SINAXAR Sîmbătă, 18 octombrie

Sinaxar ortodox și romano – catolic

Pomenirea Sfîntului Apostol și Evanghelist Luca

Marele Apostol și Evanghelist Luca era grec de neam și s-a creștinat de tînăr. Moștenitor al înțelepciunii grecești, Sfîntul Luca a deprins și meșteșugul tămăduirii bolilor și s-a dovedit și un iscusit zugrav de icoane. Învățătura l-a ajutat să înțeleagă cuvîntul pe care-l propovăduia Hristos, precum și chemările vremii sale către „Dumnezeul cel necunoscut”.

El s-a făcut ucenicul Sfîntului Apostol Pavel, care a fost astfel „luminătorul” său pe calea Domnului nostru Iisus Hristos. Întîlnirea lui cu Pavel a avut loc la Troas, în anul 50. La rîndul său, Sfîntul Pavel l-a ales să-i fie însoțitor și tovarăș de lucru, la răspîndirea Evangheliei, așa cum făcuse cu o ceată întreagă de alți ucenici. Astfel, Sfîntul Luca a devenit „doctorul prea iubit” al Apostolului. Tot el a fost acela care l-a însoțit și a luat însemnări din marile călătorii evanghelice ale dascălului său. Sfîntul Luca a scris două cărți din Noul Testament, drept mărturisire a credinței sale în Hristos: o Evanghelie și Cartea Faptelor Apostolilor, amîndouă închinate unui înalt dregător al vremii sale, care crezuse în Hristos. După moartea Apostolului, Tradiția spune că Sfîntul Luca a propovăduit Evanghelia în Macedonia, Dalmația, dar mai ales în Grecia. A murit în cetatea Teba, din Beoția Greciei, la adînci bătrîneți, în vîrstă de peste 80 de ani, ca unul dintre acei curați cu inima.

Se spune că el, cel dintîi, a zugrăvit icoana Sfintei Născătoare de Dumnezeu, ținînd în brațe pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu meșteșugul zugravilor „în ceară” și că, zugrăvind și alte două icoane la fel, Evanghelistul le-a adus la Maica Domnului, să vădă dacă Îi sînt plăcute, iar Sfînta a zis: „Darul Celui născut de Mine să fie cu ele!”. Sfîntul Luca a mai făcut, de asemenea, icoanele Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Duminică, 19 octombrie

Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfîntului Prooroc Ioil

Proorocul Ioil a trăit cu opt sute de ani înainte de Întruparea lui

Hristos. Ca nume, Ioil însemnează „dragostea lui Dumnezeu” și el a

proorocit după întoarcerea evreilor din Babilon. Tot ce avem de la Proorocul Ioil este o carte de patru capitole, care se află în Biblie. Două proorociri arată noutatea, între profeți, a Proorocului Ioil. Întîi, proorocia despre Ziua Domnului, adică despre ziua judecății din urmă a tuturor popoarelor. Dumnezeu este drept și fără pocăință nu se poate mîntui nimeni. Poporul lui Dumnezeu se va mîntui prin post și rugăciune, căci ele fac milostiv pe Dumnezeu. Ca simbol al judecății din urmă, Ioil descrie urgia unei năvăliri de lăcuste și cheamă poporul să se întoarcă la Dumnezeu. Cît despre judecată, ea va avea loc la Ierusalim, în Valea lui Iosafat sau Valea Judecății. A doua noutate a proorociei sale este făgăduința mîntuirii, prin revărsarea Duhului Sfînt peste lume, înainte de ziua judecății. Că zice Proorocul: „Iată, vin zilele cînd voi turna din Duhul meu peste tot trupul și fiii și fiicele voastre vor prooroci și cei mai tineri ai voștri vedenii vor vedea și bătrînii voștri vise vor visa. Încă și peste slugile mele și peste slujnicele mele voi turna, în acele zile, din Duhul și vor prooroci. Și tot cel ce va chema numele Domnului, se va mîntui”. Și așa, proorocind pînă la adînci bătrîneți, Ioil Proorocul a murit în pace.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Paul al Crucii

Paul s-a născut în anul 1694 într-o localitate din nordul Italiei. Și-a petrecut tinerețea lucrînd alături de tatăl său, care se ocupa cu negoțul, dar la vîrsta de 19 ani, s-a hotărît să ofere totul lui Hristos. Cuprins de compătimire față de suferințele Răscumpărătorului, a rămas adesea cîte șapte ore consecutive, adîncit în meditație. La vîrsta de 26 de ani, a cerut și a primit de la episcopul de Alexandria veșmîntul de penitent. După ce l-a convins și pe fratele său, Giovanni Battista, să i se alăture, s-au retras amîndoi pe muntele Argintario, într-un loc singuratic și împreună au început o viață de rugăciune intensă și de mari privațiuni corporale. În curînd, celor doi frați li s-au alăturat și alți creștini dornici de a urma exemplul lor de viață. Pentru a avea confirmarea autorității bisericești ei s-au adresat papei Benedict al XIII-lea, care le-a permis să se constituie într-o congregație monahală și a hirotonit preoțio pe frații întemeietori. Pentru a da aprobare definitivă congregației nou înființate, Papa Clement al XIV-lea l-a obligat pe Paul al Crucii să aducă unele îndulciri normelor de viață călugărească formulate de dînsul, lucru pe care l-a făcut, dar el personal a urmat felul său de viață pînă la vîrsta de 81 de ani, cînd a adormit întru Domnul în anul 1775. La 28 iunie 1867, Papa Pius al IX-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare. (Constantin GHERASIM)