Sîmbătă, 16 august
Pomenirea Voievodului martir Constantin Brîncoveanu cu fiii săi și sfetnicul Ianache
Astăzi, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe Voievodul martir Constantin Brîncoveanu cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul Ianache, uciși la Constantinopol în anul 1714 pentru că au refuzat să se lepede de credința creștin-ortodoxă.
Constantin Brîncoveanu este una din marile figuri ale vieții cultural-religioase din Țările Române. Cei 26 de ani de domnie au reprezentat o perioadă de maximă strălucire culturală și artistică. El a ridicat biserici și mănăstiri, între care una la Potlogi și alta la Mogoșoaia, a ctitorit și celebra mănăstire Horezu, a refăcut din temelie mănăstirile Mamul și multe altele.
În ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai cînd domnitorul împlinea 60 de ani, au fost duși cu toții spre locul de osîndă. După ce i s-a tăiat capul lui Ianache Văcărescu, au fost retezate capetele celor patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei. După ce a asistat la toată tragedia copiilor, Brîncoveanu a fost ucis și el. Capetele lor au fost purtate de turci prin Constantinopol, iar trupurile au fost aruncate în Bosfor. Niște pescari creștini le-au găsit pe mare și le-au îngropat în mănăstirea din insula Halki. Doamna Maria, fiicele, ginerii și nepoții, au fost închiși într-o cetate din Asia Mică, de unde au scăpat cu viață după doi ani. În anul 1720, doamna Maria a reușit să aducă în ascuns rămășițele pămîntești ale domnitorului martir, pe care le-a îngropat în biserica Sfîntul Gheorghe din București.
Duminică, 17 august
Pomenirea Sfîntului Mucenic Miron
Sfîntul Miron, preotul, a trăit în Ahaia (Grecia), pe vremea păgînului
împărat Decius. În ziua cînd creștinii serbau Nașterea Domnului
Hristos, dregătorul din Ahaia a intrat în biserica unde slujea Sfîntul
Miron, ca să prindă pe creștinii adunați acolo și să-i dea la chinuri.
Fără să se înspăimînte de vederea în biserică a marelui dregător,
Miron l-a certat pe acesta pentru cruzimea și fărădelegile lui.
Prigonitorul, mîniindu-se, a poruncit ostașilor să-l prindă pe preot,
ducîndu-l la locul unde se făcea schingiuirea creștinilor. L-au chinuit
cumplit, după care l-au spînzurat pe lemnul de osîndă și i-au strujit
trupul cu piepteni de fier și i-au ars rănile cu tăciuni aprinși. Apoi, l-
au silit să treacă prin văpaia focului, însă Sfîntul Miron, prin darul lui
Hristos, a fost păzit nevătămat. Mai mult, se vedeau și Sfinții îngeri
înconjurîndu-l pe el și focul prefăcîndu-se în răcoritoare. Deși nu l-au putut omorî, păgînii îl sileau pe Sfînt să se închine idolilor, fără nici o șansă. Atunci, dregătorul a poruncit să-i scoată pielea de pe trup, ca pe niște curele, de la umeri pînă la picioare, și l-a dat fiarelor spre mîncare. Văzînd că și aici Sfîntul s-a păzit nevătămat, dregătorul și-a luat singur viața, rușinat de răbdătorul de chinuri al lui Hristos. În cele din urmă, fiind dus în cetatea Cizicului, Sfîntului Miron i s-a tăiat capul.
Sîmbătă, 16 august
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Ștefan al Ungariei
După ce Otto I, regele Germaniei, i-a învins pe unguri într-o bătălie din anul 955, aceștia s-au stabilit într-o formă de viață sedentară. În această perioadă a început și predicarea creștinismului în mijlocul lor. Ducele Gheza, luînd în căsătorie o principesă creștină, a permis ca fiul lor, Vaik, să fie educat creștinește. La vîrsta adolescenței, Vail s-a botezat și a luat numele primului martir, Ștefan. Sfîntul episcop de Praga, Adalbert, i-a fost îndrumător și maestru. La vîrsta de 20 de ani, în 997, Ștefan-Vaik a moștenit de la tatăl său conducerea poporului maghiar. A trimis la Roma pe cel mai valoros colaborator al său, călugărul ungur Sfîntul Astric, pe care papa Silvestru al II-lea l-a consacrat episcop. I-a dat și coroana cu care, în ziua de Crăciun a anului 1000, Ștefan a fost încoronat rege al Ungariei. Ștefan a împărțit regatul în zece dieceze și treizeci și nouă diaconii, corespunzătoare celor 39 de comitate. El a căutat să mențină relații de bună vecinătate cu împăratul din Bizanț, dar în același timp s-a străduit să consolideze legăturile cu Occidentul. Ultimii ani de domnie, din lunga perioadă de 41 de ani, i-au fost amărîți de moartea prematură a moștenitorului, Sfîntul Emeric, și de luptele pentru succesiune. La moartea lui, regina Ghizela a părăsit tronul și s-a închis în mănăstirea benedictină de la Passau. Ștefan a fost trecut în catalogul sfinților în anul 1083.
Duminică, 17 august
Pomenirea Sfîntului Roca
Roca s-a născut la Montepellier, oraș în sudul Franței, la sfîrșitul secolului al XIII-lea, ca fiu unic al unui înalt magistrat. Rămînd orfan de tînăr, el a împărțit săracilor averile sale și s-a îndreptat spre Roma. La Acquanpendente, în Italia, s-a întîlnit cu ravagiile înfiorătoare cauzate de ciumă. Prudența umană l-ar fi sfătuit să se depărteze de acolo, dar bunul samaritean s-a lăsat călăuzit de dragostea față de aproapele și s-a oferit voluntar să lucreze la ajutorarea ciumaților. Astfel, unde apărea un focar de ciumă apărea și pelerinul Roca. La Piacenza a fost și el atins de ciumă. Umflăturile respingătoare ce i-au apărut la un picior l-au împiedicat să-și continue opera de asistență socială. Pentru a nu fi povară nimănui a ieșit din oraș, îndreptîndu-se spre rîul Pad, într-un loc ascuns, ca să sfîrșească acolo. Tradiția spune că, pe cînd se afla în pădure, bolnav și muritor de foame, un cîine venea zilnic să-i aducă o pîine, furată de la masa stăpînului. Stăpînul, observînd cum cîinele sustrage pîinea, a mers după el în pădure și a descoperit astfel pe misteriosul beneficiar. S-au împrietenit îndată și nobilul Gottardo Pallastrelli l-a adus în palatul său și l-a îngrijit pînă la vindecarea deplină. Abia împlinise vîrsta de treizeci de ani, cînd a ajuns din nou în orășelul natal. Acolo, cetățenii nu l-au recunoscut și l-au considerat spion, aruncîndu-l în închisoare, unde, după cinci ani a murit. Abia apoi, oamenii au l-au descoperit cine era cu adevărat. Mormîntul său a devenit loc de pelerinaj foarte prețuit. Mai tîrziu rămășițele sale părintești au fost transferate la Veneția. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns