Nicoleta BICHESCU
Știu că unora o să li se pară exagerat. Și, totuși, am să am curajul să spun: sîntem în plină dictatură. Ceea ce se întîmplă în jurul nostru, cel puțin în Bacău, seamănă atît de bine cu ceea ce unii dintre noi au trăit pe vremea lui Ceaușescu, încît orice dorință de cosmetizare arată ca fardul pus pe obrazul brăzdat al unei pesionare de 76 de ani. Ridicol și deplasat. Am mai spus-o din acest colț de pagină, că trăim într-o lume a fricii, în care teroarea se instalează încet-încet și dictatura cu față umană își răsfrînge tentaculele peste noi. Respirăm tot mai greu aerul pe care impostorii, mîrlanii și sforarii și l-ar dori doar pentru ei. Au pus stăpînire pe tot: pe afacerile din oraș și județ, pe terenuri, pe funcții, pe oameni. Acum, vor să pună stăpînire și pe gîndurile noastre.
Un episod petrecut zilele trecute ne-a aruncat în întunericul unor ani pe care îi credeam trecuți. O farmacistă din Bacău, o femeie cu părul alb, absolut admirabilă, atît ca om, cît și ca profesionist, care face cinste breslei din care provine, a avut curajul să identifice niște probleme existente în sistem. Vorbele ei, care nu aveau nimic acuzator și nu reprezentau un deget arătat spre cineva, ci doar semnalau niște disfuncționalități, au avut efectul unui uragan. Farmacista a fost mai întîi chemată la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău, apoi i s-a trimis un control pe cap. A fost pusă să dea o declarație, în care să explice cum de au ajuns vorbele ei într-un ziar. Pentru trei rețete neintroduse în calculator, i s-a reziliat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, adică și-a pierdut dreptul de a mai elibera rețete compensate și gratuite. Oana Chelaru, directorul Casei, mi-a spus ieri cu nonșalanță că, într-adevăr, a trimis un control la farmacie, că, mai tîrziu, a sunat și președintele Casei Naționale a Asigurărilor, că farmacista a dat declarație și cîte altele. După ce a închis gura farmacistei Tomescu și i-a retras dreptul de a mai onora rețete, într-o farmacie mică, de cartier, Oana Chelaru crede că nu este de ajuns. Ea vrea neapărat și un proces cu noi, cu ziarul care a avut curajul să publice un articol despre niște nereguli din sănătate.
Oana Chelaru e un om tînăr, a cărui carieră a fost puternic susținută de partidul aflat la guvernare, din care face parte. Nu știm dacă cei de la PSD au învățat-o să procedeze astfel, sau lecția pe care a dat-o este o inițiativă personală. Cert este, însă, că maniera în care a acționat i-ar putea face invidioși pe securiștii din ultimii ani ai „epocii de aur”, care măcar se fereau să mai procedeze astfel. Să chemi un om, să-l iei la întrebări, să îl pui să dea declarații, să îi trimiți controale pe cap și, în final, să-i distrugi mica lui afacere, o farmacie de cartier, nu înseamnă în nici un caz disciplină, ci un abuz ca în vremurile de început ale comunismului. Cine mișcă în front, e executat. Nimeni nu are dreptul la opinie. În afara sistemului, totul trebuie să pară poleit, chiar dacă în interior e măcinat de sărăcie, impostură și orgolii ieftine.
Cu ce a greșit farmacista Maria Tomescu? Cu faptul că problemele ei și ale colegilor de breaslă, spuse într-un mod deloc acuzator, au apărut în presă. Probabil că oameni de genul Oanei Chelaru vor face demersuri pentru ca delictul de a vorbi cu ziariștii să fie trecut în Codul Penal. Pedeapsa să fie maximă: închisoare pe viață. Mai urmează doar pedeapsa capitală. Asta, cu siguranță, pentru jurnaliști, cei puțini, care încă mai au curaj să fie liberi. N-o să mă mai mire cu nimic dacă, peste cîtva timp, am să aflu că funcționarii de la Casa de Asigurări, îmbrăcați în haine de piele lungi și cu arma la șold, vor intra în farmacii și vor pune, amenințător, ca pe vremuri, legitimația sub gîtul farmacistului.
Primul pas a fost făcut: intimidarea. Ieri, nici un farmacist din oraș nu a avut curaj să-i ia apărarea Mariei Tomescu. Nimeni nu i-a sărit în apărare, de teamă, probabil, că va păți la fel. Farmaciștii par să nu se gîndească că în postura Mariei Tomescu poate fi oricare dintre ei, că, pentru o simplă vorbă, cineva poate să-ți năruie munca de-o viață. După intimidare, urmează presiunile, teroarea. Vom ajunge din nou să ne bănuim prietenii, să ne fie teamă și de umbra noastră. Ne-am întors la dictatură. Nu, îmi vor spune unii, uite cîte lucruri s-au schimbat: acum avem de toate, nu mai stăm la cozi, sînt multe programe la televizor. E drept, dar pe posturile Tv apar tot ei, cei care vor să ne domine prin forță și pentru care democrația e bună doar pentru a mai pune ceva la teșcherea. Iar cît privește mîncarea, hainele și pantofii, nu cred că sutele de tineri care au murit în 1989 și-au dat viața pentru salam și gumă de mestecat. Ei au murit pentru liberatate.
P.S. Sînt sigură că, după acest editorial, Oana Chelaru, care înțelege libertatea într-un mod absolut original, va avea satisfacția de a deschide încă un proces. Va fi încă o dovadă că, pentru ea, democrația înseamnă orice altceva numai libera exprimare, nu.
Lasă un răspuns