Pomenirea Sfîntului și Dreptului Evdochim
Sfîntul Evdochim a trăit pe vremea împăratului Teofil, recunoscut pentru ura împotriva lui Hristos și lupta sa împotriva Sfintelor Icoane. Evdochim era originar din Capadocia, tatăl său fiind senator. El a urmat școli înalte, gustînd bucuria de a cunoaște adevărul. Așa i-a încolțit în suflet dorința de a ridica un lăcaș al lui Dumnezeu. Zi și noapte încerca să pătrundă Sfintele Scripturi. Deși era sfătuit de prieteni și cunoscuți să meargă la petreceri și desfătări lumești, Evdochim a rămas statornic felului său de trai. A continuat să se roage și să facă fapte bune. Le dădea îmbrăcăminte celor goi, hrană celor flămînzi și mîngîiere celor îndurerați. Pentru faptele lui bune și pentru sfînta lui înțelepciune, a fost respectat de împărat, care i-a încredințat înalta dregătorie de conducător al oștirilor împărătești din Capadocia. Sfîntul a murit de tînăr. Însă pînă la sfîrșitul vieții sale, a păzit dreptatea, ajutîndu-i pe săraci și pe văduve. Trupul fericitului Evdochim a fost îngropat în Capadocia, dar, fiind preaslăvit de Dumnezeu cu multe minuni, moaștele lui au fost mutate la Constantinopol.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Ignațiu de Loyola
Ignațiu este cel de-al 12-lea copil al unei familii nobile și s-a născut în anul 1491, în castelul Loyola din Țara Bascilor. La 14 ani, a primit tonsura clericală, primul pas spre viața preoțească. Nu a simțit nici o atracție spre o astfel de viață, a încins sabia cavalerească și a urmat cariera militară. Pe cînd era angajat într-o luptă de apărare a orașului Pamplona, un obuz i-a rupt piciorul. În tot timpul cît a fost îngrijit, el a început să citească „Legenda de aur” – o colecție despre viețile sfinților, și „Viața lui Iisus”. După ce s-a vindecat complet, s-a îmbrăcat într-un sac și a cerut să fie primit la spitalul din Manreza, de unde se retrăgea adesea într-o peșteră. Dornic să dobîndească de la Dumnezeu harul cunoașterii drumului pe care trebuie să-l urmeze în viață, a făcut un pelerinaj în Țara Sfîntă. La întoarcere, a început să frecventeze școala din Barcelona, apoi pe cea din Salamanca și, în cele din urmă, pe cea din Paris. Cu toate că era luat în rîs din pricina vîrstei înaintate, el nu s-a descurajat. Pînă la urmă, purtarea lui demnă și viața sufletească profundă l-au făcut respectat de toți. În jurul lui s-a format un grup de opt tineri, captivați de idealurile apostolice ale lui Ignațiu, care au făcut un legămînt să răspîndească credința lui Hristos în mijlocul păgînilor. Împrejurările sociale și politice nu le-au permis să-și îndeplinească promisiunea făcută. În anul 1540, papa Paul al III-lea a aprobat societatea pe care ei au numit-o „Societatea lui Iisus”, avînd ca deviză „Spre marea slavă a lui Dumnezeu”. După 16 ani, cînd Sfîntul Iganțiu închidea ochii, Societatea lui Iisus număra peste o mie de membri, repartizați în mai bine de o sută de așezăminte. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns