Lemnul de celuloză nu mai are căutare pe piața internă, motiv pentru care căile de valorificare sînt din ce în ce mai puține. Acest sortiment are anumite caracteristici, în sensul că este, de regulă, lemn sănătos, dar are grosimi și lungimi care nu-l fac interesant pentru cherestea, de exemplu. În general, este vorba de bucăți scurte sau subțiri, cu noduri, pentru care nu este rentabilă prelucrarea în instalațiile de debitat. Pînă acum cîtva timp, sortimentul era valorificat de fabricile de celuloză și hîrtie din țară. Dar fabricile respective și-au modificat încetul cu încetul structura producției. Utilizarea lemnului și prelucrarea lui înseamnă tocarea acestuia, tratarea cu leșie bisulfitică, separarea și spălarea produsului obținut etc. Aceste operațiuni dau mari dureri de cap agentului economic respectiv. Tocarea este o operațiune mecanică, iar aceasta presupune consum de curent electric din plin, ca să nu mai vorbim de rumegușul rezultat, un subprodus care necesită spații mari la depozitare. Obținerea leșiei bisufitice este o altă etapă cu probleme. Oxizii de sulf necesari se obțineau din arderea piritei, iar băcăuanii au experiența „ceții tehnologice” de la Letea. În plus, aici rezultă și deșeuri de prelucrare, care pun probleme firmelor. Una peste alta, transformarea lemnului în celuloză a devenit complet nerentabilă. Fabricile de hîrtie găsesc acum materia primă în discuție în afara țării, motiv pentru care au scos din funcțiune liniile de prelucrare. Drept urmare, direcțiile silvice nu mai au cum valorifica lemnele pentru celuloză, iar instituția băcăuană nu face excepție. „Avem ceva cantități de lemn pentru celuloză în depozitele noastre, dar nu au căutare. De altfel, și agenții economici care obțin așa ceva în cursul exploatării masei lemnoase pe picior nu au piață de desfacere. Este clar, fabricile românești apelează la celuloza de import. Noi avem în final varianta valorificării acestuia ca lemn de foc”, spune inginerul-șef al Direcției Silvice Bacău, George Brăiescu. Cu alte cuvinte, după ce se licitează în termenii legii, lemnul de celuloză poate ajunge în sobele țăranilor. Financiar, este o anumită pierdere, dar este mai bine decît degradarea lui. că fabricile de hîrtie au renunțat la materia primă o confirmă și administratorul special de la Letea, Costel Ceocea: „Celuloza obținută din lemnul autohton iese mai scumpă. Or, sîntem noi patrioți, dar este vorba de eficiență economică aici”. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns