În groapa comună de la Poiana Sărată sînt îngropați 1.900 de ostași

Se împlinesc mîine 87 de ani de la ziua de 14/27 august 1916, zi în care, după mai bine de doi ani de neutralitate, România s-a alăturat Antantei și a început operațiunile militare pentru a realipi teritorii vremelnic aflat sub stăpîniri străine. Județul nostru este bogat în mărturii de glorie dovedite pe cîmpurile de luptă românești. Din întreaga populație de atunci a țării, de circa opt milioane de locuitori, pierderile de combatanți au fost de 12 la sută, adică de peste 800.000 de morți, răniți și dispăruți, iar în spatele frontului a contribuit întreaga suflare românească, de la copila Măriuca Zaharia, pînă la bătrînul Elisei Ursac.

Așezarea care a cunoscut prima încleștare cu inamicul a fost Poiana Sărată. Grupul de armate „Oituz” a intrat în luptă la numai două ore după miezul nopții de 14/15 august (dată pe stil vechi). Regimentul 13 „Ștefan cel Mare” și-a dat prima jertfă: locotenentul Nicolae Macarie a fost cel dintîi erou rănit și mort, lovit în piept de trei gloanțe. El este înmormîntat lîngă pridvorul bisericii „Eroii Neamului” din localitate, monument fiindu-i o piatră fostă bornă de hotar. Cimitirul eroilor din Poiana Sărată, groapă comună pentru osemintele a 1.900 de combatanți, ne vorbește despre dramatismul luptelor de atunci.

Nicolae Costin a luptat la Praga și a restaurat monumentul Eroilor de pe Măgura

La Tîrgu Ocna l-am cunoscut pe Nicolae Costin, născut la Iași în 1915, care a îmbrățișat cariera armelor. A făcut studii militare la Cernăuți, București și Timișoara. A trecut Prutul în vara anului 1941, și, pe parcursul a trei ani, a luat parte la zece lupte importante. A luptat, apoi, și pe frontul de Vest, timp de un an. S-a întors în țară venind de la Praga într-un marș de peste 1.600 de kilometri, dar nu oricum, ci cu tricolorul românesc desfășurat la vedere pe afeturile a două tunuri.

S-a stabilit în Tîrgu Ocna în toamna anului 1945. A văzut Monumentul Eroilor de pe Măgura, situat la cota 504, și starea deplorabilă în care se afla după trecerea „armatei eliberatoare” ruse. Despre o restaurare nu putea fi vorba, nici ca vremuri, și nici ca oameni în posturi de răspundere, care să se implice în restaurarea monumentului și reintroducerea lui în circuitul național.

Au urmat două decenii de așteptări, căutări și încercări, dar nimeni nu dădea curs demersurilor lui la autorități, pînă cînd, muncind în domeniul construcțiilor, ca șef de lot, a înjghebat un grup de inițiativă. Aceasta se întîmpla în anii 1972-1974. Au urmat dificultăți legate mai ales de transportul materialelor pe un drum în pantă, lucrul pe schele înalte de 25 de metri, turnări de betoane, tencuieli și finisaje, îmbinări sudate realizate inclusiv pe timpul iernii. Dar Monumentul de pe Măgura a fost restaurat.

Dotarea cu exponate a însemnat o altă odisee. Apoi, sfințirea în secret, într-o noapte și, în sfîrșit, solemnitatea inaugurării, la 9 Mai 1974. Au fost, toate, momente onorate de prezența unor importante personalități, între care generalul Marcel Olteanu, fostul locotenent care, în vara de foc a l

ui august 1917, se distinsese în luptele de la Cireșoaia.

Revenirea monumentului-muzeu în circuitul turistic și armonizarea programului acestuia cu cel al mănăstirii Măgura-Ocnei, ctitorită de părintele arhimandrit Epifanie Bulancea, pe locul celei distruse de comuniști în anul 1964, au născut o îmbinare fericită.

Același Nicolae Costin a mai construit alte trei monumente consacrate eroilor neamului: în orașul Tîrgu Ocna, la Valea Uzului și în comuna Pîrgărești. A restaurat crucea-monument, spartă în patru bucăți și risipită printre buruieni, pe care a amplasat-o în apropierea Monumentului Eroilor.

Nicolae Costin s-a stins așa cum și-a dorit: în liniște, încet, împăcat cu Dumnezeu și cu lumea, iubit și regretat. A lăsat în urmă un testament: „Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți aceia care și-au amestecat sîngele, tinerețea și visele cu pămîntul românesc”. (Corneliu Cristea, subinginer pensionar, Onești)