Știrile Zilei
13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit

FĂRĂ PREJUDECĂȚI Talente

Redacția Ziarul de Bacău

Există ceva la care românul să nu se priceapă? Anii din urmă, de cînd umblă liber prin Europa, ca și prin toate celelalte colțuri de lume, ne spun că nu. Pe unde a apărut el, exemplarul carpato – danubiano – pontic, lucrurile s-au schimbat subit. A dat clasă. A făcut loby pentru țară. A creat „imagine”. Mai ceva ca ambasadorii sau ca vestitul volum al lui Vio, „Fascinanta Românie”. Nu ține asta de talent? Dacă aveți obiecțiuni, demonstrați-mi că exagerez. Cel mai recent caz ce ține de categoria „talente” s-a petrecut în renumitul oraș al jocurilor și plăcerilor, Las Vegas. Un bătrîn în vîrstă de 82 de ani a fost tras în piept de o brună mioritică, ajutată de concubinul său. Datorită nurilor cu care a înzestrat-o mama natură de pe malurile Dîmboviței, amoreza de ocazie l-a făcut mat pe amatorul de plăceri, care în fața „balcoanelor” revărsate prin decolteul larg al unei bluze sexy și a pulpelor ei rotunjoare, și-a pierdut și puțina minte ce o mai avea prin bibilica uscată de soarele deșertului Nevada. Drept urmare, aceasta i-a „săltat” urgent paraii agonisiți cu trudă, vreo 200 de mii, sub formă de cadouri: mașini luxoase, ceasuri ultra, bijuterii, mobilă. Cînd să tragă și bietul bătrîn… foloasele, ia dragostea de unde nu-i! Se volatilizase. Acum, prinde orbul, scoate-i ochii! America e mare, iar polițiștii nu le rezolvă chiar pe toate. Cum reușesc ai noștri! Măcar dacă Mister Frayeropol ar fi apucat să-nvețe, pe limba lui, picantele versuri: „Tragi cu pușca, nu ia foc / Păsărica-i cu noroc!” De fapt, el voise să tragă ceva în țeapă, dar a ochit cam prost.

Nu e, acesta, singurul caz de dragoste la prima vedere și amor ghebos între amorezii nonagenari vorbitori de alte limbi și codane zurlii ce-și cîntă dragostea în dulcele grai mioritic. Prin Italia și Germania ele fac ravagii. Treaba-i simplă și cu folos: pentru o clipă de plăcere, belșugul asigurat pentru veșnicie. O dată averea agonisită de mire, trecută pe numele Dulcineii, ducă-se în lumea drepților! Dragoste cu năbădăi! Cine-i pune, la vîrsta lor? E-adevărat, ochii văd, inima cere, chiar de nu mai e putere! Dar talentele nu se opresc aici. Doi băcăuani, pelegrini prin sobra Germanie, acționau în tandem, specialitatea „furturi din magazine”. De fapt, ei nici nu furau. Se făceau că fură. Intrau „pe linie” și schimbau locul unor pachete și pachețele, în așa fel încît să fie „văzuți” de camerele de luat vederi. Încercau, apoi, să dispară, dar cu falsă convingere, spre a fi prinși de agenții de pază, care nu găseau nimic asupra lor. Urmau scuzele de rigoare și suma oferită drept despăgubire pentru suspiciunea de furt. Simplu ca bună ziua. Nu e și ăsta tot un fel de talent? Actorii, fiindcă jucau un soi de teatru, aveau grijă să schimbe „scena”, fiindcă a doua oară partitura nu mai ținea.

Are limite talentul? Nicidecum! O întîmplare strict autentică, în vogă pe la începutul anilor ’90, a uimit o lume prin ingeniozitatea care a provocat-o. Doi tehnicieni români, trimiși pentru acordarea de asistență tehnică la o firmă suedeză, se cazează la o pensiune. Era iarnă. Căldura venea în cameră numai dacă băgai o monedă într-un soi de contoar. Cînd trecea timpul băgai alta și tot așa. Se sfîrșește luna, vine gazda să culeagă monedele. În casă, cald de să transpiri. În cutiuță – nimic. Doar puțină rugină. Unde-s banii?, întreabă, simțind că-l ia cu leșin. Românii zîmbesc tîmp, dar nu scot o vorbă. Curios din fire (lucru destul de nefiresc la un nordic), suedezul le promite că închide cazul dacă îi spun șmecheria. Bucuroși să scape așa de ieftin, românii îi arată: în tăvița de la frigider înghețau apă sub formă de monede, pe care apoi le introduceau în contoar. Aveau tot ce le trebuia: ideea, materia primă, curentul electric și agregatul frigorific.

Stau și mă-ntreb: cu atîtea talente cu care sîntem blagosloviți, de ce ne primesc atît de greu europenii printre ei? Sau, tocmai pentru că le dăm „clasă”! Invidia, bătu-o-ar vina! (Mihai BUZNEA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.