Toamna abia s-a instalat, dar cei trei trandafiri din grădina premierului Năstase au început să se veștejească cu mult înainte (în pofida purtătorilor de roze, concomitent cu populismul guvernului său, supus unui proces de eroziune, fiindcă a folosit ca antidot împotriva sărăciei un amestec insolit de surogat de liberalism, combinat cu puțină spoială socială, care ar fi fost mult mai rezistent dacă ar fi fost gîndit mai realist). Guvernul, însă, afirmă sus și tare tot mai mult că economia actuală nu are nimic de învățat de la economia „trecutului”, fiind depășită. Numai că privind prin prisma adevărului ieșit din magma evenimentelor din ultimii 14 ani, economia trecutului a devenit, totuși, un etalon care se impune și ne spune – în același timp – că oricît de rea a fost, tot a fost mai bună ca cea de acum. Acesta e adevărul, care deși nu are nevoie de slugi, voi aminti că a fost confirmat chiar și de foruri internaționale.
Adevărata politică, stimați politicieni, este știința trecutului și a viitorului, aplicată la prezent, spre binele poporului!… N-am spus-o eu. Mi-a răsărit în minte din negura amintirilor de mult apuse. În fond, ce-au adus poporului român „strategiile” economiei naționale care s-au succedat de la un guvern la altul din ’90 încoace, în afară de sărăcie lucie, droguri, pedofili, violență, jafuri la drumul mare, corupție la orice nivel și o maree de subcultură, importată din lăzile de gunoi transoceanice, ori vest – europene, care incită la descompunere morală și dezordine? Ba nu! Ne-a mai adus ceva: o aberație de autonomie administrativă care permite unor primari să-și facă legile lor, privatizări frauduloase și păguboase și evaziune fiscală fără precedent, care i-au metamorfozat pe cei mai ortodocși comuniști de ieri în cei mai ai dracului capitaliști de astăzi (confirmînd dictonul că marile averi nu se fac respectînd cele zece porunci). Și asta în timp ce peste jumătate din populația țării trăiește în regim de „avarie”!
Știu că societatea nu se confundă cu individul, dar OMUL este – înainte de toate – o ființă socială și nu poate fi gîndit în afara sistemului de valori al unei societăți democratice care se respectă, tîrîndu-l în vîltoarea falsității. „Omul e sarea pămîntului – spunea N. Stainhardt – și, în consecință, sarea istoriei, căci are inteligența și sensibilitatea de a diagnostica și „developa” adevărul din noianul de minciuni. Dar cine mai pune preț pe … această „sare a pămîtului” în ziua de azi?! Bolmojelile PSD-iste în căutarea și tăierea nodului gordian pentru a scoate țara din mlaștina economică în care se zbate vor rămîne, în final, tot niște simple gogoși electorale, ca și pînă acum.
Nu e mai puțin adevărat că frecventele prezentări ale unor motive și expresii de certă inspirație capitalistă există și-n preocupările PSD-iste. Numai că aparțin unui capitalism sălbatic, rapace! Dovada? Legea care se pritocește acum în țarcul guvernamental pentru impozitarea salariilor (celor care mai au norocul să aibă un loc de muncă), e tot atît de necesară ca un chibrit aruncat într-un depozit de praf de pușcă! Iar exemplele pot continua. Jaloanele îndepărtate de ceața orizonturilor schimbătoare ale economiei (așa zise de piață), ca și dramaticele evoluții social – politice din ultimii ani, departe de a fi adus mult-sperata reașezare a comunității umane pe axa unor valori neperisabile, a sporit și mai mult deruta electoratului. Haosul din justiție, învățămînt, sănătate, economie, agricultură, cultură etc. nu a apărut întîmplător, ci ca un corolar al proastei guvernări și s-a extins ca o pecingine.
Nu s-a așteptat nimeni ca după ’89 să curgă lapte și miere în țara asta, însă ceea ce se petrece în România anului 2003 demonstrează în mod indubitabil că nu sîntem departe de ceea ce s-a petrecut recent în unele țări latino – americane și, în aceste momente care pot fi cruciale pentru barometrul economiei noastre naționale, ar trebui să constituie un puternic semnal de alarmă guvernului nostru condus de Adrian Năstase, care se complace în obișnuitul său dezmăț retoric, risipit (ca de obicei) în cele patru vînturi, în controversele cotidianului, pe toate canalele mass – media, convins fiind că ar putea duce de nas și pe Sf. Petru, dacă i-ar ieși în cale, nu numai pe bietul electorat.
Credibilitatea, însă, nu se poate obține hîrjonindu-te cu minciuna, pe ici, pe colo, în părțile esențiale, încît să capete iz de adevăr, căci, în final, tot minciună rămîne. N-aș vrea să supăr pe nimeni, dar multă dreptate avea filosoful german Karl Jaspers cînd a spus într-o ceartă a sa , că „mîrșăvia reduce la tăcere conștiința!” Ori, în cazul în speță, beția de putere, care este ca un drog perfid ce-a pus stăpînire pe unii oameni politici, hotărîți să se mențină la putere cu orice preț, nu se încadrează în categoria de mai sus?
Un scriitor și mare gînditor român, despre care unii nici n-au auzit măcar (Traian Chelariu 1906 – 1966) a afirmat că doar cei mai valoroși trebuie să ajungă în vîrful piramidei, urcînd cu smerenie treaptă cu treaptă și, uneori, chiar în genunchi! Cu orice preț, ajung ceilalți! Nu mai comentez. Vă las pe dumneavoastră să concluzionați cine sînt „ceilalți”, în al căror limbaj ruinat de propagandă cotidiană nu se mai știe ce semnifică unele cuvinte ca libertate, patrie, stat de drept, progres etc., fiind întrebuințate ca niște monede false, precum indexarea și recorelarea pensiilor vechi, care nu ajung nici pînă la glezna inflației! În rest, gogoși electorale!
(Aurel BERARU, pensionar din Moinești)
Lasă un răspuns