Mihai BUZNEA
Un băcăuan se ia la trîntă cu mentalități precum invidia și răutatea pentru a face ca armonia și frumosul să triumfe. Nu doar spre binele personal, ci mai ales al comunității. Pentru asta se zbuciumă, cu gîndul și cu fapta, cu truda trupului și efortul buzunarului propriu. Nu cere nimic, de la nimeni. Doar înțelegere și acceptare. Și-a asumat această responsabilitate doar din îndemnul interior de a se face util. Vrea doar să fie lăsat în pace, să nu mai fie suspicionat pe nedrept și, mai ales, să nu fie obligat zi de zi să scoată bețele din roate pe care i le tot bagă unul și altul, nu pentru că ar avea de cîștigat ceva din asta, ci doar din plăcerea sadică de a se bucura de necazul pricinuit altuia. Un joc urît, ce pare fără de sfîrșit, în care sînt angrenate două tabere: una care vrea să dureze binele, cealaltă – care urmărește să demoleze orice, cu orice chip și fără motiv. Doar de dragul de a șicana.
Scena acestui spectacol tragi-comic? Strada Decebal numărul 1.Obiectul conflictului? O curte interioară și un mal rîpos, cu suprafața de cel mult o sută de metri pătrați, servind pînă nu de mult drept closet public în aer liber, loc de pripas pentru vagabonzii din această parte a orașului, groapă de gunoi și, deopotrivă, depozit de reziduuri menajere abandonate aici de proprietarii „cu vechime” ai apartamentelor din blocul cu pricina. Tone de pămînt dislocate în urma excavațiilor făcute pentru construirea unor garaje cu beciuri etajate, în loc ca acesta să fie degajat și transportat spre locațiile special amenajate. Toate acestea, sub ferestrele locuințelor. Surse sigure, și în parte demonstrate, de epidemii și inundații provocate de viituri și ploi care pot afecta temeliile construcției și inunda boxele de la demisol și apartamentele de la parter. Timp de aproape 14 ani, de cînd blocul este dat în folosință, locul cu pricina s-a tot deteriorat, cu contribuția unor locatari cu privirile cam scurte și fără ca aceștia să facă ceva în propriul interes. Iar cînd, totuși, s-a găsit cineva să miște lucrurile din loc, au sărit in corpore pe capul lui, tributari ai unor prejudecăți de neînțeles și fără replică, exact ca în zicala cu capra vecinului. Iată ce ne spune artistul ceramist Anton Ciobanu, eroul și victima acestor întîmplări ce par a fi desprinse dintr-un scenariu horror: locuiesc în acest bloc de aproape trei ani de zile, de cînd am cumpărat două apartamente, la parter, pentru a-mi pune în aplicare un proiect cultural despre care voi discuta la momentul potrivit. M-am felicitat pentru alegerea și șansa de a avea colocatari cu aplecări spre armonie coabitală și frumos. In fața blocului avem o adevărată grădină botanică în miniatură, cu numeroase specii de flori, dar și cu statuete sculptate în piatră. O adevărată plăcere. Iată de ce m-a surprins, de astă-dată neplăcut, faptul că terenul din spatele blocului, lăsat în paragină, arăta ca după un cataclism natural. Ceva ce nu se poate descrie, nicium a se accepta. Mi-am spus că nu pot lăsa lucrurile așa cum sînt, m-am consultat și cu vecinii, care au fost de acord, și m-am pus pe treabă. Am scos de aici, prin efort exclusiv propriu, tone de mizerie și de pămînt, am turnat ziduri de sprijin pentru a opri alunecarea malului rîpei, fenomen ce ar fi putut afecta și șoseaua de deasupra, de pe strada Băncii, am semănat gazon și urmează să plantez o specie de iederă agățătoare pentru fixarea terenului. Nu mă întrebați cît am muncit, iar cheltuielile depășesc 12 milioane de lei și nu se opresc aici. Niciunul dintre colocatari nu a zis să mă ajute în vreun fel. S-au găsit acum, cînt treburile aproape sînt încheiate, să sară la gîtul meu, să mă amenințe cu legea și alte chestiuni ce nu au nimic cu realitatea și cu bunul simț. Nu dau nume, și nici funcții spre a nu crea animozități, dar sînt atitudini și reacții pe care pur și simplu nu le înțeleg. Mă întreb, totuși: de ce nu au făcut ei, acești contestatari vehemenți, lucrurile pe care le-am făcut eu? Doar au avut la dispoziție atîta timp! Apoi: nu sînt singurul beneficiar al amenajărilor respective, ci noi toți, cei care locuim în blocul respectiv. Doar se știe acest lucru! Nu reușesc deloc să-mi explic această reacție din partea unor oameni care, înainte de a vedea paiul din ochiul meu, nu-și văd bîrna din ochii lor. Spunîndu-vă toate acestea, cu rugămintea de a le publica, m-am gîndit că pe această cale pot ajunge mai ușor în atenția Primăriei, pe care o solicit ca arbitru imparțial în medierea unui fals conflict ce nu ascunde nimic altceva decît intenții dintre cele mai generoase.
Lasă un răspuns