PUR ȘI SIMPLU Îndreptar de bătut toaca comunistă

Vasile PRUTEANU

Dictonul „cogito, ergo sum”(cuget, deci exist), mi se pare cea mai mare inexactitate latinească. Dintre cei care „există”, cred că o mulțime nu cugetă deloc, și totuși îi întîlnești peste tot unde gîndirea ar fi necesară. Gîndirea nu este, neapărat, esența existenței. Sînt chiar mai grași și mai viguroși oamenii care nu cugetă deloc. Numeroșii hoți, șnapanii de toate categoriile, baronii PSD stau ei să cugete la faptele lor? Niciodată! Ei făptuiesc, nu gîndesc, dorind să fie mai bogați și mult „mai egali” cu oamenii care muncesc sau cărora le merge mintea la afaceri cinstite. Credeți că Miron Cosma, de exemplu, a cugetat vreo clipă că repetatele mineriade pe care le-a condus îl vor trimite, în ultimă instanță, la pușcărie? Nicidecum! El a răspuns chemărilor lui Ion Iliescu pentru a-i apăra puterea „cucerită” prin deturnarea evenimentelor din decembrie ’89 în favoarea sa și a găștii de activiști și securiști care urmau a păstori „noul comunism”, fardat într-un soi de perestroikă gorbaciovistă. Este firesc acum ca Ion Iliescu să dorească a-l grația pe „haiducul huilei”, că doar servul lui fidel a fost. Grațiere care ar submina însăși puterea președintelui și ar provoca un imens scandal național și internațional, întrucît clemența față de un provocator de „răzmerițe” soldate cu morți și răniți ar părea o solidarizare cu acest schizoid și o acceptare a crimei ca justificare a „luptei de clasă”, care cere „lichidarea dușmanilor”, legalizînd astfel crima ca armă politică. Mă întreb, așadar, cît și cum cugetă domnul Ion Iliescu (dacă cumva cugetă), înainte ca memoria și educația sa marxist-leninistă să-i joace farse cu efecte demolatoare.

Dacă totuși cineva cugetă cum să existe la standarde de viață înalte, apoi aceia sînt membrii Guvernului. Doamna Hildegard Puwak, de pildă, n-a stat ea mult pe gînduri, dar a cugetat că fondurile Phare, puse sub directa ei diriguire, ar fi bine să fie dirijate către rudele sale de toate gradele, care-i supraveghează afacerile spre veșnica ei prosperitate. Numai ea, Puwaka, a izbutit printr-o reușită deturnare de fonduri să-și schimbe situația materială mediocră într-o stare înfloritoare, îngrășînd nepermis de mult „căpușele” date pe mîna rudelor.

Rodica Stănoiu, la rîndul ei, primește în ochii lumii o șpagă de 100 000 de dolari pentru o dărăpănătură din Filiași, provocînd uimirea presei străine și enervarea celei românești, fără să primească vreun avertisment venit de la vila Cornu sau de la cele „șapte case”. Cugetă primul-ministru la asta? Sigur, nu! Cum, de altfel, nu cugetă nici cum s-au îmbogățit din malversații financiare Dan Ioan Popescu, Șerban Mihăilescu, Ioan Mircea Pașcu, Vasile Dâncu, precum și o mulțime de senatori și deputați (Triță Făniță, Culiță Tărîță, Ion Săndulescu), sau baroni locali ca Mischie, Oprișan, Bulucea și un întreg pomelnic de nume fără merite, ci doar înzestrate cu tupeu și oportunism din belșug.

Cred că și în electoratul român există o imensă masă de inși care nu cugetă. Altfel cum să caracterizez alegerea în toate mandatele parlamentare a unor deputați și senatori PSD ale căror calități politice ridică un imens semn de întrebare. Pînă acum, viața lor s-a împărțit în două: o jumătate în care n-au făcut nici o ispravă și cealaltă jumătate în care citează din prima, în calitatea lor de parlamentari. Numai așa puteau deveni autorități cu accent dintr-o dată bătrîn, încărcați de înțelepciune universală, regăsită în absențe remarcabile din viața politică a țării și mai ales a Bacăului pe care-l reprezintă în forumul țării.

Confruntat cu gravele discordanțe din viața de zi cu zi a societății românești, gîndesc că numai pentru viața de apoi există o egalitate de tratament, indiferent dacă cineva cugetă sau nu! Singura distincție ar fi că unii stau la dreapta, iar alții la stînga Tatălui. Exact ca în mișcarea de rotație a partidelor românești la ciolanul Puterii. Ieri au furat cei de la Dreapta, azi fură cei de la Stînga. Fără să „cogito” nicicum. Iar „Tatăl” (acum în postura de președinte) se arată foarte îngăduitor cu „păcătoșii”, iertîndu-le de 77 de ori cîte 7 păcate pe zi, că doar de aia îi pupă tălpile și stau smeriți în fața citatelor lui mici, dar îndesate, din operele „geniale” ale lui Marx și Engels, care i-au jucat atîtea renghiuri de mentalitate, descoperindu-l ca pe un statornic și de neclintit activist de partid-stat. Populismul nostalgic al președintelui ni se dezvăluie, fără voia sa, ca un etrern îndreptar de bătut toaca comunistă.