Familia și atitudinea copilului față de învățătură comportă două laturi diferite: elevii care manifestă interes, atracție, și care sînt pătrunși de necesitatea însușirii cunoștințelor învățînd din plăcere; elevii care manifestă o atitudine negativă față de această obligație a copiilor ce derivă din activitatea lor școlară.
Primul lucru ce reține atenția: absența unui regim de viață rațional și stabil în activitatea copiilor. Aceștia nu sînt îndrumați suficient pentru a ști să-și organizeze bine activitatea în mediul familiei. De aceea unii dintre ei își desfășoară activitatea la întîmplare, la ore nepotrivite, fără cele necesare (cărți, rechizite etc). Nu au deprinderi de muncă ordonată și sistematică, întîmpinînd greutăți în procesul de pregătire școlară. Acestora li se adaugă inexistența deprinderii de a munci. Copiii care în familie nu sînt puși să muncească, să învingă greutățile, atunci cînd ajung în fața primelor dificultăți în școală se descurajează și apare delăsarea. Neînvățînd lecție cu lecție, copiii acumulează goluri tot mai multe, apărînd astfel insuccesul școlar ca urmare a indiferenței, delăsării, superficialității în pregătirea școlară.
Un alt factor care contribuie la acest deficit educațional este lipsa de preocupare a familiei pentru cultivarea interesului față de activitatea intelectuală a copilului. Ajunși la acest aspect, este necesar să subliniez faptul că unii părinți dovedesc dezinteres față de rezultatele obținute de proprii copii, fiindu-le indiferent felul cum învață, bine sau rău, dacă-și pregătesc lecțiile conform cerințelor școlii, sau la întîmplare, iar această atitudine se oglindește în rezultatele obținute. De asemenea, supraîncărcarea cu teme suplimentare poate conduce la rezultate și atitudini nedorite. Unii părinți, încă din clasa întîi își împovărează copiii cu teme suplimentare, aceasta din dorința de a-i învăța să scrie și să citească mai repede. De asemenea, alții îi obligă să-și facă temele pe ciorne de două-trei ori, pentru ca apoi să le treacă pe curat. In acest caz, munca de pregătire nu-i mai oferă copilului satisfacții, ci îi displace, devenind astfel o povară pentru elev, iar rezultatele, în loc să fie mai bune, devin din ce în ce mai slabe. Efect amplificat de interdicția de a se juca. Trebuie spus că poate fi o mare greșeală a părinților care, în situații destul de dese le interzic copiilor să se joace. Părinții au obligația să înțeleagă faptul că jocul nu trebuie exclus din viața copilului lor, indiferent de vîrstă. El este necesar pentru fortificarea stării de sănătate, pentru recreere și destindere, ajută la dezvoltarea unor procese psihice precum atenția, imaginația, gîndirea, judecata, cît și a voinței de a învinge greutățile.
În altă ordine de idei, se remarcă absența unui control riguros din partea părinților în ce privește programul zilnic de lucru. Acesta va deveni eficient numai atunci cînd va urmări evoluția copilului, va cunoaște progresele și neîmplinirile sale, va interveni cu măsuri de remediere a carențelor din pregătirea școlară, va cunoaște și respecta cerințele solicitate de școală și nu va transfera asupra acesteia întreaga răspundere pentru neîmplinirile copilului. Legat de acestea, coexistă principiul satisfacerii dorințelor, inclusiv a celor neexprimate. Din dorința de a avea condiții mai bune decît cele de care au beneficiat ei înșiși, unii părinți le îndeplinesc toate dorințele copiilor lor, fără a păstra o anume măsură în această direcție. Astfel se explică de ce copilul devine capricios, crede că totul i se cuvine, că nu are nici un fel de obligație; în plus, devine încăpățînat și leneș.
Familia este o instituție cu multe funcții de natură biologică, economică, juridică și educativă. Membrii familiei oferă, prin însăși existența lor, anumite modele comportamentale ce vor fi asimilate în mod spontan și prin imitație de către copii. Familia constituie, totodată, mediul natural afectiv propice dezvoltărtii armonioase a copiilor. Condițiile care-i conferă valențe educative sînt: unitatea, autoritatea părintească, unitatea cerințelor, colaborarea cu școala.
Unitatea trebuie să se bazeze pe afecțiunea și atașamentul reciproc dintre membrii familiei. In astfel de familii copiii își însușesc modelele pozitive de atitudine și conduită în grup, iar în mediile familiale lipsite de afecțiune personalitatea copilului este influențată negativ.
Autoritatea părinților este o altă componentă importantă a eficienței educației în familie. Pentru a cîștiga stima și admirația copilului, părintele trebuie să fie drept, corect și consecvcent, iar în relațiile cu copiii trebuie să aibă o atitudine sănătoasă, echilibrată, în care exigența se îmbină cu afecțiunea.
Unitatea cerințelor este o altă condiție care asigură climatul educativ al familiei. In acest scop este necesar ca toate persoanele adulte din familie să susțină aceste cerințe. Atît școala, cît și familia, contribuie la dezvoltarea personalității copiulului.
Colaborarea dintre școală și familie, bazată pe respect, ridică în ochii școlarului atît prestigiul învățătorului, al profesorului, cît și autoritatea părinților. In mediul familiei copilul își formează percepții și reprezentări despre limbaj prin imitarea celor din jur. Copilul își formează un vocabular bogat, corect, expresiv, după modelul existent în ambianța lui. Obligația părinților este de a stimula curiozitatea copilului formulînd răspunsuri simple și accesibile vîrstei lor la întrebările puse. Viața și împrejurările cotidiene oferă părinților nenumărate ocazii pentru a stimula dezvoltarea intelectuală și morală a copiilor. Plimbările, activitățile gospodărești, jocul, obiectele pe care le cunosc oferă posibilități multiple pentru a atrage atenția copilului, dezvăluiund diferite însușiri și înclinații, dezvoltîndu-se astfel spiritul de observație, capacitatea de concentrare, imaginația creatoare. Pentru cultivarea preceptelor morale, familia trebuie să asigure un mediu familial sănătos, armonios, plăcut care să genereze dragostea copilului față de părinți, atașament și respect pentru ceilalți membri ai familiei, cît și față de casă și locurile părintești. În acest mediu ambiant plăcut copiii sînt ajutați să observe și să admire frumusețile patriei, declanșînd puternice sentimente de iubire față de țară și găsirea unui prolific teren de afirmare a unor emoții pozitive ce duc spre sentimentul de împlinire sufletească.
O preocupare constantă a familiei este îndreptată spre dragostea față de frumos prin asigurarea unui interes deosebit ambianței din locuință, vestimentației, folosirii unui limbaj îngrijit, expresiv și cald care să se oglindească în comportamentul copiilor.
Mediul familial este un univers prin complexitatea problemelor de cultură și educație. Acesta pregătește procesul instructiv-educativ școlar, îl însoțește mereu în toate etapele școlarității. De aceea, pentru a realiza scopul comun al școlii și familiei se presupune o colaborare sistematică între cei doi factori educativi care să aibă în atenție, ca finalitate, acest obiectiv educațional major, imperios necesar pentru integrarea socială a tinerilor de mai tîrziu în societatea democratică modernă. (prof. Eduard ȘTRAUB, Bacău)
Lasă un răspuns