Voturile exprimate la Căminul de Bătrîni din municipiul Bacău au iscat un adevărat scandal, după ce unul dintre asistați a reclamat la Biroul Electoral Central (BEJ) că ar fi avut loc o fraudă de proporții. Reclamația a fost făcută sîmbătă de către un bătrîn pe care, pentru a-l feri de necazuri, îl vom numi, fictiv, Gheorghe Vasilescu. Omul a reclamat în scris la BEJ că Daniela Ruseanu, directorul Căminului, a participat la procedura de vot, deși, „nu avea nimic în comun cu votarea”. Gheorghe Vasilescu a mai arătat că „domnișoara directoare” ar fi încălcat legalitatea privind exercitarea dreptului de vot, prin faptul că „dînsa aplica stampila «Votat» pe buletinul de vot, l-a împăturit și introdus în urnă, fără ca votantul să mai folosească cabina de vot”. De asemenea, reclamantul a susținut în reclamație că „acest procedeu a fost aplicat aproape în totalitate celor peste 200 de asistați” de la Căminul de bătrîni.
În urma plîngerii adresate BEJ, o comisie formată din judecătoarea Elena Năstase Pîrjol, președintele BEJ, Nicolai Ciocan și Maria Mitocaru, membri a Biroului, s-a deplasat ieri la prînz la Căminul de Bătrîni ca să verifice dacă reclamația este sau nu corespunzătoare realității. Din cei aproximativ 200 de asistați, comisia a luat declarații de la două persoane, Ana Georgescu și Florica Iordan. Cele două au declarat în scris că ele singure au ștampilat și depus în urnă buletinele de vot. De asemenea, Florica Iordan a afirmat că nu a văzut nici un asistat căruia să-i fi pus directoarea ștampila.
Daniela Ruseanu, directorul Căminului, ne-a explicat că „cei doi reprezentanți ai secției de votare au insistat să fiu de față la votare”. Directorul a mai spus că singurele indicații pe care le-a dat i-au fost cerute de persoane foarte bolnave, unele dintre acestea imobilizate la pat. „Le-am spus că sus e «Da», iar în josul paginii e «Nu». Alte indicații nu le-am dat”, a arătat Ruseanu. Ea a mai precizat că, într-adevăr, a ștampilat zece buletine de vot, dar la cererea unor asistați nevăzători, care i-au indicat unde să pună „Votat”.
În ciuda declarațiilor directoarei Ruseanu, BEJ Bacău a decis că, la căminul de bătrîni, procedura de votare s-a desfășurat corect. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns