Apariția noului Cod Rutier i-a bulversat mai mult ca niciodată pe șoferi. Pentru a înlătura multe nelămuriri privind modul de constatare a contravenției și formele de protest ale conducătorilor auto, polițiștii de la Serviciul Poliției Rutiere Bacău ne-au explicat pe larg modul în care vor fi puse în practică noile prevederi legale.
Astfel, în momentul în care vor constata o contravenție în trafic, polițiștii de la Circulație vor ține cont de gravitatea faptei, dar și de starea materială a șoferului în momentul în care vor aplica sancțiunea. ” Deoarece marja între minimul și maximul amenzii este destul de substanțială, uneori chiar de cîteva milioane bune, nu putem să nu ținem cont și de anumiți factori subiectivi, cum ar fi posibilitățile financiare, condițiile familiale, locul de muncă sau sănătatea conducătorului auto”, ne-a declarat comisarul șef Iulian Mănăilă, șeful Serviciului Poliției Rutiere Bacău. Conform legii, odată cu avertismentul, polițistul poate reține permisul, certificatul de înmatriculare sau atestatul profesional.
Agentul de circulație trece în procesul verbal de constatare suma administrată. Șoferul este întrebat dacă va plăti în 48 de ore jumătate din amenda stabilită și semnează dacă este de acord. Nu se întîmplă nimic dacă nu achită, dar plătește sancțiunea stabilită. Dacă șoferul refuză să semneze, sau procesul verbal este întocmit în lipsă, contravenientul poate achita în 48 de ore jumătate din minimul amenzii de la primirea înștiințării. Plîngerea împotriva procesului verbal poate fi depusă și dacă șoferul a achitat amenda în 48 de ore. Procesul verbal va cuprinde și măsurile complementare (de reținere), mijloacele confiscate și punctele de penalizare, care se vor aplica începînd cu prima zi a lunii august. Dacă în același proces verbal sînt trecute mai multe contravenții, sancțiunea se cumulează, dar nu poate depăși dublul maximului amenzii prevazută pentru cea mai gravă contravenție;
Șoferul a cărei alcoolemie a fost constatată cu alcooltestul și nu este de acord cu rezultatul testării, trebuie să solicite polițistului să-l însoțeasca la IML pentru recoltarea probelor biologice, în vederea contestării măsurii administrate. La întocmirea procesului verbal, agentul e obligat să aduca la cunoștința contravenientului dreptul de a face mențiuni. Agentul de circulație este obligat să aducă la cunoștința șoferului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Aceste mențiuni vor fi scrise de agent la rubrica „mențiuni” sub sancțiunea nulității procesului verbal. Actul este semnat de polițist și contravenient, care primește o copie și înștiintarea de plată. Semnatura de pe procesul verbal nu înseamnă că șoferul recunoaște și este de acord cu cele consemnate. Dacă, totuși, contravenientul refuză să semneze, polițistul ia un martor care să certifice că șoferul refuză să semneze.
Plîngerea împotriva procesului verbal se depune în termen de 15 zile la sediul poliției de unde face parte agentul constatator, sau se trimite prin poștă scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Plîngerea se depune în atîtea exemplare cîte părți sînt implicate. De exemplu, la contravenții, în trei exemplare, iar în caz de accident soldat cu pagube materiale, în patru exemplare. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns