Dan POPA
O scenă cunoscută: pe un capăt de prelată întinsă în curte se înșiră, ca niște instrumente chirurgicale, chei, șurubelnițe, piulițe, bujii și cîte și mai cîte! Soțul șurubărește, concentrat, la motorul mașinii. E îmbrăcat cu halatul de lucru și e pe jumătate ascuns sub capota căscată ca o gură de crocodil. Din cînd în cînd, un zgomot de motor, chinuit, sincopat, ca o tuse dintr-un piept bolnav, se ridică peste împrejurimi, urmat de bolboroseala în barbă a mecanicului de ocazie. Evident, ceva nu-i merge la mașină. Și asta-l face să pufnească, să mîrîie, să suduie discret – deh, copiii sînt prin preajmă, jucîndu-se prin curte. Ar zice el una ca-n armată, acolo unde avusese pe vremuri un comandant supranumit „sublocotenentul P…ă”, dar geamul de la bucătărie este întredeschis, iar soția l-ar putea auzi, așa că omul nostru se abține cît poate. O voce răzbate pe geam, venind din bucătărie: „Mitică!! Dă fuga la alimentara din colț și ia pîine, piper și bulion.” „M…da, m…da „, bombăne soțul în barbă, dar nu se mișcă… Iar vocea soției continuă, imperturbabilă: „… un sul de prosoape și patru suluri de hîrtie igienică…” „Daaa…. ce-ai spus, dragă? ” – rostește soțul, moment în care soția explodează. „Miticăăăă, iar n-auzi ce-ți spun! …”. Scena domestică ce urmează vă lăsăm să v-o imaginați dumneavoastră.
Altă întîmplare: nea Tomiță e șofer de boși. A cărat la viața lui ștabi de tot felul, de la secretarii de partid la directorii de întreprindere și de filială. Se mîndrește că a cunoscut o mulțime de oameni. La moment, iată-l în mașină, ducînd în teritoriu pe domnul director tehnic. Care îi povestește, de pe scaunul de alături, cît de grăbit este să ajungă în teritoriu, ce are de făcut acolo, unde trebuie să fie prima oară și… Pe șosea este aglomerație. Puhoi de mașini care vin din sens opus și puhoi care te urmează. Nea Tomiță apasă ferm pe accelerație intrînd în depășirea unei namile de autocamion cu remorcă. Din față, de pe partea opusă, vine o mașină roșie. Nea Tomiță accelerează, face un semn cu farurile, numai de el știut, sucește iute volanul, evită coliziunea care părea iminentă și se strecoară în fața camionului. Mai departe drumul e ceva mai liber, deoarece mastodontul ținuse multe mașini în spatele său. Nea Tomiță răsuflă ușurat după manevră și exclamă … „Pardon, domnu’ director, ce-ați spus ?” Directorul nu se supără. Știe că în asemenea momente Nea Tomiță este atent la drum, iar drumurile în sezonul acesta, cînd prinde a cădea bruma, sînt al naibii de periculoase! Îl lasă să-și facă meseria, știind că după momentul dificil nea Tomiță devine iar un interlocutor atent, ba chiar agreabil.
Remarcați ce au în comun cele două întîmplări ?
Această veritabilă blocare a interlocutorului nostru, prea atent la o chestie asupra căreia se concentrează, e un fenomen cu care ne întîlnim zi de zi. Și, zi de zi, ne scoate peri albi, deoarece așteptăm ziua aceea în care soțul va fugi serviabil la piață, iar nea Tomiță va asculta din plină depășire lista viitoarelor opriri. Și așa mai departe. Nu vă imaginați o asemenea lume ideală. Ea nu există. Iar dacă v-o imaginați, totuși, veți fi dezamăgiți zi de zi și veți ajunge la conflicte inutile cu cei din jur.
Situațiile de genul celor descrise mai sus se întîmplă zi de zi, în orice anotimp, pe orice vreme. Unele dintre ele și-au căpătat chiar un nume amuzant: „ceață psihologică”. Este un fenomen absolut normal. Persona ocupată cu ceva (cu ceva important pentru ea) sau atrasă de un eveniment tensionant, în plină desfășurare (chiar dacă, de exemplu, evenimentul e meciul de pe ecranul televizorului sau goana cailor din filmul de acțiune), va fi pur și simplu indisponibilă pentru comunicare în aceste momente. Firește, veți putea încerca să comunicați cu ea, dar răspunderea transmiterii unei comunicări revine întotdeauna, nu uitați, expeditorului. Deci, dacă o faceți e pe răspunderea și riscul dumneavoastră. Cînd persoana destinatară a mesajului este în ceață psihologică, mesajul nu va ajunge. Așa cum nu vor ajunge la dumneavoastră imaginile de la zece pași atunci cînd este ceață … meteorologică. Iar asta vi se pare normal, nu-i așa !?
Soluția ? E simplă! Exact ca și la ceața meteorologică, așteptați ca fenomenul să treacă. Eventual, planificați ce veți face imediat ce se ridică ceața. Scrieți lista de cumpărături. Așteptați, cum face directorul din poveste, ca șoferul să iasă din depășire, astfel că-i veți putea vorbi din nou, mizînd iar pe atenția lui. Scandalul și înjurăturile nu ajută. Nici înbufnarea. Tot ce ați reuși în acest caz ar fi să afectați planul relației umane care vă leagă de interlocutor. Efectul afectării planului relației se vede tot în comunicare. Comunicarea devine dificilă, ba chiar imposibilă. Știți ce greu comunică, de exemplu, în unele cazuri, nora cu soacra. Sau un om cu altul pe care nu-l respectă. Sau un profesor cu elevul obraznic, atunci cînd se disprețuiesc reciproc. Disprețul reciproc blochează comunicarea.
Dacă vreți, totuși, să comunicați în asemenea condiții de ceață psihologică, începeți prin a consolida relația, stima, respectul , admirația sau sentimentele pentru interlocutor. Puteți începe, de exemplu, cu o laudă, fără resentimente, măcar pentru perseverența și atenția de care dă dovadă persoana din fața dumneavoastră. Merită să încercați ! Rezultatele, după puțină practică, vor depăși orice închipuire.
Lasă un răspuns