Omorît la discotecă

Redacția Ziarul de Bacău

• un băiat de 17 ani a fost înjunghiat mortal de un prieten de-al său • ca să scape de cadavru, criminalul a luat victima în spate și a cărat-o doi kilometri pînă la marginea unei păduri • aici, agresorul a fost prins și imobilizat de polițiști și jandarmi

Centrul comunei Faraoani a fost ieri noapte scena unor momente de coșmar, după ce un tînăr a fost înjunghiat mortal în imediata apropiere a discotecii. Tragedia s-a produs în jurul orei 21.00, cînd între Ion Duma, în vîrstă de 20 de ani, și prietenul său, Ciprian Bordeuș Duma, de 17 ani, a izbucnit un scandal. Ion tocmai se întorcea de la o degustare de țuică și, în momentul în care l-a văzut pe Ciprian, și-a adus aminte că în urmă cu exact o săptămînă, la aceeași discotecă, amîndoi fuseseră amendați de polițiștii din comună pentru că s-au dat în spectacol. Ion Duma era nemulțumit că amenda pe care o primise, de cinci milioane de lei, era mult mai mare decît cea a prietenului său, de 1,4 milioane de lei, motiv pentru care i-a cerut acestuia socoteală. La un moment dat, Ion a scos un cuțit din buzunarul pantalonilor, pe care i l-a înfipt lui Ciprian în inimă. Pentru a nu da de bănuit mulțimii adunate în fața discotecii, Ion l-a luat pe Ciprian de braț, ca și cum l-ar fi ajutat, și l-a dus pînă la o fîntînă din apropiere, unde a început să-l spele cu apă rece. Cînd a văzut că tînărul nu mai are suflare, Ion l-a luat în spate și l-a cărat circa doi kilometri, pînă la marginea unei păduri. Între timp, oamenii prinseseră de veste că s-a întîmplat ceva și au anunțat poliția. Întîmplător, în zonă se afla și o patrulă mobilă de jandarmi, astfel că 15 oameni ai legii au pornit în căutarea criminalului. Acesta a fost găsit la marginea pădurii, căzut peste mort și sleit de putere. În cîteva minute și-a făcut apariția și procurorul criminalist, care a început să-l audieze pe Ion Duma. Acesta nu a putut nega evidențele și și-a recunoscut fapta. Azi dimineață, Ion Duma a fost prezentat judecătorilor Tribunalul Bacău, care au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă de 30 de zile, sub acuzația de omor. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.