Vasile PRUTEANU
Pictorul Juan Gris a spus că „nici o operă chemată să devină clasică nu poate avea un aspect asemănător operelor clasice care îi preced”. Acest adevăr avea să fie demonstrat cu prisosință de reprezentația Ansamblului TIMF din Seul, care a deschis, aseară, la sala Ateneu a Filarmonicii «Mihail Jora» seria de concerte din cadrul Festivalului Internațional „Zilele muzicii contemporane”. N-am cunoscut Coreea decît din lecturi fugare și puțin relevante. Adevăratul ei suflet mi-a rămas ascuns multă vreme, iar muzica ei care mi-ar fi putut oferi un reper solid îmi părea prea apropiată de cea japoneză sau chineză, cu inflexiunile lor exotice și lamentouri în registru prea acut pentru urechile mele de european necunoscător al Asiei muzicale. De aceea, aseară am rămas adînc fermecat de sonoritățile fascinante ale unui ansamblu care cînta o muzică stranie pentru mine, dar atît de călduros apropiată inimii mele de parcă asta așteptam de atîta vreme fără să știu. Nici una dintre formele clasice de organizare componistică nu a fost integral respectată. Sonoritățile se ridicau ca din briza mării, se legau și se dezvoltau într-un balans plin de culoare, succedîndu-se cu o eleganță absolut încîntătoare. Un amestec de orientalism și occidentalism sonor, creiona o Coree modernă, dinamică, cu un spirit înalt și o filozofie de viață eroică și religioasă în egală măsură. Cel puțin compozițiile „Nore” și „Pezzo Fa…” a lui Isang Yun mi s-au părut semnificative pentru întreaga școală coreeană, prin stilul lor inconfundabil, prin rafinament și sonuri delicate, în care descopeream pasaje de o spontaneitate derutantă și improvizații strîns legate de texturi profund elaborate. Doamne, cîte minunății puteau scoate din instrumentele lor celistul Chul Hur, pianistul Soo -Yeon Lin, violonistul Ho – Jin Jeong, adevărați virtuozi, care știu să gliseze cele mai neașteptate sonorități pe un întins palier de game și apogiaturi. Lucrări realizate în stil dodecafonic, serial și postserial cu rafinate intersectări de melos asiatic curgeau lin și imperturbabil peste mici vertijuri instrumentale. Nici măcar nu m-am mai mirat de ce Asia (în general) și Coreea (în special) au adoptat budismul și taoismul în comportamentul lor social. Pacea și liniștea domnesc peste spiritul lor muzical, intersectate punctual de drame umane oferite din belșug de istoria lor zbuciumată. Micile piese pentru pian ale lui Uzong Choe, cu contrastele omofono – polifonice ce le caracterizează au însemnat tot atîtea bijuterii sonore, diferențiate ritmic sau tonal pe doar cîteva frecvențe. Asumarea în programul Ansamblului TIMF a lucrării „Fragment V” de Violeta Dinescu bănuiesc că s-a așezat pe afinitățile emoționale dintre asiatici și româncă, întrucît muzica ei reverbera oarecum melancolic în pasajele de flaut și clarinet (Ji-Young Lee, respectiv Eun-Won Chung), întregite de superbe lunecări de vioară și violoncel, care impun nu numai aspectul formal, ci și coloritul atît de luxuriant al compoziției.
Ascultînd și asimilînd global muzica TIMF-ului coreean aș zice că Dumnezeu iubește ochii atît de negri și scînteietori ai asiaticilor. Fiindcă muzica lor pare sinonimă cu grația și seninătatea, sinteză de drăgălășenie și străvezime. Și cum stilul lor de interpretare nu este deloc clasic, nici nu-i de mirare că și-au integrat în repertoriu atît de impetuoasa „In Freundschaft” de Karlheinz Stockhausen. Cu o tehnică remarcabilă, instrumentiștii coreeni au reușit strălucitoare și perlate combinații sonore, încheind seara de concert cu un brio solid și încîntător.
Lasă un răspuns