Ieri, la prînz, ne-a vizitat la redacție o profesoară căreia nedreptatea și abuzul i-au răpit dreptul de a mai sta la catedră. Deocamdată. În mod normal, la acea oră, 11 și 30 de minute, ar fi trebuit să se afle alături de elevii săi. Era, în schimb, pe drumuri, pentru a căuta adevărul, ascuns cine știe unde, cine știe de ce. Speranța distinsei doamne s-a îndreptat către noi, după ce a bătut multe alte drumuri, inclusiv pe la diverse uși de publicați, unele chiar din Bacău. Peste tot, aceeași „rezolvare”: rămîne cum am vorbit. Și asta a fost tot. „Poate dumneavoastră mă veți înțelege și ajuta. Pentru că am dreptate. Nu cer ceea nu mi se cuvine, ci doar ceea mi-a fost luat pe nedrept”. Citindu-i memoriul, pe care îl publicăm în continuare, nu putem decît să-i dăm satisfacție. Așa cum ar fi trebuit să procedeze și cei care au provocat o astfel de situație. Așadar:
„Stimată redacție,
Subsemnata Diaconu Elena, din Bacău, strada Cornișa Bistriței nr. 1, bloc 6, sc. A, ap. 19, profesor-defectolog la Școala Ajutătoare din Bacău (pînă la data de 1 septembrie a.c., cînd în mod abuziv mi s-a vacantat postul), specialitatea limba română, cu gradul didactic I (precizez că lucrarea de grad I este în defectologie și-mi conferă competență profesională și legală), cu o vechime de 25 de ani în învățămîntul special, mă adresez dumneavoastră cu rugămintea de a vă implica în cazul meu, în sensul de a verifica cele sesizate și a lua atitudine față de cei care m-au nedreptățit. Numai în presă mai am încredere (deși unele publicații mi-au tratat neobiectiv solicitarea) și în justiția divină.
Iată despre ce este vorba: conform prevederilor Legii 128, art. 128, pentru anul școlar 2003-2004, fiind la vîrsta standard de pensionare și întrunind condițiile prevăzute de lege, domeniul fiind deficitar în profesori formați în defectologie și posturi existînd, am formulat cerere de continuare a activității. Solicitarea mea a fost respinsă de către Inspectoratul Școlar. La respingerea acesteia am făcut contestații repetate: la Ministerul Educației și Cercetării, la Guvern, Parlament și Avocatul Poporului. M-am deplasat personal la minister și am lăsat plîngere pe masa de lucru a domnului ministru. Pe data de 3 octombrie a.c. am reușit să-i înmînez o plîngere și domnului Vișan – delegatul ministerului, pe care l-am rugat să verifice încadrarea Școlii Ajutătoare din Bacău și să se pronunțe în privința solicitării mele. Efectul: nimeni nu s-a implicat concret în problema mea, nimeni nu a verificat cele scrise de mine, nu a stat de vorbă cu mine. Toate răspunsurile la plîngerile depuse le-a formulat Inspectoratul Școlar, care nu a făcut altceva decît să dezinformeze continuu.
Am solicitat să se verifice încadrarea Școlii Ajutătoare, deoarece pe postul meu a fost plasată o profesoară cu specialitatea Biologie, fără pregătire specială în domeniu, lipsită de experiență la catedră, avînd luat doar definitivatul și fiind încadrată direct din șomaj și fără, deci, să fi participat la concurs. Am revenit cu contestații la Inspectoratul Școlar pe data de 5 septembrie, 22 septembrie, 10 octombrie. La aceleași date am făcut plîngere și la Sindicatul Învățămînt. De nicăieri nu am primit nici un răspuns. Mi se oferă doar o tăcere de mormînt. Sînt sfidată, sfidîndu-se legea. Am rămas pe drumuri, deși locul meu este la catedră, mai exact la clasa a VIII-a, pe care am preluat-o din clasa a V-a. Se încalcă principiul continuității la clasă, principiu de bază al pedagogiei moderne. Am fost înlăturată din școală fără să existe o bază legală, fără a mi se fi întocmit dosarul de pensie și fără ca în prezent să mai primesc salariu. Constat că directorul școlii și Inspectoratul Școlar și-au dat mîna înlăturîndu-mă fără motiv, lăsîndu-mă complet descoperită în ce privește mijloacele de subzistență, asta în timp ce fiul meu, student la Iași, flămînzește pe străzi și așteaptă să se întîmple o minune, care sper să vină de la dumneavoastră. Mă puteți ajuta publicînd această scrisoare și extinzînd cercetările asupra celor sesizate. Nu pretind ceea ce nu mi se cuvine, ci doar ceea ce am dreptul prin lege. Dați-mi voie să consider că publicarea acestor rînduri reprezintă doar începutul unor demersuri jurnalistice pentru aflarea, stabilirea și punerea adevărului în legalitate. Vă mulțumesc, prof. Elena Diaconu, 16 octombrie 2003″.
Lasă un răspuns