Pomenirea Sfinților Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala
Sfinți Achepsima, Iosif și Aitala au trăit în Persia, în timpul
împăratului Saporie. Acesta îi prigonea pe creștini, nu pentru
fărădelegi, ci pentru că numărul lor creștea, atît de mult încît făcea să piară vechea religie păgînă a perșilor. Ura împotriva celor ce
credeau în Hristos a durat zeci de ani, timp în care au fost uciși atît
creștini simpli, cît și slujitori, apropiați împăratului, trecuți la
creștinism. Într-un tîrziu, văzînd vărsarea de sînge făcută, Saporie a
dat poruncă să nu mai fie omorîți oamenii simpli, ci numai învățătorii
credinței creștine.Astfel, a fost prins fericitul Achepsima, episcopul cetății Anita, unbătrîn cinstit în vîrstă de peste 80 de ani. El a fost adus în fața dregătorului și obligat să se închinse soarelui. Văzînd că Sfîntul refuză cu îndîrjire să renunțe la credință, păgînii l-au întins gol pe pămînt și l-au bătut cu toiege gimpoase, pînă cînd s-a înroșit
pămîntul cu sîngele lui. Apoi, l-au aruncat în temniță. În același timp
au fost prinși și Iosif preotul și Aitala diaconul, vestiți pentru știința și
cuvîntul lor. Cei doi au fost ademeniți să se închine focului, însă au
refuzat. Drept urmare, au fost chingiuiți cu atîta cruzime încît li s-a
desprins carnea de pe oase, după care au fost aruncați în temniță
lîngă Sfîntul episcop. Trei ani de zile cît au stat închiși, cei trei Sfinți
pătimitori pentru Hristos au răbdat dureri cumplite, foamete și multe
necazuri. Într-o zi, fericitul Achepsima a fost scos din nou și bătut de ostași pînă și-a dat sufletul. Iar pe preotul Iosif și diaconul Aitala, i-au spînzurat cu capul în jos și i-au ucis cu pietre.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Martin de Porres
Martin de Porres s-a născut în anul 1579, în orașul Lima (Peru), ca fiu al unui cavaler spaniol și al unei negrese din Panama. Fiind negru, a fost părăsit de tatăl său, și pînă la vîrsta de opt ani a trăit în sărăcie alături de mama sa și de o soră mai mică. Atunci a fost luat de tatăl său, care a revenit la gînduri mai bune, și a plecat în Ecuador. La vîrsta de cincisprezece ani a părăsit toate și intrat în mănăstire. Deoarece i s-au încredințat cele mai umile activități, Martin a transformat mătura într-un blazon de onoare. Pietatea lui îngerească, netulburata liniște și bunătatea cu care se făcea tuturor drag și folositor, au dovedit superiorilor că Martin avea un suflet nobil și mare. Pentru aceasta a fost primit ca membru deplin în mănăstire. În noua sa calitate a voit să rămînă „mătura mănăstirii”, dar sfințenia sufletului său a început să strălucească nu numai între zidurile mute ale chiliei, ci în întregul oraș. Întîlnirea cu umilul frate era o sărbătoare pentru toți, îndeosebi pentru copii. Martin a fost înzestrat cu o neobișnuită putere de pătrundere a adevărurilor eterne și a problemelor de conștiință. În timpul unei epidemii de ciumă a îngrijit pe toți care alergau la ajutorul său și pe cei șaizeci de călugări ai mănăstirii. De multe ori a fost văzut cum striga șoarecii cuibăriți în sacristie și-i conducea afară, într-un colț al grădinii. Extraordinarul frate Martin a murit în ziua de 3 noiembrie 1639. În anul 1837, papa Grigorie al XV-lea l-a beatificat și papa Ioan al XXIII-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare. În anul 1966, papa Paul al VI-lea l-a declarat patronul frizerilor și al perucherilor. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns