• Maria Ivan a fost părăsită acum 40 de ani de soțul ei, pentru un cult religios • bătrînii au trăit separați, dar nu au divorțat niciodată • Ștefan Ivan a fost veteran de război, dar Maria nu poate beneficia de pensia de urmaș, cu toate că omul a murit acum șase ani
Maria Ivan locuiește într-o căsuță din Izvoare. Este o bătrînă de 81 de ani și, cu toate necazurile ce au apăsat peste umerii ei, mai are puterea să zîmbească. La vîrsta ei, bătrîna încă mai merge prin tribunale ca să își solicite drepturile de care trebuia să beneficieze de ani întregi. „Norocul meu a fost că niște cunoștințe mi-au deschis ochii, că dacă era după mine, muream și nu știam că pot primi ceva”, ne spune femeia. Povestea Mariei Ivan este parcă desprinsă dintr-o telenovelă. Femeia nu a beneficiat de alocații pentru cei șase copii, de pensie pentru statutul de văduvă de veteran de război și de scutiri la taxele locale, pentru că soțul ei a părăsit-o pentru un cult religios.
Necazurile Mariei Ivan au apărut încă din 1945, cînd tînăra catolică s-a măritat cu Ștefan. Au avut împreună șase copii. „Soțul meu, Ștefan, a fost un croitor vestit. Eu eram confecționeră la stat. Am avut o căsătorie frumoasă. Ne-am iubit chiar daca eram religii diferite, eu catolică, el ortodox. Aproape cînd să împlinesc 40 de ani și să sărbătorim nunta de argint, au apărut problemele. La început lipsea de acasă și umbla neîngrijit. Apoi a început să plece cu zilele și săptămînile și nu știam nimic de el. Venea două săptămîni și iar dispărea. Nu se mai interesa de mine sau de copii. Cineva mi-a spus atunci că a fost racolat de niște evangheliști și că a ales să meargă cu ei. La scurt timp mi-a spus că mă părăsește și dus a fost. Nu l-am mai văzut de atunci”, ne povestește bătrîna.
Maria Ivan a plîns o săptămînă după bărbat, dar a strîns din dinți și a înțeles că trebuie să vadă singură de cei șase copii. A muncit pe brînci să îi țină în școli. De la soțul plecat a primit bani, timp de cîteva luni, după care, nici un semn. „Mi-a trimis banii pentru copii odată de la București, apoi din Sighișoara. A murit la Buzău, acum șase ani”, mai povestește femeia. Ștefan Ivan a fost veteran de război. Pentru meritele din cel de-al doilea război mondial, bătrînul a primit o serie de facilități, de care ar fi trebuit să beneficieze și soția, după moartea lui. În calitate de văduvă de veteran de război, Maria Ivan trebuie să primească circa 200.000 de lei lunar, cît reprezintă indemnizația, ar trebui să fie scutită de la plata taxelor și impozitelor locale, să primească scutire la abonamentul radio-tv și să plătească jumătate din abonamentul telefonic. Pentru că nu a știut legea și pentru că certificatul de căsătorie, singurul act care dovedește că este soția lui Ștefan, a fost întocmit greșit în 1945, femeia nu a primit nimic. „În certificat a fost trecută greșit data de naștere a soțului. De aceea a trebuit să deschid acțiune la Tribunal . Fără acest act corect întocmit,nu pot primi pensia”, ne-a mai spus Maria Ivan. Instanța i-a dat dreptate și femeia așteaptă acum să primească banii și drepturile ce i se cuvin. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns