe exact. / Rîndunelele își fac cuiburi, / Noi nu suntem singuri. / Crizantemele au preluat suferințele noastre / Dincolo, în felul lor de a fi”. Expoziția despre care discutăm are tocmai acest rost: să contribuie la conturarea unui răspuns exact, obiectiv, adică să aibă credibilitate istorică. În urmă cu mai bine de șase decenii, cei doi mari dictatori pe care i-am numit deja – Stalin și Hitler, au răspuns în stilul lor zecilor de mii de locuitori din ținuturile enumerate, adică așa cum le-au dictat interesele politice și ideologia pe care o promovau. Ei au fost cei care au stabilit dacă acei oameni aveau dreptul, sau nu, la o patrie. Desconsiderînd demnitatea omului. Transformîndu-i în „obiecți ai puterii și voinței lor”. Luîndu-le pur și simplu patria! Prin deportare și expulzare, sub aparențele nefaste ale așa-zisei libertăți de opțiune. O „libertate” împinsă în coaste de baionete. Despre toate aceste lucruri, băcăuanii pot afla vizitînd expoziția deschisă la filarmonica „Mihail Jora”, pînă la 15 iunie a.c., după care o vom prezenta sibienilor. Așa cum am mai spus, expoziția noastră are un traseu european. A început în urmă cu doi ani cu Moldova, respectiv cu Suceava, a „emigrat” pentru o lună de zile în Ucraina, la Cernăuți, s-a reîntors în țară și urmează să fie prezentată în principalele orașe din Ardeal, Banat, Bucovina, după care o vom expune în Ungaria, Polonia, apoi în Germania. Un periplu ce se va încheia peste mai mult de doi ani de zile. Cred că vom marca cel puțin trei recorduri: de durată, de număr de țări și localități și, desigur, de vizitatori.
Tragedia nu a fost doar a germanilor. Ea apasă și astăzi asupra pămîntului Bucovinei, care a fost lipsit de tot ce avea mai bun această etnie: spiritul de ordine, munca cinstită și bine făcută, cuvîntul dat și ținut, respectul și bunul simț.
– În 1991 ai plecat în Germania, stabilindu-te, împreună cu familia, la Augsburg. Nemți născuți în România. Cu rosturile aici. Ai putea să-ți definești sentimentele pe care le-ai trăit atunci cînd ai luat această decizie, transpusă apoi în practică? Era o repatriere sau o renunțare la patria-mamă? Unde te simți „acasă”: aici, sau acolo?
– Cam aspră întrebarea, dar perfect motivată. Ei bine, îți voi spune că nu era nici una, nici cealaltă. Cineva scria, în urmă cu mulți ani, într-un ziar chiar din Bacău: într-o singură inimă nu pot încăpea două patrii. Aparent, avea dreptate. Dar acel adevăr era valabil „atunci”, fiind promovat și adus la rangul de valoare morală de o ideologie totalitară care dădea verdicte fără a prea ține seamă de realități. Eu am rămas același dintotdeauna. Rădăcinile mele sînt și vor rămîne aici, indiferent de locul în care am ales să viețuiesc sau de cel în care aș putea să ajung cine știe cînd! Limba mea maternă este germana, pe care însă am învățat-o în același timp cu româna. Rudele, prietenii, colegii, îmi sînt aici. Tot aici mi-am luat cele două licențe universitare și m-am consacrat profesiilor de dascăl și de ziarist. Faptul că stăm la taclale, amical, pe o terasă de vară din Bacău, la un pahar de bere Ciuc nu-ți spune destul? Ce relevanță are faptul că ne despart vreo două mii de kilometri? Sîntem aceiași, gîndim la fel, avem aceleași sentimente. S-a schimbat doar o adresă, un meridian geografic, nu și mentalitățile noastre. Aș spune și altceva: mai de folos le pot fi bănățenilor, românilor în general, fiind acolo, la Augsburg, la un institut de cercetare care și-a propus să facă lumină în atît de controversatele evenimente din anii ’40 în care au fost implicați deopotrivă etnici români și germani – frustrările și suferințele le-au fost comune -, dar și să le reabiliteze demnitatea. Să fiu și mai exact, pentru a nu rămîne cineva cu impresia că mă eschivez de la răspuns. Spune-mi: într-o inimă de mamă încape dragostea pentru unul singur dintre copiii ei sau pentru toți? De ce să nu se poată pune în aceiași termeni și dragostea față de patrie? Fie că e vorba despre „patria de țărînă”, adică cea de naștere, sau despre patria de adopție! Important e ce simți cu inima, dar și cum te comporți. Un exemplu: guvernul german a promovat un sistem de ajutorare a etnicilor germani din regiunile de baștină; pentru minoritatea din România au fost puse la dispoziție peste 150 de milioane de mărci, începînd cu 1990, pentru aplicarea unor programe de dezvoltare în domeniul manufacturier și al micii industrii, sprijinirea culturii, cît și cu caracter social. Bukowina Institut s-a implicat efectiv în derularea unor proiecte de cercetare istorică, științifică, sociologică, inspirate din realitățile germano-române, cu localizare prioritară în Bucovina și Banat. Noi reparăm acum ceea ce au stricat alții, cîndva, într-un alt context istoric. Și cine o poate face mai bine, te întreb, decît nemții români pentru românii nemți?
– Spune-mi cum este primit, văzut, tratat de autohtoni un neamț venit printre ei de prin alte zări ale lumii?
– Depinde! Să nu te aștepți cumva ca el să fie primit cu brațele deschise și strîns la piept pînă ce i se taie respirația, de prea multă dragoste. Neamțul e un tip mai rece, nu spun o noutate. Puțin circumspect. Dar drept. Mai puțin îl interesează ce face vecinul, de unde a apărut, cum se descurcă. Important e modul în care te comporți. Ce impresie îi faci. Abia apoi îți va deschide ușa. Să nu crezi cumva că acolo te așteaptă cineva cu masa pusă. Sigur, ești ajutat de autorități, dar și tu trebuie să dovedești că ești serios, dispus să muncești, să fii util comunității. Numai așa ai șansa de a reuși, de a te integra. De a fi acceptat. Problemele nu sînt cu cei veniți din România, ci cu alte etnii. Politicile promovate de autoritățile statale și locale au în vedere tocmai aceste lucruri. Nimănui să nu-i lipsească nimic, cu condiția de a se implica în obținerea binelui public. Pentru aceasta există condiția de bază: locul de muncă. Cine este doritor de muncă, are unde să o facă și, prin aceasta, să-și asigure veniturile necesare unui trai decent prin cîștiguri corespunzătoare, dar și o ofertă acoperitoare de bunuri și servicii din toate sferele. Cu alte cuvinte, nivelul tău de trai ține în cea mai mare măsură de tine însuți.
– Și cei care nu prea simt îndemnul să o facă, adică să se înhame la treabă?
– Și ei o pot duce bine. Vezi, din acest punct de vedere, între români și nemți există un punct comun. Voi, noi, cum să mă exprim?, aveți acel slogan care spune neînchipuit de mult: decît să muncesc pe gratis, mai bine stau pe gratis. Exprimă o mentalitate. În Germania e valabilă doar a doua parte a sloganului, întrucît prima nu se poate pune. Sînt destui cetățeni care agreează formula de a sta și a primi. E vorba, în principal, despre unii imigranți. Ajutoarele sociale sau de șomaj sînt suficient de mari pentru a putea trăi bine mersi. Banii primiți lunar îți ajung să plătești chiria, să ai cu ce te îmbrăca, ce mînca, cu ce te distra, să-ți cumperi mașină și să-ți porți copiii la școală. Situația asta nu e limitată în timp, poate dura a la long. Una dintre explicații este economia performantă, care se realizează inclusiv cu muncitori imigranți, deci este de unde să se aloce fonduri pentru acest sistem de protecție. Să nu tragi, însă, concluzia că ceea ce ți-am spus mai sus este un fenomen, ci doar o chestiune de mentalitate. Asupra căreia, desigur, se lucrează pentru a-i aduce pe toți la adevărul simplu, dar fundamental, al atitudinii proprii față de responsabilitățile ce le ai față de colectivitate și, desigur, față de tine însuți.
Problemele grave sînt de o cu totul altă natură. Rata natalității evoluează, de o bună bucată de vreme, pe o curbă descendentă, ceea ce face ca sporul natural să fie negativ. Căsătoria, familia tînără nu mai reprezintă o chestiune de normalitate care să asigure o evoluție firească a fenomenului demografic. Se practică, cum se spune la voi mai recent, acea uniune consensuală ce se poate desface oricînd. Este, să-i spunem, un libertinaj specific democrațiilor occidentale, cu efecte dus-întors. Fenomenul îi îngrijorează pe guvernanți, constituie subiectul de cercetare pentru toate instituțiile de profil, care prognozează o scădere dramatică, în următoarele decenii, de ordinul milioanelor, a numărului populației. Așa se explică, între altele, și condițiile relativ simple de obținere a unui loc de muncă în această țară, a vizei de reședință și chiar a cererii de cetățenie. Din această perspectivă, românii pot fi chiar bucuroși.
– Ce le-ai recomanda doritorilor de asemenea oportunități?
– Fiecare hotărăște pentru sine ce dorește să facă. Eu am spus doar ceea ce cred că poate prezenta un anume interes.
– Cum vezi evoluția post-decembristă ’89 a țării noastre, în expresie politică, democratică, a tranziției spre economia de piață și efectele ei pe plan social?
– Cred că mai puțin am eu dreptul să-mi spun părerea în această chestiune. Asta o faceți voi, cei care trăiți aici. Totuși, țin să remarc că lucrurile evoluează spre direcțiile dorite, așa cum s-au prefigurat ele încă din zilele lui decembrie ’89. Poate cu unele poticneli, întîrzieri, dar lucrurile se mișcă. Trebuie înțelese și acceptate cu răbdare și încredere. Atunci, în acele zile fierbinți, românii voiau altceva. Îl au. Eu însumi m-am aflat pe baricadele Timișoarei, printre revoluționari. Am scris despre tot ce se petrecea acolo. Fără să manifest teamă de ceea ce spuneam, de ceea ce mi s-ar fi putut întîmpla. Îmi redactam textele în timp ce sediul redacției era supus focului încrucișat al armelor automate. Cine trăgea în noi? Cine să-i mai știe! Toți! Ne lungeam pe podelele biroului pentru a ne feri de gloanțe și scriam. Apoi plecam din nou în stradă. Multe dintre corespondențele mele au apărut chiar și în ziarul „Deșteptarea”, la solicitarea ta expresă. Acum, cînd mă gîndesc la ceea ce am făcut atunci îmi spun că am avut parte de o nesperată șansă, aceea de a relata în direct o revoluție. Interesant: un etnic german, trăitor în România, cronicar al revoluției române. A fost contribuția mea, opțiunea mea și sînt mîndru pentru aceasta. Am simțit și m-am comportat ca un român. Cum aș putea, deci, să spun că patria de obîrșie a dispărut din inima mea! Acest lucru nu se va întîmpla niciodată!
– În finalul discuției noastre îți fac o propunere: să ne ții la curent, prin corespondențe de presă, despre ceea ce se întîmplă cu etnicii germani de origine română, dar și cu ceilalți cetățeni români veniți la voi să-și caute o nouă speranță de viață. Mai bună.
– Nu pot decît să mă simt onorat. O voi face cu plăcere.
(A consemnat Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns