CAMPIONATUL MONDIAL DE GIMNASTICĂ: Monica Roșu, gimnastă băcăuană legitimată la Sport Club Municipal, s-a clasat pe locul al 4-lea în finala pe aparate de la sărituri a Campionatului Mondial de la Anaheim, SUA, concurs desfășurat ieri dimineață. Roșu, care a realizat o medie de 9.374, a fost devansată de Oksana Ciușovitina (Usbekistan) / 9.481 și de Mi Kang (China) și Elena Zamoldcikova (Rusia), ambele cu 9.443. Din păcate, aterizarea Monicăi a avut un pic de suferit la ambele sărituri (n.r., Yurcenko), plecate din 9.80 și 9.90, dar și arbitrajul a fost în suferință. Inițial, conform primei variante a punctajului acordat de arbitre, Monica avea o medie de 9.324, care a fost ulterior mărită cu 5 sutimi pentru că una dintre componentele brigăzii de arbitraj a văzut altceva decît ceea ce făcuse băcăuanca. Reamintim că Roșu se calificase în finala de la sărituri cu cea mai mare notă, 9.462, avînd și dezavantajul de a intra a doua în concursul pentru medalii. Fără a minimaliza performanța gimnastei băcăuane, trebuie menționat că ei îi era în putință obținerea unei medalii, poate chiar de aur, dacă nu ar fi avut acele ușoare ezitări. Pe de altă parte, așa cum s-a văzut pe parcursul mondialelor, arbitrajul a lăsat mult de dorit, multe dintre note nefiind în concordanță cu realitatea. Fără doar și poate, reprezentanții SUA au fost favorizați în cîteva dintre cazuri, lucru care a stîrnit și indignarea antrenorilor lotului feminin, Octavian Belu și Mariana Bitang.
Oana Ban a tras din greu pentru a urca pe podium, în finala de la individual compus, dar a terminat doar pe locul al 6-lea întrucît evoluțiile ei nu au fost apreciate cu aceeași unitate de măsură (cel puțin la sol și sărituri), ca în cazul americancelor, a Svetlanei Horkina și chiar a gimnastei spaniole Elena Gomez, clasată a cincea. Dacă scria USA pe ea avea medalie.
În concursul de la sol al băieților, Marian Drăgulescu a fost, la rîndul său, depunctat, el clasîndu-se pe locul al 4-lea.
În această dimineață s-au disputat întrecerile celei de a doua jumătăți a finalelor pe aparate, bîrnă și sol la feminin, cu două românce, Cătălina Ponor și Andreea Munteanu. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns