• Adina Răchiteanu și-a deschis un salon de înfrumusețare cu ajutorul banilor primiți de la AJOFM Bacău • femeia a urmat un curs de calificare în cosmetică la Londra, recunoscut pe plan internațional • ea a primit de la AJOFM Bacău 800 de milioane de lei, mai bine de jumătate din întreaga investiție
Fiecare dintre noi visează să își conducă propria afacere. Acest vis se concretizează doar prin curaj, muncă și o bună pregătire în domeniul ce se vrea a fi exploatat. Pentru a fi pe picioarele tale trebuie să ai însă resursele financiare demarării afacerii. Sau un sprijin la momentul oportun. O astfel de soluție o reprezintă creditele cu dobîndă subvenționată de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău.
Adina Răchiteanu, o fostă șomeră, a avut curajul să împrumute bani și să demareze propria afacere. Un salon de înfrumusețare la intrarea în parcul central. Acesta a fost inaugurat la mijlocul lunii trecute. Fosta șomeră are 36 de ani și, într-un an, a reușit să își deschidă afacerea ei. Ea este a doua persoană rămasă fără slujbă din județul nostru și care pornește la drum cu bani de la AJOFM Bacău. Adina a lucrat la o bancă pînă în 1999, apoi s-a mutat la o firmă. În 2001, a plecat în Anglia, unde a studiat cosmetica, la Londra. A obținut un atestat recunoscut pe plan mondial de către Confederația Internațională de Înfrumusețare și Cosmetică. „M-am întors în țară anul trecut și, pentru că nu mai aveam serviciu, m-am înscris la șomaj. Indemnizația de 1,85 milioane de lei o termin în luna noiembrie, așa că, într-un an, am reușit să inițez această afacere. Sînt conștientă că nu va aduce profit imediat, ca majoritatea investițiilor pe termen lung, dar sînt optimistă”, ne-a declarat Adina Răchiteanu.
Salonul Esthetique a fost creat după sufletul și dorința fostei șomere. Un loc în culori vii, în care clienții se pot relaxa după o zi infernală de muncă. Afacerea a început în această primăvară. Proiectul și studiul de fezabilitate au fost realizate în luna mai cu ajutorul unei cunoștințe. „Proiectul l-am înaintat la Agenția de Șomaj, de aici la bancă, unde am obținut un credit de 800 de milioane de lei. Cu banii am achitat apartamentul pentru care plătisem avans și l-am renovat. Întreaga investiție a costat aproape 1,5 miliarde de lei. Un șomer de pe stradă, care nu are nici un sprijin în afara indemnizației de șomaj, nu poate face acest lucru. Eu am avut noroc că m-am putut baza și pe alte surse finaciare”, ne-a mai spus proaspăta patroană.
„Am scutit bani pentru că am muncit în regie proprie”
Banii au fost cheltuiți în primul rînd pe achiziționarea spațiului și a celor necesare într-un cabinet cosmetic și coafor. Lucrările de transformare a apartamentului destul de degradat și toată investiția au fost realizate în regie proprie. Viitoarea patroană a preferat să muncească în familie decît să angajeze o firmă. Dar a ieșit așa cum și-a dorit.
Afacerista nu a trebuit să aștepte mult timp banii de la Agenția de Șomaj. Ei au sosit chiar mai repede decît se aștepta. La începutul lunii iunie, ea a putut miza pe cele 800 de milioane pentru a demara în trombă afacerea. Pentru banii de la AJOFM Bacău, cosmeticiana a trebuit să angajeze opt persoane, din care jumătate să fie șomeri. A preferat să lucreze cu tinere care abia au terminat școala. O parte din ele nici măcar nu au carte de muncă sau sînt șomere de foarte mult timp. În termen de trei ani, Adina Răchiteanu va trebui să înapoieze banii, dar ea consideră că împrumutul e mulțumitor, datorită dobînzii de 4,8%. Pentru a face un salon după inima ei, investitoarei i-au mai trebuit și bani din bancă. Cu toate greutățile prin care a trecut, Adina Răchiteanu nu s-a speriat și a mers mai departe. Concurența a stimulat-o și mai mult. „Concurența trebuie să ne stimuleze și nu se ne facă să dăm înapoi, așa cum este în toată lumea civilizată. Așa cresc serviciile oferite clienților și totul e spre binele lor. Există loc sub soare pentru toți”, ne-a mai spus fosta șomeră. Acum ea se uită încîntată la salonul în culori calde, simplu și primitor care își așteaptă clienții. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns