■ 34 de fotbaliști băcăuani vor pleca astăzi la București, unde vor efectua vizita medicală
Nu mai puțin de 34 de fotbaliști băcăuani vor pleca astăzi, în jurul orei 13, la București, unde sîmbătă vor efectua vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă. La revenirea din Capitală, „galben-albaștrii” vor avea zi liberă doar duminică, iar de luni își vor relua antrenamentele. Miercuri, fotbaliștii pregătiți de Cristi Popovici vor pleca în cantonament la Slănic Moldova.
În prima săptămînă a reluării pregătirilor, la FCM Bacău au avut loc multe mutări, în cele mai multe cazuri în detrimentul echipei care va avea un sezon dificil. Dumitru Sechelariu, președintele de onoare al clubului, a avut luni și marți două runde de negocieri cu fotbaliștii, negocieri transformate, în unele momente, în stăzi de nervozitate. Așa cum a declarat imediat după finalul campionatului precedent, primarul Bacăului a venit cu oferta de cel mult 10 mii de dolari pentru contract, lucru deloc digerabil pentru fotbaliști. Jucătorii au fost împărțiți în două grupe, „greii” și cei tineri. Luni au intrat „greii”, atunci cînd au avut loc cele mai aprinse discuții. Cel care a slavat Bacăul de la retrogradare, portarul Florin Prunea, nu s-a înțeles la preț, după negocieri care au durat mai bine de două ore, și a părăsit echipa. Pe cale amiabilă însă și cu regrete mai mult sau mai puțin sincere. Prunea a declarat că are oferte din Capitală dar și din provincie, însă nu a spus că Ilie Dumitrescu îl dorește în Cipru. Dacă majoritatea s-a înțeles cu primarul, un caz aparte l-a constituit Narcis Răducan, cel care și-a amînat negocierea pentru a doua zi. În zadar însă în primă fază, dar în cele din urmă a căzut de cord pentru un contract bunișor, aproximativ 20 de mii de dolari. Cele două zile de negocieri au rămas în urmă, la fel cum FCM Bacău și-a luat gîndul de la Bolohan, Miu, Bordeanu și Prunea. Pentru echipa pregătită de Popovici se anunță cel mai greu sezon din ultimii ani. Fără să apeleze la transferuri de lux, așa cum s-a întîmplat în campionatul trecut, FCM Bacău va avea de înfruntat cu o mînă de copii în jurul puținilor „veterani”, între care portarul Bogdan, rigorile unui campionat în care blaturile nu au căzut în totalitate, dar care nu te iartă dacă dai semne de slăbiciune. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns