Corespondența adresată, la 22 martie 1851, de către Ladislau Teleki lui Giuseppe Mazzini, este păstrată în copie la Muzeul Risorgimentului din Roma, ajunsă aici de la „Biblioteca Nazionale Vittorio Emanuele”. Documentul a fost scris în limba franceză ca răspuns la o corespondență adresată lui Teleki și generalului Klapka cu privire la modul în care înțelegeau revoluționarii maghiari „să asigure viitorul popoarelor care locuiau pe pămîntul patriei noastre, în condițiile triumfului cauzei noastre sfinte și satisfacerii exigențelor naționalităților”. Răspunsul, așa cum s-a exprimat autorul, reprezintă punctul de vedere al tuturor „patrioților” maghiari consultați asupra problemei. Din capul locului aceștia promiteau atașamentul general față de principiile revoluționarilor francezi: „libertate, egalitate și fraternitate pentru toți indivizii, ca și pentru naționalități”. Teleki și Klapka au scris despre rezervele lor datorită „obligațiilor” pe care nu le-au putut îndeplini, deoarece membrii emigrației maghiare se aflau în afara granițelor Franței. Deducem că n-a fost punctul de vedere al tuturor revoluționarilor maghiari. În numele „principiului sublim al fraternității popoarelor”, Teleki a scris apelul: „Români și unguri, noi trebuie să ne înțelegem. Domnilor, primiți asigurarea celei mai înalte considerații și devotamentului meu cel mai sincer”. În numele triumfului principiilor Revoluției franceze, victorioase în vara anului 1783, autorii corespondenței au scris despre necesitatea „distrugerii complete a operei cotropirii teritoriale, realizate în Evul Mediu”. Consecința firească a aplicării acestor principii n-ar fi fost decît asigurarea „independenței, libertății, egalității și fraternității pentru naționalitățile” trăitoare în monarhia condusă de împărații habsburgi, sprijiniți de nobilimea maghiară și maghiarizată cu forța. În interiorul frontierelor monarhiei, singurii „care luptau în mod eroic pentru libertatea lor națională și altor popoare din Ungaria” ar fi fost maghiarii. Condițiile desfășurării evenimentelor revoluționare din Ungaria, a considerat autorul, au făcut ca aceștia să fie considerați „maeștrii” care i-ar fi putut asimila pe reprezentanții „celor trei rase: maghiarii, românii și slavii”, care ar fi putut asigura „păstrarea obiceiurilor, limbii și religiei” neamurilor respective. Teleki a avut grijă să prezinte situația românilor ca fiind „cel mai maltratat, dar și cel care a luptat în modul cel mai persistent pentru afirmarea rasei sale. După 1438, noi vedem pe sași, unguri și secui într-o luptă continuă împotriva românilor. În 1784, sub conducerea căpeteniei lor, Horea, românii au pornit mișcarea revoluționară, care amenința existența nobilimii maghiare”. În 1848, maghiarii au proclamat egalitatea în drepturi și au împuternicit Dieta Transilvaniei să dezbată și să aprobe egalitatea, fraternitatea și libertatea acestui neam. Dieta a proclamat, în schimb, anexarea Transilvaniei la Ungaria. Nerespectarea drepturilor românilor a provocat protestele acestora, luptele lor și chiar războiul împotriva maghiarilor. Situația a adus Transilvania la ruină și mizerie. Războiul acestora i-a înrăit și mai mult pe maghiari, care luptau pentru „egalitatea națională a românilor, sîrbilor și croaților”. Austria, care urmărea dezmembrarea frontului revoluționar, s-a folosit de situația creată și a promis ceea ce nu putea satisface Ungaria. Situația creată a dus la înfrîngerea și insuccesul revoluționarilor maghiari. Din Ungaria învinsă revoluționarii au fugit în Imperiul Otoman și statele Europei. În noile condiții, Teleki a propus revoluționarilor europeni să ia în discuție singura soluție posibilă, propusă „în numele tuturor românilor”: formarea unei „federații, drepturi egale pentru toate naționalitățile” reunite. Acestea ar fi fost: croații, slovenii, dalmații, sîrbii din Voevodina și „românii din Transilvania, Banat și Ungaria Orientală”. Problemele teritoriale ale acestor neamuri ar fi fost rezolvate de către comisarii reuniți. Naționalitățile arătate ar fi urmat să se organizeze conform nevoilor, aptitudinilor acestora, dar cu un rol preponderent al maghiarilor, ceea ce confirmă politica de inegalitate și fraternitate. Nu era neglijată asocierea românilor din Principate, a căror unitate era prevăzută într-un viitor apropiat. Prevederile lui Teleki ar fi dus la constituirea unei federații europene, care ar fi cuprins o populație de peste douăzeci și două de milioane de locuitori, din care cei mai numeroși erau românii, care ar fi oferit federației gîndite cea mai mare contribuție teritorială, cele mai mari bogății, precum și cea mai deosebită contribuție în muncă. Rolul românilor nu era recunoscut decît formal, ca unul egal cu celelalte naționalități, deoarece conducerea acestei federații ar fi trebuit să aparțină națiunii maghiare, ca una care ar fi jucat rolul principal și hotărîtor. Aceasta ar fi fost singura în măsură să garanteze aplicarea principiilor revoluționare proclamate la Paris, în 1789. Este curios faptul că acești pretinși democrați europeni își asumau rolul hotărîtor în atragerea românilor din Principatele Unite, stat unitar românesc, care urma să se formeze prin unirea Moldovei și Țării Românești, ca rezultat al luptei poporului român, iar reprezentanții maghiarilor își asumau responsabilitatea atragerii acestora prin discuții și tratative cu Poarta. Faptul în sine demonstrează preocuparea subjugării națiunii române. O asemenea corespondență reprezintă o jicnire grosolană la adresa neamului românesc. (Prof.dr.Dumitru ZAHARIA)
Lasă un răspuns