Pomenirea Sfîntului Mucenic Longhin
Sfîntul Longhin a trăit pe vremea împăratului Tiberiu. Era originar din părțile Capadociei și slujea în oaste ca sutaș, pe cînd în Palestina cîrmuia Ponțiu Pilat. A fost orînduit, din porunca acestuia, să slujească la Sfintele Patimi și la Răstignirea cea de bună voie a Domnului Hristos, pentru mîntuirea lumii. El este acela care L-a împuns pe Iisus cu sulița în coastă și tot el, cu ostașii lui, a făcut de strajă după îngropare, la mormîntul Domnului, pînă la Înviere. Longhin a fost martor la semnele ce s-au făcut la patima lui Hristos, precum cutremurul, schimbarea soarelui în întuneric, strălucirea îngerului Învierii. Toate acestea i-au luminat inima și l-au făcut să mărturisească: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!”. Drept urmare, nu a primit banii oferiți de evrei pentru a tăgădui Învierea Mîntuitorului și a susține că apostolii I-au furat Trupul. După cele petrecute, Longhin și-a părăsit slujba și s-a întors în țara sa, Capadocia, unde a propovăduit ca un apostol, învierea lui Hristos și credința cea nouă.
O veche tradiție spune că Pilat a înștiințat pe Tiberiu că Longhin a lăsat dregătoria ostășească și a primit de la Roma scrisoare cu poruncă împărătească pentru uciderea lui Longhin. Pilat a trimis ostași, care i-au tăiat capul lui Longhin și celor doi ostași care credeau ca și dînsul. După ce a fost adus capul tăiat al Sfîntului la Ierusalim, Pilat a dat ordin să fie aruncat în afara cetății.
După mulți ani, unei femei oarbe i-a apărut în vis Sfîntul Longhin, care i-a arătat locul unde este îngropat capul său, și a îndemnat-o pe femeie să-l scoată de acolo, primind în acest fel vindecare. Cînd a văzut că cele visate au fost cu adevărat o minune dumnezeiască, femeia căpătîndu-și vederea după ce a respectat cele spuse de Sfînt, ea a zidit în Capadocia o biserică în care a așezat moaștele Sfîntului Longhin.
Sinaxar romano – catolic
Pomenirea Sfintei Margareta Maria Alacoque
Margareta s-a născut la 22 iulie 1647 în Versosvres, în estul Franței. Cînd ea avea opt ani, tatăl său a murit și mama a încredințat-o călugărițelor Clarise din Charolles. Aici s-a pregătit pentru prima sfîntă împărtășanie, pe care a primit-o la vîrsta de nouă ani. Timp de patru ani a fost țintuită la pat de o boală ce făcea ca oasele să-i străpungă pielea. La rugămintea Margaretei, cei din jurul ei au promis Prea Curatei Fecioare Maria că dacă micuța se va însănătoși, va deveni una dintre fiicele Ei. Bucuria sănătății redobîndite și neastîmpărul celor paisprezece ani au făcut-o să uite promisiunea dată. Această stare a durat puțin timp, deoarece mama i s-a îmbolnăvit și grija gospodăriei a fost preluată de rude, care adeseori nu-i dădeau nici măcar mîncare. Fără a-și pierde nădejdea, în anul 1671, Margareta a intrat în mănăstire. Într-o zi, pe cînd se ruga, Mîntuitorul Iisus i-a apărut cu inima ieșită afară din piept, arzînd ca un cuptor încins de flăcări, și i-a cerut ca prima vineri după a opta zi de la Joia Verde să fie dedicată cinstirii Inimii Sale. Umila călugăriță a avut de suferit mult atunci cînd a transmis superiorilor săi mesajul ce i-a fost încredințat. Considerîndu-se că acesta este rodul unei imaginații exaltate, ei au refuzat de a-l lua în seamă și pe nefericita vizionară au supus-o unor aspre umilințe. Numirea unui nou duhovnic la mănăstire a adus și împlinirea celor exprimate de Margareta. În ziua de 17 octombrie 1690, la vîrsta de 43 de ani, ea s-a stins din viață cu mulțumirea în suflet că și-a împinit misiunea. A fost ridicată la cinstea sfintelor altare în anul 1920 de papa Benedict al XV-lea. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns