Din timpuri imemoriale, viața a fost comparată în fel și chip, după mintea și afinitățile gînditorilor din momentele respective. Shakespeare a comparat-o cu o scenă a lumii, Balzac – cu o haină, pentru George Bacovia viața era între „Da” și „Nu”, iar pentru Barbillian viața era între două uși.
Ca unul care a copilărit în preajma unei gări – nod de cale ferată, abia la bătrînețe am ajuns la concluzia că viața se poate asemăna cu o gară. O gară care nu vinde bilete dus-întors. Fiecare „pasager” primește „biletul de călătorie” pentru distanța care i-a fost hărăzită de Șeful Gării, Providență sau Destin, pe trasee lungi, ori scurte, pitorești sau întortocheate. Rareori, aproape de neimaginat, viața unui om s-a desfășurat pe un traseu linear și lipsit de obstacole. Deseori, însă, este ca o cursă cu obstacole, parcursă fără centură de siguranță, așa cum i s-a întîmplat unui bărbat în toamna anului 1944, la oprirea unui tren în gara Pufești (Vrancea), care nevrînd să dea geamantanul unor soldați ruși (care au luat pînă și puștile soldaților români din vagon), l-au coborît pe peronul gării și l-au împușcat!… Pînă acolo i-a fost valabil…”biletul de călătorie” bietului călător!
Același lucru era să mi se întîmple și mie cu patru luni mai înainte, dacă un alt soldat rus nu ar fi fost destul de înalt, ca să devieze cu un picior rafala care pornise din țeava automatului colegului său, fiindcă mîinile îi erau ocupate cu lucruri furate din casă. Nu știu dacă mai trăiește cel care mi-a salvat viața, dar mă rog lui Dumnezeu să fie în viață și sănătos! De-atunci și pînă astăzi numai „o cursă cu obstacole” mi-a fost viața. Obstacole care mi-au deviat traseul vieții, chiar dacă au dispărut după ’89. Dar ce folos?… Pentru ca viața să nu fie plictisitoare, au apărut alte obstacole pentru întreg poporul nostru și, în special, pentru colegii mei de generație, al căror „bilet de călătorie” se apropie de final. Cînd credeam și noi că vom avea parte măcar la bătrînețe de o viață liniștită și lipsită de necazuri, ne-am trezit cu pacostea de tranziție care a dat totul peste cap. Prețurile de astăzi nu mai sînt bune mîine, dar pensia este aceeași. Unii bătrîni își pun capăt zilelor fiindcă nu mai pot face față greutăților și mizeriilor cotidiene, în timp ce guvernanții se declară mulțumiți de „realizările” lor.
N-am putea interpreta la adevăratele ei proporții gîndirea politică a actualului guvern, și prin aceasta întreaga ideologie care înflorește în parcela trandafirilor, fără a fixa cu precizie impactul catastrofal asupra populației. Acest impact reprezintă punctul culminant al mizeriei sociale și se datorează ploconelilor guvernului actual pentru a arunca România în brațele Uniunii Europene, punînd în ecuație, mai presus de orice, angajamentele luate față de UE, ce defavorizează păturile largi ale populației prin alinierea prețurilor unor bunuri sau servicii la prețurile europene. Nimeni din Guvern nu s-a gîndit că ceea ce poate fi bun din punct de vedere politic pentru Executiv poate fi rău din punct de vedere social. Nu întîmplător, poporul suedez a respins, prin referendum, inițiativa guvernului său de a intra în UE. Știa ce-l așteaptă.
La criticile vreunui lider din Opoziție, premierul răspunde cu aroganță și dispreț, de parcă ar fi ascultat predicile lui Savonarola. Și asemenea dueluri nu se vor sfîrși, fiindcă au pornit de la ideea că premierul a început o nouă eră în jungla politică românească, pe care o personifică. Iată de ce ar trebui să dea de gîndit faptul că, după 14 ani, încă nu a reușit să-și curețe tezaurul conceptual de orice reziduu din ce-a fost pînă în ’89. Pentru a-și potența mitul voinței de putere, PSD-ul a alunecat pe panta unui anumit fel de totalitarism. Nu oficial, ci într-un mod mai obscur și orice protest din partea acestui partid ar echivala cu o negare a evidenței.
Cum s-ar putea nega, de pildă, creșterea mortalității în ultimii ani, datorită lipsei de medicamente compensate pe care CNAS-ul, această căpușă între Ministerul Sănătății și spitale, ori farmacii, le reduc aproape trimestrial, ori se dau la un centru sau două din județ? Așa cum a fost în ultimele luni, fără să-i pedepsească cineva?
Dar toate astea sînt probleme tabu. Cine le răscolește e considerat dușman, uitîndu-se că omul are o singură viață și că e păcat să și-o irosească trăind mizerabil; din cauza unor guvernanți incompetenți, ori rău-voitori! Să nu uite, însă, toți aceștia, că și pentru ei viața este tot o gară, care nu vinde bilete dus-întors! (Aurel BERARU)
Lasă un răspuns