Pentru redresarea economică a țării, una dintre măsurile vitale și de maximă urgență ar fi ca proiectarea și conducerea acestui domeniu să se realizeze de specialiști, profesioniști autentici (dar fără umbrelă politică), pe baza prevederilor din Constituție și a strategiilor elaborate de institutele de cercetări economice și cu girul partidelor aflate la guvernare.
O altă componentă a economiei românești de după 1990 o reprezintă economia subterană și munca la negru, cu efecte dintre cele mai grave în procesul de edificare a economiei de piață funcționale. Referindu-ne la datele furnizate de Institutul Național de Statistică, date publicității în vara acestui an, cu privire la ponderea economiei subterane (stabilită prin calculele făcute pe baza unei metode discutabile asupra exactității informațiilor față de realitățile românești), se apreciază că „cifra de afaceri” a economiei subterane reprezintă circa 18 la sută din valoarea produsului intern brut (PIB).
În contradicție cu aceste susțineri oficiale, unii analiști români din domeniul economic, cît și de la unele publicații străine, susțin că ponderea economiei subterane instalată în economia românească se situează la peste 32-45 la sută din PIB.
Indiferent care din datele avansate mai sus se consideră ca fiind cel mai aproape de realitățile economice ale țării noastre, există suficiente argumente, susținute de exemple concrete, din care să se rețină că în România economia subterană și munca la negru s-au instalat și au proliferat sub îngăduința Președinției, guvernanților, Parlamentului, a instituțiilor și administrațiilor centrale și locale care au deținut puterea pe parcursul celor 14 ani de tranziție.
Lista activităților din „zona gri” a economiei se prezintă, la ora actuală, destul de voluminoasă, pornind de la neînregistrarea, de către unii agenți economici, în evidențele primare și contabile, a tuturor operațiunilor economice; existența firmelor-fantomă; folosirea unor documente false de evidență etc., cu scopul vădit de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale. Aceste eschive generează o serie de influențe negative, dintre cele mai grave, asupra procesului dezvoltării economico-sociale, dintre care le-aș menționa pe cele cu consecințele cele mai păgubitoare: evaziunea fiscală, prin faptul că circa 40 la sută din valoarea PIB nu este purtător de obligații fiscale; economia subterană, prin contaminarea generală a mediului economic cu practici de tipul concurenței neloiale care se naște în rîndul agenților economici care desfășoară activități similare.
Prin concurența neloială născută în zona economiei subterane apare un șir de alte fenomene negative, între care: încetinirea procesului de privatizare; descurajarea investitorilor străini pentru afaceri în România; lipsirea bugetelor publice de importante surse financiare, care ar putea finanța sectoarele vitale, cum sînt sănătatea, armata, învățămîntul etc.; supradimensionarea grilelor fiscale care stau la baza stabilirii obligațiilor fiscale ale agenților economici din zona economiei transparente și a populației, care înseamnă îndatorarea și creșterea volumului arieratelor către bugetele publice, executări silite, lichidări în rîndul agenților economici, falimente, imobilizări de resurse financiare etc.
Ca o primă concluzie, se poate aprecia că economia subterană și munca la negru reprezintă monoxidul care viciază mediul economic, cu efecte nefavorabile în dezvoltarea economiei de piață funcționale, creînd condițiile care să degenereze în acțiuni ce vizează siguranța națională. (Va urma).
Economist Pavel Darie
Lasă un răspuns